Bani de hârtie

Londra, anii 1970, bani, Evening Post. Cred că, dacă mi s-ar cere să fac un rezumat al acestei cărți în patru cuvinte, acestea ar fi. Povestea se desfășoară pe parcursul unei zile în zece ore și ne relatează diverse evenimente aparent disparate și fără legătură între ele, cu personaje diferite, în ipostaze diferite. 

Primele capitole sunt destul de greu de urmărit, autorul trece de la o situație la alta, de la un personaj la altul, destul de brusc, însă, de îndată ce acestea încep să interacționeze totul se clarifică încet, încet și devine mult mai simplu.

O avalanșă de informații aparent nesemnificative, luate separat, din surse diferite, ajung în redacția ziarului Evening Post: o tentativă de suicid; un jaf al unui vehicul de transport valori; o preluare de companie; un comunicat de presă de la Ministerul pentru Energie. Vor reuși jurnaliștii să pună informațiile cap la cap și să obțină imaginea de ansamblu? Articolul va trece de editorul șef?

“Ajunsese la concluzia că nu îi păsa de slujba lui atât de mult ca azi-dimineață. Editorul avea motive bune să îngroape știrea, întotdeauna existau motive bune pentru lașitate. Toată lumea părea să accepte că “e împotriva legii” era un argument final; dar marile ziare din trecut încălcaseră întotdeauna legile – legi totodată mai dure și mai strict aplicate decât cele de astăzi.”

Citind romanul, mă gândeam la serialul “24”, fiecare oră descrisă în amănunt pentru fiecare personaj în parte, cu o constantă, redacția ziarului și anchetele jurnaliștilor în a scoate ediția de seară cu articole și știri noi, eventual de senzație.

Sunt multe personaje, poate un pic prea multe, cele mai importante fiind Tim Fitzpeterson, un politician dornic să urce cât mai sus pe scena politică, Tony Cox, un fel de mastermind al jafurilor, Felix Laski, un businessman care nu se dă în lături de la afaceri bănoase la limita legii sau riscante, Derek Hamilton, patron de companie cu probleme financiare și familiale. Ce legături sunt intre ei? Cum ajung aceste universuri atât de diferite să interacționeze?

“Nu era sigur la ce se referau oamenii atunci când vorbeau de satsfactie profesională. Era o expresie ciudată care-i amintea de imaginea unui meșteșugar făcând o masă dintr-o bucată de lemn sau a unui fermier ducând la piață o turmă de miei grăsuți. Afacerile nu erau chia rasă: chiar dacă aveai succes cât de cât, întotdeauna existau noi frustrări.”

Relațile între protagoniști, jocurile economico-politice, lupta pentru putere, aranjamentele, corupția, micile șmecherii și atmosfera din Londra din aceea perioadă sunt ceea ce dau substanță romanului, bineînțeles din punctul meu de vedere.

Titlul m-a atras atunci când am cumpărat cartea, m-a intrigat în timpul lecturii, iar la sfârșit am înțeles: totul se concentraza în jurul banilor, care într-un fel sau în altul devin centrul universului pentru fiecare dintre personaje.

“Un om mărunt și îngust la minte, a cărui experiență consta în felul în care gestiona banii: nu credite, ci fonduri fizice – bani de hârtie. Lucra pentru Banca Angliei, ultima sursă a mijloacelor legale de plată. Slujba lui consta în asigurarea producerii și distrugerii bancnotelor și a monedelor. Nu făcea politică – asta se făcea la un nivel mai înalt, probabil în Cabinet – dar știa câte hârtii de cinci dolari avea nevoie Banca Barclays, dinainte ca ei să știe asta.”

Este unul dintre primele romane ale lui Ken Follett (cred că cel mai scurt) și acest lucru se simte atât în modul de a scrie, cât și în construcția personajelor. Ritmul este alert, totul se întâmplă pe fugă, deciziile se iau rapid, deznodământul se bazează și pe norocul sau pe ghinionul unora și altora. Mi-a plăcut în general, nu l-aș plasa însă în topul preferințelor mele al cărților scrise de autor (despre care am mai scris aici).