Toată lumina pe care nu o putem vedea

Romanul, câștigător al premiului Pulitzer pentru ficțiune în 2015, aduce în prim plan perioada celui de-al doilea război mondial privit din două perspective diferite: cea a lui Marie-Laure, o adolescentă oarbă din Franța și cea a lui Werner Pfenning, un tânăr înrolat în armată germană.

Autorul Anthony Doerr alternează poveștile celor doi eroi principali, ducându-ne încet și sigur, pe alocuri previzibil, către întâlnirea celor doi. Cele două destine par a nu avea nimic în comun, dar sunt menite să se întâlnească pentru o zi în Saint-Malo la sfârșitul războiului. 

Marie-Laure este pasionată de literatură, și mai ales de Jules Verne, care o va urmări și „ajuta” în momentele de răscruce ale vieții ei. Cu toate că nu vede, este probabil personajul cel mai matur și mai lucid din tot romanul. Se dezvăluie ca fiind o personalitate puternică, hotărâtă, cu o compasiune și empatie ieșite din comun.

“Oceanul! Chiar în fața ei! Fusese mereu atât de aproape. Soarbe, vuiește, împroașcă și murmură. Se mișcă, se dilată și se prăvălește peste el însuși. Labirintul din Saint-Malo se deschisese către un portal sonor mai amplu decât tot ce cunoscuse ea vreodată.”

Werner Pfenning este pasionat de mic de științe și de radio, ajunge în armată unde își va dezvolta aceste abilități. Se luptă cu sine în momentele în care trebuie să facă lucruri care contravin educației și moralei, va reuși însă să se regăsească la sfârșitul războiului datorită lui Marie-Laure.

“Werner are succes. E loial.  Așa cum spune toată lumea că e bine să fie. Și totuși de fiecare dată când se trezește și-și încheie nasturii hainei, simte că trădează ceva.”

Destinele fiecăruia dintre ei sunt marcate de personaje secundare, care își arată importanța de-a lungul romanului, i-aș putea cita pe: Madame Manec, tatăl și străunchiul Etienne lui Marie-Laure, Jutta sora lui Werner, Frederick, unicul prieten și Volkheimer un camarad de război.

Începuturile războiului sunt percepute total diferit de cei doi. Marie-Laure fuge din Paris, împreună cu tatăl său, trăiește pierderi, suferințe, nesiguranța zilei de mâine. Werner crește într-un orfelinat din Zollverein împreună cu Jutta, crescuți de Frau Elena singura figură maternă. Urmează o școală specială unde se va dezvolta dintr-un copil naiv într-un tânăr cu lupte interioare, obligat să se supună unui regim pe care nu-l înțelege.

“Știi care e marea lecție a istoriei? Aceea că istoria este ceea ce spun învingătorii că este. Asta e lecția. Cine câștiga, ăla decide cursul istoriei.”

Povestea lui Marie-Laure este legată și de un misterios diamant “Marea de flăcări”, despre care legenda spune că oferă viață veșnică posesorului. Plutonierul Von Rumpel caută cu frenezie diamantul fiind convins de veridicitatea poveștii. Această parte dă romanului o notă de intrigă polițistă, fără a fi însă latura dominantă.

Au fost multe pasaje în carte care m-au impresionat, pasaje cu oameni deosebiți, care și-au luat destinul în mâini și care s-au ridicat împotriva sistemului cu toate riscurile. Au fost și pasaje care nu mi-au plăcut, autorul a ales să relateze multe dintre ororile războiului, câteodată înghesuind și lăsând impresia că vrea să cuprindă tot.

Este o carte, aș zice, delicată, cu multe descrieri, emoții și trăiri câteodată poate prea dezvoltate, câteodată poate prea stilizate, dar foarte frumos scrisă. 

“De fapt, dragi copii, matematic vorbind, toată lumina e invizibilă.”