Câinii negri

De data acesta, am să încep recenzia cu un citat din carte care din punctul meu de vedere rezumă esența romanului:

« Mica mea descoperire proprie este că schimbarea este posibilă, că ne stă in putere să o efectuăm. »

În centrul cărții, se află June și Bernard Tremaine, caractere opuse, dar complementare, prezentate fiecare și din punctul celuilalt de vedere. Ginerele lor, Jeremy va fi cel care va scrie biografia lui June, documentându-se inițial din discuțiile avute cu ea și mai apoi călătorind în locurile care i-au marcat existența.

« Încet, mult prea încet, după cum avea să se dovedească, din conversațile mele cu June se desprinsese ideea ca aș fi putut sa redactez un eseu biografic.»

Vom avea două planuri de amintiri care se întrepătrund, cel al cuplului Tremaine, dar și cel al naratorului. June și Bernard vor povesti aceiași situație dar din puncte de vedere total diferite, ca și când nu ar fi trăit același lucru, ca și când ar fi jucat în filme diferite.

Întâlnirea lui June cu câinii negri va fi evocată de mai multe ori pe parcursul romanului, dar numai la sfârșit vom afla ceea ce s-a petrecut de fapt, evenimentul respectiv, foarte traumatizant pentru ea. Îi va schimba viața, concepția despre bine și rău și modul de a privi lucrurile, o va apropia de Dumnezeu. Va interpreta întâlnirea cu acei câini ca fiind o întâlnire cu răul absolut.

« Ca dimensiuni, erau mai degrabă niște ființe mitice. Ivirea lor bruscă, anomalia prezenței lor o făceau să se gândească la un mesaj mut, la o alegorie, pe care numai ea singură o putea descifra. »

De la o tânără comunistă, militantă chiar, va ajunge să se retragă în Franța la o « bergerie » unde va reflecta asupra vieții până când boala o va obliga să se întoarcă in Anglia. Bernard, entomolog, total diferit, ancorat in realitate, abordează orice situație pragmatic, științific, se va implica în politică dorind să schimbe lumea, se va caracteriza ca fiind « un om al ideilor ».

La un moment dat în carte, în mintea lui Jeremy va fi un dialog imaginar între June și Bernard, așa cum credea el că se întâmplau discuțiile între ei. Discuția este foarte realistă și obiectivă, construită foarte frumos de către autor, mi-a plăcut foarte mult aceea dezbatere cât și intervențile naratorului.

« Am încercat să intru și eu în discuție: « Ascultați-mă și pe mine. Voi doi vă aflați în sfere diferite, fiecare în afara domeniului în care e competent celălalt. Nu e treaba științei să confirme sau să infirme existența lui Dumnezeu, așa cum nu e treaba spiritului să preleveze universul. »

Cu toate că romanul pare să se concentreze pe viața familiei Tremaine, pe mine m-a atras mai mult evoluția și « vindecarea » dacă pot spune așa a naratorului. Golul lăsat de pierderea părinților,  lipsa de dragoste resimțită atât în copilărie, cât și în adolescență, vor fi rezolvate o dată cu întemeierea familiei lui împreună cu Jenny. Scriind biografia lui June, va învăța să aprecieze ce are, se va elibera de demonii trecutului, ceea ce-i va permite să-și trăiască viața.

« La aproape două sute de kilometrii de acolo, într-o casă printre milioane de altele, se găseau Jenny și cei patru copii ai noștri, tribul meu. Aparțineam cuiva. Viața mea avea rădăcini, era bogată. »

Este o carte profundă, care va scoate în evidență dilemele filozofice pe care le au personajele, ezitările, fricile în fața unei societăți trecute printr-un război mondial care a lăsat urme adânci în fiecare dintre ei. Nu vă așteptați însă să fie o carte de acțiune, este nevoie de o anumită stare de spirit pentru a o putea citi.

« În timp ce se răcoreau cu apa din sticle, îl izbi ideea că războiul recent terminat nu fusese un eveniment geopolitic, nici unul istoric, ci o mulțime, aproape o infinitate de tragedii personale, o durere fără margini împărțită atent, nepărtinitor, tuturor indivizilor ce acopereau continentul, (…) »

În timpul lecturii, am descoperit și alte idei și gânduri presărate de către autor, idei care m-au făcut să meditez asupra lor. V-o recomand cu drag.