Ian McEwan Machines like me Book review

Maşinării ca mine

Publicat de

Acum doi ani îl descopeream pe Ian McEwan prin intermediul romanului “Sâmbătă” (despre care am scris aici), mi-a plăcut extrem de mult. De atunci am tot citit de Ian McEwan tot ce am găsit. Anul trecut a fost detronat din topul preferințelor mele de Zafon, motiv pentru care, recunosc, l-am cam neglijat.

De obicei aleg următoarea lectură la impuls, în funcție de dispoziție, de descriere, de copertă sau, pur și simplu, prima carte din bibliotecă pe care o iau din raft. Acum, lucrurile au stat un pic diferit, ochii au fost atrași direct de autor, iar mintea îmi spunea : « L-ai neglijat anul trecut… nu e frumos ». Așa că, practic, nu a fost chiar o alegere în adevăratul sens al cuvântului.

“Maşinării ca mine”, un titlu care m-a dus cu gândul la o carte science-fiction, citind, am realizat că sunt foarte departe de universul SF în sensul clasic al genului. Autorul ne introduce într-o Londră alternativă a anilor 1980, cu Margaret Thatcher prim ministru, unde Alan Turing nu s-a sinucis, iar tehnologia este mult mai avansată decât în prezentul nostru. Progresele cibernetice au dat naștere unui tip de robot hiperrealist, cu un raționament aproape infailibil și o mimică remarcabilă.

«La începutul anilor 1970, comunicarea digitală încetase să mai fie o înlesnire, devenind o corvoadă zilnică. În mod similar, trenurile de mare viteză care circulau cu 400 de kilometri pe oră erau acum aglomerate și murdare. Softul de recunoaștere vocală, un miracol al anilor 1950, se transformase de mult într-o povară, populații întregi sacrificându-și acum ore întregi în fiecare zi pentru lungi solilocvii. Interfața minte-mașină, fructul exotic al optimismului anilor 1960, nu mai trezea nici interesul unui copil. »

În acest context, Charlie Friend, un tânăr de treizeci de ani, care își câștiga viața jucând la bursă, își cumpără cu banii din moștenirea lăsată de mama sa, unul dintre cei douăzeci și cinci de androizi. Numele lui este Adam. Charlie și-ar fi dorit să obțină un android de sex feminin, pe nume Eva, însă acestea s-au terminat primele.

«Campania de promovare îl anunța ca fiind deopotrivă un companion, un sparringpartner intelectual, un prieten și un factotum capabil să spele vasele, să facă patul și „să gândească”. Fiecare moment al propriei existențe, fiecare lucru pe care îl auzea și îl vedea îl înregistra pentru a-l accesa ulterior. Deocamdată nu putea să conducă mașina și n-avea voie să înoate, să facă duș sau să iasă afară în ploaie fără umbrelă, nici să folosească o drujbă nesupravegheat. »

Charlie împreună cu Miranda, vecina lui de la etaj, îl urcă pe Adam pe scările întortocheate fără să știe că viețile amândurora vor fi bulversate. Cei doi îi vor introduce parametrii psihologici, dând astfel « naștere » lui Adam în funcție de preferințele lor. După această operațiune, ciudatul nostru personaj, conceput după chipul și asemănarea oamenilor, își preia rolul în casă. Poate spăla vasele, poate face curat, poate face conversație, poate accesa internetul și căuta informații, chiar și unele care nu sunt disponibile pentru toată lumea și poate avea sentimente profunde.

Cu cât trece timpul, cu atât Adam acumulează mai multă experiență și învață mai multe despre ceea ce fac oamenii și cu atât pare că un conflict se naște în mintea lui. Este programat de oameni pentru a fi perfect, dar se lovește de imperfecțiunile care fac parte specia umană si care-i sunt necunoscute lui: minciuna, slăbiciunea, ipocrizia, duplicitatea… Cum ar trebui să reacționeze el care nu cunoaște aceste lucruri?

Zilele trec, Adam începe să joace la bursă în locul lui Charlie, și spre deosebire de acesta din urmă, începe să câștige bani frumoși. Relația dintre Charlie și Miranda atinge o nouă dimensiune, cei doi realizează că încep să aibă sentimente unul față de celălalt. Unde își are locul Adam în acest cuplu ? Lucrurile se complică pentru cei trei în momentul în care Adam declară că este îndrăgostit de Miranda…

Sunt puține personaje, acțiunea fiind concentrată în jurul acestui triunghi : Charlie, Miranda și Adam. Miranda are un trecut ascuns, pe care nu vrea să-l lase în urmă, din sentimentul de vină și nostalgie. Acest secret este demn de tragediile grecești, conflictul interior al Mirandei se dă între a recunoaște ceea ce a făcut și a-și deschide sufletul în fața lui Charlie sperând că nu va fi judecată… Autorul pare că s-a distrat torturându-i pe cei trei, îi pune în situații aproape fără ieșire, împingându-i să aleagă, să decidă, câteodată chiar în detrimentul lor…

«Ce ne lipseau erau conversațiile intime. Eram mai apropiați când ne certăm pe tema Forțelor de Intervenție. Când ne duceam la bar, aborda doar subiecte generale. Era fericită în singurătatea ei sau când discută aprins despre chestiuni publice, dar între acestea nu intervenea niciodată nimic personal, cu excepția problemelor de sănătate ale tatălui ei sau a carierei literare. Când am încercat să duc conversația înspre trecut, poate strecurând delicat un detaliu despre mine sau o întrebare despre trecutul ei, a dat-o spre generalități sau o poveste din fragedă copilărie sau o anecdotă despre o cunoștință. »

Ceea ce mi s-a părut fascinant la acest roman este modul inteligent în care autorul reușește să suprapună diferitele aspecte ale intrigii. Mai întâi această întâlnire între om și « masinărie », întâlnire între creator și creație, între imperfect și perfect, este probabil cel mai dezvoltat aspect din poveste. Însă McEwan nu se oprește aici, contextul politic este unul cel puțin la fel de complex cu o Margaret Thatcher prim ministru care implică Anglia într-un război cu Argentina pentru insulele Falkland, război pe care îl va pierde. Mai presară detalii luate din istoria noastră pe care însă le modifică creând astfel un fel de decalaj între realitatea noastră și cea alternativă.

Autorul reușește să ne interpeleze cu un subiect dificil și oarecum sensibil din cauza lipsei de referință din timpul nostru arătând o vastă înțelegere a diverselor fațete redând tot acest ansamblu într-o poveste credibilă. Scriitura este clară, destul de monotonă cu accent pe analiză și introspecție, mai degrabă decât pe acțiune. Charlie este povestitorul, relatează într-un mod subiectiv și sentimental cele întâmplate, dând astfel și mai mult realism subiectului. Mi-a dat sentimentul de confesiune, plină de sentimente și regrete, având o perspectivă exclusivă din partea acestuia.

McEwan m-a ținut într-un fel de tensiune difuză, care m-a scos din zona de confort obligându-mă într-un fel, să-mi pun întrebări despre viață, despre oameni, despre viitorul nostru care în poveste se află în trecut…

6 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s