Agnes Grey

Am citit pentru prima oară “Agnes Grey” în adolescență, într-o vervă de-a mea de a parcurge tot ce se putea, scris de surorile Brönte, pe care le descoperisem citind “La răscruce de vânturi” și care îmi placeau foarte mult.  La vremea respectivă, romanul nu m-a impresionat, dar nici nu mi-a displăcut, mi s-a părut monoton și plat. Acum am decis să-l recitesc și să-l privesc cu ochi de adult și prin perspectiva experienței de viață. Și nu regret…

Scris la persoana întâi, ca o mărturie a experienței autoarei, romanul dă o imagine de ansamblu a poziției sociale a guvernantelor în epoca Victoriană. Agnes Grey provine dintr-o familie caldă, iubitoare, dar modestă, cu un tată preot, o mamă dezmoștenită pentru că alesese să se căsătorească din dragoste și o soră Mary, talentată la pictură. Fiind mezina familiei, a fost protejată de greutățile vieții, mama și sora ei preluând multe dintre sarcinile gospodăriei.

“Din cei șase copii pe care i-au avut, eu și sora mea Mary suntem singurele care au supraviețuit bolilor prunciei și ale primilor ani de viață.”

Într-un moment de cumpănă materială, decide să devină guvernantă (una dintre puținele posibilități ale femeilor din acea vreme) pentru a-și ajuta familia. Se va angaja mai întâi la familia Bloomfield, nu foarte departe de casă, familie cu trei copii mici, foarte răsfățați, scăpați de sub control, chiar sadici. Autoritatea ei va fi îngrădită de părinții copiilor dar i se va reproșa în diferite rânduri și sub diferite moduri lipsa de rezultate, motiv pentru care va fi și concediată.

“Nu pot concepe o situație mai istovitoare decât aceea în care, indiferent cât de asiduu ți-ai dori succesul, oricât de mult ai trudi să-ți faci datoria, eforturile îți sunt sabotate și zădărnicite de cei din subordinea ta, dar și cenzurate pe nedrept și judecate greșit de superiorii tăi.”

Agnes nu va renunța și înarmată cu această experiență, se va angaja la familia Murray, unde va avea grijă de educația a două adolescente, frumoase, obraznice și foarte diferite. Rosalie, una dintre cele două fete, va ajunge ulterior să o respecte și să o dorească ca și prietenă, realizând valoarea ei umană și morală.

“Îmi pare rău de ea, eram uimită și dezgustată de vanitatea ei lipsită de compasiune, mă întrebam de ce le fusese dăruită atâta frumusețe celor care o foloseau atât de rău și le fusese refuzată unora care ar fi știut să beneficieze de ea pentru ei înșiși, dar și pentru alții.”

Autoarea presară din loc în loc sfaturi pentru părinți bazându-se pe experiența trăită în cele două familii pentru a scoate în evidența greutățile cu care s-a confruntat și pentru a evita ca alte guvernante să treacă prin aceleași lucruri ca și ea.

“Răbdarea, Fermitatea și Perseverența erau singurele mele arme și de aceasta am hotărât să le folosesc la maximum. Luasem decizia să îmi respect întotdeauna cu strictețe amenințările și promisiunile făcute, iar pentru asta trebuia să am grijă să nu lansez vreo amenințare sau vreo promisiune pe care ulterior să nu o pot respecta.”

Pentru Agnes, comportamentul corect și cu demnitate este foarte important, va accentua acest aspect cu citate din Biblie, destul de numeroase (poate un pic prea exagerat). Se va transforma dintr-o fată timidă și fără experiență, într-o femeie hotărâtă, care învață din greșeli.

“Parcă simțeam deja cum mi se deterioara gândirea, cum mi se întărea inima și mi se micșora sufletul; mă temeam că și precep răul, că cele mai bune dintre calitățile mele vor sfârși prin a sucomba sub influența funestă a unui asemenea mod de viață.”

Nu este un personaj de care să te îndrăgostești, însă ne introduce în atmosfera acelei perioade derulandu-și și analizându-și gândurile și trăirile cu foarte mult realism. Singurătatea, lipsa de odihnă și de autoritate, umilirea, frustrările, deprimările sunt sentimentele pe care le exprimenteaza în postul de guvernantă. Ulterior va cunoaște și iubirea adevărată, dar nu o să vă dezvălui mai multe, vă las să descoperiti singuri…

“Iar când am aflat că la calitățile sale se adăugau sincera bunăvoință și blândețea, precum și bunătatea plină de considerație, această descoperire cred că m-a încântat și mai tare, pentru că nu mă așteptasem la așa ceva.”

Acțiunea este lineară, fără suspans, previzibilă și cu toate acestea nu m-a plictisit, scriitura este cursivă, frumoasă, elevată. Scriitoarea interacționează cu cititorul, se preocupă de ceea ce gândește acesta fiindu-i, cred, teamă de a fi judecată greșit. Sfârșitul mi s-a părut poate prea brusc, cred că aș fi vrut să aflu mai multe despre viața ei. Fiind romanul de debut al autoarei Anne Brönte, nu este cel mai reușit, dar merită citit.

“În toate povestirile adevărate găsim ceva educativ; într-unele însă, comoara poate fi anevoie de găsit, iar atunci când este, totuși, descoperită, ea este neînsemnată cantitativ, încât miezul uscat și zbârcit abia dacă merită efortul spargerii cojii. Dacă așa se va întâmpla și cu povestirea mea, nu sunt eu cea în măsură să judec asta.”