Coajă de nucă

L-am descoperit pe Ian McEwan întâmplător, citind romanul “Sâmbătă” (despre care am scris aici), mi-a plăcut extrem de mult și am hotărât că nu mă voi opri la o singură carte. “Coaja de nuca” este diferită de ceea ce am citit până acum, naratorul este un fetus, care mai are o luna până să se nască, care descoperă lumea ascultând ce se întâmplă în jurul lui. 

Începe de departe, de la situația internațională, economică, politică, și se apropie încet de mediul înconjurător apropiat: casă, familie, prieteni, părinți.

“Libera exprimare nu mai e liberă, democrația liberală nu mai este portul de destinație evident, roboții fură locuri de muncă, libertatea luptă corp la corp cu securitatea, socialismul a căzut în dizgrație, capitalismul e corupt, distructiv și căzut în dizgrație, nu se întrezărește nici o alternativă.”

Povestea este clasică, triunghiul conjugal, iubirea, trădarea și plănuirea unei crime sunt prezente. Mama lui, Trudy își înșală soțul, cu fratele acestuia și împreună plănuiesc să-l otrăvească. Copilul nenăscut este martor și spectator la complotul celor doi, un fel de mic Hamlet al autorului Ian McEwan. De altfel, Shakespeare va fi citat de mai multe ori pe parcursul romanului alături de James Joyce și alții. 

“Pot începe să-mi înțeleg situația, sunt capabil să gândesc, precum și să simt. (…) Mamei mele i-a plăcut mai mult de fratele tatălui meu, și-a înșelat soțul, și-a distrus fiul. Unchiul meu i-a furat nevasta fratelui său, l-a păcălit pe tatăl nepotului său, l-a ofensat grav pe fiul cumnatei sale.”

Trudy, frumoasă, tânără, blondă este însărcinată în opt luni, ascultă știrile, nu este gospodină, ba chiar dimpotrivă, în casă în care locuiesc este o mizerie de nedescris, cu toate acestea cei doi bărbați din viața ei o adoră. Nu pare că dă prea mare importanță copilului, ceea ce-l descumpănește pe acesta din urmă. Sentimentele lui sunt contradictorii, știe că trebuie să o iubească, că așa este firesc, pe de altă parte nu poate accepta că vrea să-i omoare tatăl.

“Mai știu și că mama are ochi verzi, că nasul ei e ca un “nasture de sidef”, că ea și-ar dori să-l aibă mare, că ambii bărbați, fiecare în parte, se dau în vânt după el așa cum e și încearcă să o convingă în sensul ăsta. I s-a spus de multe ori că e frumoasă (…).”

“Ȋncerc să o văd așa cum este, așa cum trebuie să fie: o gravidă de douăzeci și opt de ani cu sarcină avansată, prăbușită tinerește (insist asupra adverbului) peste masă, blondă și cu coșite că de războinic saxon, frumoasă dincolo de cuprindere a realismului, suplă dacă faci abstracție de mine, aproape goală, (…).”

John Cairncross, tatăl este un poet mediocru și editor, își iubește soția, îi recită poezii de fiecare dată când o vede, un romantic incurabil, dar care s-a lăsat prostit de Trudy să plece din casa lui pentru “a-i da un pic de spatiu”, lăsând loc liber pentru fratele său Claude. 

Claude este descris ca fiind “un om al Renașterii, un Machiavelli, un ticălos de modă veche care își închipuie că poate scăpa nepedepsit”. Egoist, centrat pe sine, limitat intelectual, are afaceri imobiliare și bani. Naratorul nostru îl urăște, își dorește să iasă din viața lui. 

“Claude nu știe că e prost. Dacă ești prost, cum ai putea s-o știi? O fi bâjbâind el printr-un hățiș de clișee, dar înțelege foarte bine ce a făcut și de ce.”

Povestitorul analizează cu umor, obiectivitate, chiar detașare, in anumite momente, dar și cu maturitate mediul înconjurător, presera ironii la adresa adulților, pe care dă senzația că-i disprețuiește uneori. Ascultă, este atent la detalii, chiar cult aș putea spune, aproape adult in anumite situatii. Aude frânturi de conversație, pe care le pune cap la cap, face conexiuni logice și trage concluzii, fără să-și pună problema dacă sunt corecte. 

“Nici un copil – în nici un caz un fetus – nu a stăpânit vreodată arta conversației mărunte și nici nu și-ar dori așa ceva. E o șmecherie de-a adulților, un legământ cu plictiseala și amăgirea. În cazul nostru, mai ales cu această din urmă.”

Sentimentele pe care le trăiește sunt descrise aproape psihanalitic, detaliat cu multă ironie și autocritică. Se proiectează în viitor, se vede crescând, face mai multe scenarii asupra vieții sale după naștere luând in calcul mai multe posibilități în funcție de acţiunile lui Trudy și ale lui Claude. 

“Ȋn clipa aceea aurorală când vine cineva pe lume, nimeni nu exclamă “E o persoană!”. Ci: “E fată”, “E băiat”. Roz sau albastru – o îmbunătățire minimă a ofertei lui Henry Ford, care asigură oricărui client mașina de culoare dorită atâta timp cât aceasta era negru.”

Autorul nu m-a dezamăgit deloc, acțiunea m-a ținut în suspans de la început până la sfârșit (mai ales la sfârșit). Ȋn timpul lecturii mă tot întrebăm: Oare își vor pune în aplicare planul diabolic? Va reuși cel mic să facă ceva? Ce se va alege de copil? și tot așa până când am aflat răspunsul la aproape toate întrebările.

“Ȋnainte să pornești pe calea răzbunării, sapă două morminte a spus Confucius. Răzbunarea destramă de la cusături o civilizație. E o revenire la o stare de frică permanentă, viscerală.”