Operațiunea Sweet Tooth

În primele rânduri ale romanului « Operațiunea Sweet Tooth » aflăm că Serena Frome a primit în urmă cu patruzeci de ani, pe vremea când lucra pentru MI5, o misiune secretă. Vor trece destule pagini de povestiri din copilărie și adolescență până vom afla care a fost misiunea, vă voi ține și eu un pic în suspans așa cum a făcut și autorul cu mine.

Serena va fi împinsă de părinții ei să urmeze facultatea de matematică la Cambridge, cu toate că era pasionată de literatură și o cititoare înrăită. Va absolvi, cu rezultate mediocre, matematica n-o va ajuta prea mult in viață, în schimb lectura va juca un rol important.

La universitate, îl va cunoaște pe Tony Canning, profesor și curând amant, care o va și pregăti pentru o carieră în serviciile secrete britanice, el însuși fiind agent in MI5. Vor purta multe discuții despre politică și situația anilor ’70 în Marea Britanie, îi va dezvolta cultura generală până când, într-o zi și de neînțeles va dispărea subit din viața ei.

« Draga mea fetiță. Sper că-ți mai aduci aminte prima noastră lecție. Armele astea noi și înpăimântătoare nu pot fi ținute sub control decât prin existența unui echilibru de forțe, printr-o teamă reciprocă, printr-un respect reciproc. »

După iubirea pierdută și postul de secretară obținut în cadrul MI5, Serenei i se va încredința misiunea cu numele de cod « Sweet Tooth », așa cum spune și numele nimic înfricoșător. Trebuia să se infiltreze in cercul unui anume scriitor debutant, dar talentat, Tom Haley.

« Ne-am întors iară la Operațiunea Sweet Tooth. Mi-a spus că nu era deloc neobișnuit să se ocupe de promovarea culturală și să cultive tipul potrivit de intelectuali. Rușii procedau așa, prin urmare de ce nu am face-o și noi? Era partea soft a Războiului Rece. »

Pentru a se pune la punct cu detalile, va citi toate povestirile acestuia înainte de a-l cunoaște, ceea ce va da senzația de poveste în poveste. Acțiunea se întrerupe pentru a ne lăsa să pătrundem în mintea scriitorului, în același timp cu ea, va face supoziții bazându-se pe personajele din nuvele pentru a înțelege omul din spatele autorului.

« Descopeream că experiența cititului e distorsionată când îl cunoști sau ești pe cale să-l cunoști pe autor. Mă aflasem în mintea unui străin. Vulgara curiozitate mă făcuse să mă întreb dacă fiecare propoziție confirma, infirma sau masca o intenție secretă. »

Oarecum previzibil, se va îndrăgosti de Tom, care nu știe adevărul despre Serena. Va avea încredere să-i spună adevărul? Va rezista dragostea lor? Spionul este spionat sau e doar paranoia?

Ca în toate romanele lui Ian McEwan, analiza psihologică este prezentă, romanul este scris la persoana întâi (de data aceasta însă personajul principal este o femeie), destinul personajelor lasă un gust dulce-amar.

Aș asemăna lectura acestei cărți cu o partitură de muzică, au fost momente când ritmul creștea, când așteptam să se întămple ceva, când ambiguitatea era maximă, dar ritmul revenea la normal neîndeplinind așteptările.

Elementele de politică internațională și interpretările date de autor prin ochii Serenei sau a celor cu care interacționează dau realism romanului, pare adevărat, verosimil, plauzibil.

« Israelienii, năuciți de atacul de Yom Kippur, începuseră să-și strângă forțele, egiptenii și sirienii comiseră câteva greșeli tactice, Statele Unite le trimiteau aliaților armament pe calea aerului, Moscova emitea avertismente. Toate astea ar fi trebuit să mă preocupe mult mai serios, existența cotidiană ar fi trebuit să mi se pară mult mai intensă. »

Vom vedea lumea agenților secreți din perspectiva celor din spatele birourilor, lumea femeilor când emanciparea abia începuse, criza anilor ’70 în Marea Britanie, dar și zbuciumul scriitorul debutant, al necesității coerenței în viață și în acțiuni.

« În opinia mea, scriitorul trebuie să respecte un pact nescris cu cititorul. Nici un element al lumii ficționale și nici unul dintre personajele acestuia nu trebuie să se dezintegreze după bunul plac al autorului. Imaginarul trebuie să fie la fel de solid și de consecvent precum realul. Era un contract bazat pe încrederea reciprocă. »

Sunt detalii și chiar personaje pe care nu le înțelegem decât la final. La sfârșit am realizat că știam cum se termină cartea, pentru că așa începe, cu sfârșitul, însă prinsă în entuziasmul lecturii am trecut repede peste acele aspecte și probabil că a fost mai bine așa.

După « Sâmbătă » și « Coaja de nucă » (despre care am scris aici și aici), « Operațiunea Sweet Tooth » părea, cel puțin din descriere un roman de spionaj, cu intringi și cu politică, a fost altfel decât mă așteptam.