Viermele de mătase

Cu Cormoran Strike, detectiv particular, veteran de război, am făcut cunoștiință in romanul « Chemarea cucului » (despre care am scris aici). In acest volum, detectivul nostru începe să investigheze un caz de dispariție a unui scriitor, Owen Quine, la insistențele soției acestuia.

Pe măsură ce ancheta avansează, cazul se transformă în cercetarea unei crime sadice, când Cormoran îl descoperă pe scriitorul nostru mort in condiții cel puțin ciudate. Totul devine și mai misterios, când detectivul află de manuscrisul « Bombyx Mori », care a ajuns la un număr destul de mare de persoane, în care scriitorul face revelații despre secrete bine ascunse ale unor personalități.

Dacă acestea ar fi făcute publice, multe vieți ar avea de suferit și mulți ar fi distruși. Cercul de suspecți pare destul de restrâns, cei care au primit și citit manuscrisul și care sunt personaje ascunse in acesta.

« Singurul lucru pe care mi l-a spus vreodată despre Bombyx Mori a fost că viermele de mătase era o metaforă a scriitorului, care trebuie să treacă prin chinuri ca să ajungă la ceva bun. Asta a fost tot. »

Robin Ellacott, asistenta lui Cormoran va juca și de data aceasta un rol important in elucidarea cazului. Personajul prinde din ce in ce mai mult contur, iar relația cu șeful ei se dezvoltă fără a fi însă explicită (probabil că vom afla mai multe în următorul volum).

« Strike nu reușise să se păzească împotriva unor sentimente afectuoase față de Robin, care rămăsese alături de el când ajunsese pe fundul prăpastiei și îl ajutase să-și schimbe soarta; și cum avea vedere bună, nici nu-i scăpase faptul că era o femeie foarte atrăgătoare. »

Pe întreaga durată a lecturii, am incercat din răsputeri să-mi dau seama cine este criminalul, cum eliminam pe unul dintre suspecți (foarte mândră, de altfel), câteva pagini mai târziu, eram forțată să-l pun înapoi pe listă. Detalii, amănunte, aluzii, uneori chiar fraze lăsate in suspans, mă făceau să am dubii serioase asupra teoriei mele.

În schimb, încă de la început, aflăm destul de multe despre Owen, « era doar un copil mare, ceea ce îl putea face insuportabil sau fermecător. Iresponsabil, impulsiv, egoist, uimitor de lipsit de conștiință, dar putea de asemenea să fie amunzant, entuziast și antrenant. »

Cormoran va găsi vinovatul înainte ca acesta să-l împărtășească cu cititorul, ceea ce nu face decât să crească suspansul. Rezolvarea cazului pornește de la fragmente disparate de evenimente, de la lucruri mărunte din mintea detectivului nostru, pe care le strânge din interacțiunea cu suspecții și nu numai.

« Motivul e greu ca dracu’, Robin. În nouă cazuri din zece afli de ce doar când ai aflat cine. Mijlocul si ocazia sunt ce ne trebuie nouă.»

Această anchetă am perceput-o ca pe o fotografie dată prin tăietorul de hârtie, amestecată cu altele și pe măsură ce înaintează și se alipesc bucățile, se întregește imaginea.

« Dar el nu putea să fie altfel; făcea parte dintr-un cod deontologic personal minim, dar inflexibil pe care îl purtase cu el toată viața: fă-ți treaba și fă-o bine. »

În acest volum, autoarea J.K Rowling (care a scris sub pseudonimul Robert Galbraith) va face incursiuni in trecutul lui Cormoran, va dezvălui amănunte despre viața lui amoroasă cu Charlotte, despre trecutul în armată și despre pierderea piciorului.

« Timp de 16 ani, Charlotte sfidase uimirea și disprețul familiei și prietenilor ei, pentru a se întoarce, iar și iar, la un soldat masiv, ilegitim și ulterior invalid. Strike și-ar fi sfătuit orice prieten să plece fără a mai privi în urmă, dar el ajunsese să o vadă ca pe un virus din sângele lui pe care se îndoia că-l va putea eradica vreodată; (…) »

Scenele defilează, elaborate fiind in detaliu pentru a introduce cititorul în atmosfera creată, ca un martor nevăzut, dar implicat, cel puțin eu așa m-am simțit; motiv pentru care nu am putut să las cartea din mână până la sfârșit. Romanul este plin de suspans, de răsturnări de situație, de surprize, de neașteptat și mă opresc. Nu vă spun mai multe sau… vă așteptați să vă zic cine era criminalul? Vă recomand însă să citiți romanul, mie mi-a plăcut mult mai mult decât primul.

« Strike auzise de multe ori afirmația superficială că oricine putea să ucidă, dar știa că asta e o minciună. Existau, fără indoială, aceia pentru care crima era ușoară și plăcută: întâlnise câțiva astfel de oameni.»