Publicat de Luna septembrie a început cu recenzia unui roman fantasy și se termină cu un altul de același gen, după ce am trecut prin cărți polițiste, realiste, contemporane și de dragoste. Volumul întâi din seria „Cavalerii de Smarald” (despre care am scris aici) nu pot spune că m-a impresionat în vreun fel. Decizia de a continua lectura a fost influențată în mare parte, de curiozitatea mea de a vedea cum se termină războiul disproporționat între oamenii-insectă și Cavalerii de Smarald.
Așteptările mele nu au fost îndeplinite, războiul nu s-a terminat, de fapt de-abia a început, cu toate că au trecut șapte ani de la întâmplările primei părți. Împăratul Negru realizează că o confruntare directă cu oamenii nu-l va duce la victorie, motiv pentru care va pune la punct alte strategii, mai puțin convenționale, care însă vor fi contracarate de Cavalerii noștri de Smarald. Aceștia vor face cunoștintă cu un vrăjitor puternic, Asbeth, experimentat și greu de învins de la curtea Împăratului Negru.
“Împăratul Negru este un dușman mult mai puternic decât îl credeți. Doar că reacționează lent.”
“Împăratul, fiind de două ori mai mare decât altă insectă, cu ochii de-un violet- deschis și mandibule de oțel, capabile să spargă și pietre, Amecareth purta o tunică roșie ca sângele, împodobită cu brelocuri strălucitoare, lăsate moștenire de strămoși îndepărtați, a căror semnificație originală nimeni n-o mai cunoștea.”
În centrul acestui volum se află două personaje principale, Wellan, conducătorul Cavalerilor și Kira, micuța prințesă din Shola. Wellan va înțelege rolul pe care îl are de jucat în acest război și se va maturiza vizitând Regatul Umbrelor, regat despre care se știe foarte puțin, dar care va fi revelat cititorului. Perioada petrecută de Wellan în Regatul Umbrelor nu este suficient descrisă (cel puțin pentru gustul meu). Autoarea trece extrem de repede, fără detalii sau amănunte, cu toate că această experiență este una importantă in cadrul acțiunii și acest lucru m-a dezamăgit.
“Abnar avea dreptate: nu era un Nemuritor, dar Cavaler de Smarald era până în măduva oaselor, chiar dacă descoperise o lume fascinantă de cunoștințe noi. Destinul lui era acela de a apăra continentul Endikiev.”
Kira a ajuns la vârsta de nouă ani, vârstă la care poate deveni Scutierul unui Cavaler, această dorință îi este însă refuzată de Elund, magicianul de la curte și de Magicianul de Cristal, cel mai puternic aliat al Cavalerilor. Motivul este simplu: Kira face parte dintr-o profeție veche și trebuie să rămână în viață pentru a o putea îndeplini.
“Dar nici Abnar, nici Cavalerii de Smarald nu-l vor lăsa să se folosească de ea, căci, în lipsa micuței cu piele mov, profeția, care sună astfel: “Numai cu ajutorul prințesei fără regat, Cavalerul ce-are să se nască și va purta în el lumina, îl va distruge pe Amecareth, Împăratul Negru”, nu s-ar fi împlinit niciodată.”
Puterile ei magice cresc, este încăpățânată, șmecheră, isteață, dornică să-și răzbune părinții și pentru a-și atinge scopul va invoca spiritul unui Cavaler de Smarald din războiul din trecut împotriva oamenilor-insectă.
Autoarea Anne Roubillard ne va dezvălui amănunte despre continentul oamenilor-insectă, diferit și bineînțeles întunecat, despre cum trăiesc, cum comunică și cum sunt conduși aceștia.
“De partea cealaltă a oceanului se-ntindea continentul cel întunecat numit Irianeth, unde se ridica palatului Împăratului Amecareth. Acesta nu semăna cu nici una dintre fortificațiile oamenilor aflate pe continentul Enkidiev. Nici măcar un hol mare nu avea acest așa zis castel. Nu avea camere personale, nu avea bucătarii regale și nici săli de audiența.”
Acest al doilea volum seamănă mult cu primul, luptele cu cavaleri viteji continuă, creaturile fantastice sunt prezente și descrise în detaliu, personajele pozitive sunt prea perfecte, superficial conturate, dar simpatice. Probabil că mă repet, însă stilul de scris este minimalist, ușor, pueril chiar, se citește repede și ne reintroduce în atmosfera medievală din prima parte. Nu sunt sigură că voi continua seria…
Cărţi, feeling-uri şi sentimente 