Sâmbătă

Mi-a fost foarte greu să încep recenzia, nu numai pentru că romanul mi-a plăcut extrem de mult, dar și pentru că aș vrea să transmit sentimentul pe care l-am avut citindu-l. Subiectul, în aparență simplu, după cum comunică și titlul, se referă la o zi de sâmbătă, mai exact ziua de sâmbătă, 15 februarie 2003 a lui Henry Perowne. 

Henry este un neurochirurg renumit, are o viață împlinită, o soție, Rosalind pe care o adoră, doi copii care au reușit fiecare în carieră: Daisy, tocmai și-a publicat primul volum de poezii și Theo, chitarist și compozitor de blues. 

“Modestia e înșelătoare, ține mai degrabă de maniere decât de fire, e imposibil să fii un neurochirurg modest.”

Ziua începe foarte devreme, Henri se trezește la ora patru dimineața, se uită pe geam și vede un avion în flăcări care încearcă să aterizeze pe aeroportul din Londra. Începând cu acest eveniment, Perowne își va analiza gândurile, ideile și sentimentele cu privire la război, poezie, iubire, muzică și chiar moarte, printr-o introspecție relatată în mod maiestral de către autorul Ian McEwan. 

“Se simte întrucâtva vinovat, dar și neajutorat. Doi termeni contradictorii și nu prea, și se chinuiește să înțeleagă punctul până la care aceștia coincid, felul în care ar putea exprima același lucru din unghiuri diferite de vedere. Vinovat în neajutorarea sa. Neajutorat de vinovat. Își pierde șirul gândurilor și telefonul îi vine iarăși în minte.” 

Doctorul nostru dă o nouă viziune asupra unei banale zile libere în care fiecare lucru văzut, simțit este disecat, analizat, comparat sau asociat. Ne va purta prin amintiri pornind de la un eveniment prezent și vom vedea atât cine este Henry Perowne cât și cum a ajuns în acest punct.

Vom înțelege că orice acțiune sau comportament are o consecință și că în funcție de cum gestionăm, lucrurile se întâmplă într-un anume fel, cumva predestinat, inevitabil. Autorul nu se limitează însă numai la evenimente din viața lui Henry, ci și la viața politică a acelei perioade (încă de actualitate), cea economică și socială. 

“Și nu ți-a trecut niciodată prin cap, că atacând Irakul, facem exact ceea ce au vrut teroriștii de la New York să facem – să tăbărâm peste ei, să ne facem și mai mulți dușmani în țările arabe și să radicalizăm Islamul. Mai mult, să le facem noi treaba și să scăpăm de vechiul lor inamic, de tiranul stalinist și ateu.”

Analizează relația dintre generații în evoluția lor, între părinți și copii, între nepoți și bunici, dar și relația între soți, între frați, între colegi de serviciu, precum și diferențele implicite, totul prin ochii lui Perowne.

Pe parcursul acestei zile de sâmbătă, personajul nostru se va întoarce de mai multe ori la avionul în flăcări, încercând să înțeleagă ce s-a întâmplat. Inițial, se gândește că este vorba de un atac terorist, mai ales în lumina întâmplărilor din 9/11, după care va află că este doar o defecțiune banală, știrea devenind neimportantă. Așa se întâmplă de multe ori în viață, tragem concluzii bazându-ne pe fapte care ulterior sunt fie false, fie neimportante.

“Timpurile în care trăiește sunt diferite-dacă ziarele spun ceva nu înseamnă că e adevărat. Dar, de la înălțimea zilei sale viitorul este greu de prevăzut, un orizont nedeslușit de posibilități.” 

Sunt extrem de multe aspecte de spus despre acest roman, dar cu siguranță ne învață să privim aspectele, părțile din viața noastră care sunt pozitive, ne învață să apreciem fiecare lucru și să-l vedem în ansamblu, să nu ne concentrăm pe ceea ce nu putem controla.

“Când vorbim de treburile importante, situația politică, încălzirea climei la nivel global, sărăcia, totul e îngrozitor, fără vreo șansă de ameliorare, fără nici un viitor. Dar când mă gândesc la lucruri mărunte, intime – știi, o fată pe care tocmai am cunoscut-o sau cântecul asta pe care o să-l interpretăm împreună cu Chas, sau că luna viitoare o să ne ducem să ne dăm cu snowboardul, atunci totul e mișto. Așa că asta o să fie motto-ul meu – gândește-te la lucrurile mărunte.” 

Nimic în acest roman nu este forțat, totul curge cumva natural, clar și la obiect, plauzibil. Merită citit, vi-l recomand cu multă căldură. Cu siguranță, voi mai scrie recenzii ale romanelor lui Ian McEwan.

“Nu-i dispus să-și petreacă zilele libere întins în pat, nici măcar așezat într-un fotoliu. După cum nici nu prea are chef să fie un spectator al altor existențe, al unor existențe fictive – deși în aceste ultime ore și-a petrecut minute în șir uitându-se pe fereastra dormitorului. Și nu-l interesează de inventarea lumii, ci explicarea ei.”