Despre Grace

L-am descoperit pe Anthony Doerr prin intermediul romanului “Toată lumina pe care nu o putem vedea” (despre care am scris aici) în primele luni după ce am început aventura mea cu blogging-ul. Mi-a plăcut scriitura, mi-a plăcut povestea. De curând și total întâmplător, am dat peste romanul “Despre Grace” plimbându-mă prin Cărtureşti. Bineînțeles că m-a atras…

Cum ar fi dacă ați realiza că unele vise devin realitate? Și nu vorbim de cele în care totul e roz și frumos, ci cele în care cineva este lovit de un autobuz sau o persoană dragă se îneacă… Ați încerca tot ce este posibil pentru a împiedica să se întâmple ? Probabil că da… În această situație este și personajul nostru principal, David Winckler.

“El le numea vise. Nu tocmai augure sau viziuni, nici presentimente sau premoniții. Denumirea de vise îi îngăduia să se apropie cât mai bine cu putință de ceea ce erau : senzații – chiar experiențe – care-l vizitau când dormea și se risipeau la trezire, reapărând doar în minutele, ceasurile sau zilele următoare. 

I-a luat ani să învețe să recunoască apropierea momentului ; simțea ceva în mirosul unei încăperi (un parfum ca de șindrilă de cedru, ca de fum sau de orez cu lapte fierbinte) ori auzea huruitul unui autobuz pe motorină trecând pe lângă un bloc și își dădea seama că trăise deja momentul acela, că ceea ce era pe cale să se întâmple – tatăl lui tăindu-se la deget într-o conservă de sardine, un pescăruș aterizând pe pervaz – se întâmplase deja, în trecut, într-un vis. »

David este un personaj special, hidrolog de meserie, hipersensibil, pasionat de apă că doar aceasta îi este meseria și care are vise premonitorii. Este de asemenea un om care se simte pierdut, un om care caută să înțeleagă, un om care se caută pe sine. Îl vom însoți în periplurile sale din îndepărtata Alaska până pe plajele însorite ale insulelor Caraibe. Înconjurat în permanență de apa în toate formele ei : lichidă, înghețată, simbolică… parcă îl urmărește peste tot.

“Chestia ciudată e că oamenii nu vor să audă de viitor. Se duc la cititori în palmă și la ghicitoare, dar în realitate nu vor să audă decât că se descurcă bine, că totul va fi bine. Vor să audă că odraslele lor vor cuceri lumea. Nimeni nu vrea să audă că viitorul lor e deja hotărât. Până acum, rata de succes a morții a fost de 100%, dar nouă ne place totuşi să o numim mister.”

Cred că tema principală a romanului este găsirea familiei sau de fapt a celor pe care îi iubim atât de mult încât suntem dispuși să-i părăsim pentru a le schimba destinul. David își abandonează familia, pe Sylvie soția lui și pe Grace, fetița lui, în urma unui vis în care nu reușește să o salveze pe Grace de la înec din potopul care inunda orașul. Speră că îndepărtându-se suficient de mult va schimba viitorul și Grace va trăi.

Povestea lui David este împărțită în șase parti și se întinde pe mai mult de trei decenii, începând din prezent și întorducându-ne încet în trecutul său. Îi urmărim destinul de la un hidrolog respectat în Alaska până la cerşetor în Caraibe. Realizăm că pentru a avea într-adevăr o familie este nevoie de timp, iar familia nu este neapărat compusă din rude de sânge, ci pot fi toți cei pe care îi iubim.

„Dar ce însemnă familie ? Cu siguranță mai mult decât ereditate, culoarea ochilor, carne. Familia însemna poveste: adevăr și strădanie și pedeapsă. Familia însemna timp. La capătul celălalt al continentului, Felix zăcea pe un pat de spital, adormit, înconjurat de ai săi – Soma și băieții, fantasmele cunoscuților chilieni, cei dispăruți, cei încă aici. Winkler avea o unică amintire a unei fetițe nou-născute la o fereastră. Chipuri într-un vis, fantome la periferie. Dacă învățase ceva, învățase că familia nu era atât ce ți se dădea, cât ceea ce erai în stare să păstrezi.”

La început este singur, pierdut, înconjurat de fantomele celor pe care nu a reușit să-i salveze, apoi se va apropia încet de oameni. Felix și Soma vor fi cei care-l vor salva atunci când el considera că nu merita salvat. Exilați din Chile din cauza violenței și represiunilor, cei doi s-au refugiat în Caraibe. David va locui într-o magazie dărăpănată și va lucra din greu în construcții pentru un colț de pâine. O va privi pe Naaliyah, fata lui Felix și a lui Soma, cum crește simţindu-se aproape un părinte pentru ea. Tot ea va fi cea care-l împinge să afle adevărul despre ce s-a întâmplat cu Grace.

“Se numea David Winkler și avea cincizeci și noua de ani. Era primul drum acasă în douăzeci și cinci de ani – dacă-i mai putea spune casă. Fusese tata, soț și hidrolog. Nu era sigur că acum mai era ceva din toate astea.”

Lui David pare că îi lipsește emoția, ia lucrurile așa cum vin, parcă resemnat, parcă rezervat, parcă retras, parcă trist… însă o speranță imensă îl face să meargă mai departe, speranța că i-a salvat viața lui Grace renunțând el la viața lui alături de ea. Singurătatea, regretul și vinovăția lui sunt palpabil de dureroase și ne însoțesc de-a lungul întregii lecturi.

După douăzeci și cinci de ani își va face curaj și va porni în căutarea ei pentru a afla dacă sacrificiul lui a fost suficient. Dacă este sau nu pregătit pentru ce va afla rămâne să descoperiți voi…

Apa este aproape un personaj în roman, îl însoțește pe David peste tot, îl pasionează, o înțelege, o consideră un simbol al vieții dar și o oglindă a destinului. Citind descrierile fulgului de nea simțeam indiferența maiestuoasă a naturii în fața destinelor oamenilor, ca o zeiță atotputernica, rece, neimplicată și veșnică.

„Nimeni nu știa exact de ce un cristal de gheată ținea să se doteze cu o geometrie atât de complexă ; nimeni nu știa de ce apa lichidă era capabila să transporte atât de multa căldură ; nici un calcul nu era în stare să explice calitativ tensiunea superficială pe fața unei simple băltoace.

Apa era o substanță sălbatică și capricioasă: nimic solid, nimic permanent, nimic așa cum părea.”

Vom descoperi peisaje deosebite, regiunile imense imaculate din Alaska și marea de un albastru clar din Caraibe, pasaje întregi de detalii și amănunte. Cu toate acestea povestea este coerentă, cu treceri între trecut și prezent, cu puține personaje și puține dialoguri, însă cu o mulțime de gânduri şi de sentimente.

Scriitura sensibilă transmite un realism aproape poetic, cu metafore presărate, cu descrieri numeroase și intense. Autorul abordează mai multe teme filozofice îmi vine să spun : cauza și efectul, frumusețea naturii, iubirea, sacrificiul de sine și dorința de a continua, destinul predeterminat. Narațiunea este destul de bine structurată, conținând un pic de aventură și de dramă umană care m-au menţinut prinsă în lectura până la final. Titlul este extrem de bine ales având în vedere că povestea este despre Grace văzută prin ochii lui David și nu cu Grace. Este prezentă în mintea lui dar fară să ne fie prezentată și nouă. Nu este un roman ușor de citit, cu toate că se citește cursiv, am apreciat stilul autorului, am empatizat cu David și cu destinul lui.

În concluzie, mi-a plăcut cartea…