Ideea acestui blog a pornit de la o discuție cu o prietenă despre cărți. M-a întrebat atunci, de ce nu scriu despre ele. Inițial mi-a fost teamă, m-am gândit că nu o să știu ce să scriu sau cum să scriu, însă analizând, mi-am zis că nu am nimic de pierdut și că merită să încerc. În acest fel, îmi pot împărtăși cu voi, pasiunea pentru cărți.
Citesc mult și probabil aproape orice, orice îmi trezește interesul pornind de la copertă, descrierea cărții, titlul sau o recenzie care mi-a atras atenția. Îmi place atât literatura clasică cât și cea SF, atât romanul fantasy cât și cel istoric.
Pasiunea pentru lectură vine din trecut, din liceu. Profesoara de română, pasionată de literatură, a reușit să-mi transmită și mie acest „microb”. Mă împingea să privesc întotdeauna din mai multe perspective, să trec dincolo de aparențe, să înțeleg ce a vrut autorul să transmită, „să-mi duc gândul mai departe” cum îi plăcea ei să zică.
Este un blog despre cărti, despre emoțiile pe care le simt în urma lecturii, nu veți găsi „spoilers”, ci doar sentimentele și feeling-urile mele. Obiectivul meu este să vă transmit și vouă dorința de a citi.
Pe măsură ce termin de citit, veți putea citi impresii despre cărțile lecturate. Nu toate îmi plac la fel de mult, însă, chiar dacă o carte nu mă inspiră de la început, acest lucru nu înseamnă că mă opresc până nu o finalizez, nu-mi place să las lucruri neterminate.
PS. Toate fotografiile sunt făcute de mine. De fiecare dată când ies din casă, iau câte o carte cu mine, fie că este cea pe care o citesc în acel moment, fie una pe care urmează să o citesc în curând. Dacă găsesc locuri care mă inspiră, transform cartea într-o adevărată vedetă… Sper să vă placă şi vouă.