Liliacul

Acum ceva vreme, citeam “Omul de zăpadă” (despre care am scris aici), roman care îl are pe Harry Hole, detectivul norvegian în centrul său, realizând în timpul lecturii, că nu este primul volum al seriei. Norocul meu, dacă pot spune așa, este că nu este necesară lectura în ordine cronologică, cazurile anchetate neavând legătură între ele. Totuși, așa cum era normal, am zis să citesc totuși și primul volum intitulat «Liliacul».

Roman polițist ? Nu sunt sigură că-l pot încadra în totalitate în acest gen, cu toate că începe promițător cu crima unei tinere norvegiene pe nume Inger…. în Australia (da, ați înțeles bine), tocmai la Sidney. Harry Hole, detectivul nostru norvegian este trimis să-și asiste colegii australieni la găsirea vinovatului sau… cel puțin așa credea el. Cum aterizează în Sidney, face imediat cunoștință cu detectivul de caz, Andrew Kensigton, un aborigen care, de la primul contact, îi spune care sunt regulile jocului. Pe scurt, Harry este doar un observator, nu are voie să se implice în ancheta propriu zisă decât sub atenta supervizare a lui Andrew. Oare de ce ? Mi s-a părut, cel puțin ciudat.

«Ţi-a explicat, presupun, ce se așteaptă de la tine?

-Până la un punct. Fac parte dintr-o investi…

-Super. Poți să uiți de toate alea. Uite noile reguli. Numărul unu : de acum înainte, asculți de mine și numai de mine. Numărul doi : nu participi la nimic dacă nu ți-am cerut eu. Și numărul trei : un pic dac-ai sărit calul, te-am trimis acasă cu primul avion.

Regulile fuseseră enumerate cu zâmbetul pe buze, însă mesajul era limpede : jos labele, ești aici în calitate de observator. Și-ar fi putut aduce fără probleme echipamentul de înot și-un aparat foto. »

În loc să alerge după criminal, este scufundat total în cultura, atmosfera și peisajul australian. Harry va afla despre aborigenii australieni, despre miturile și credințele lor, despre problemele pe care le au cu « albii cotropitori ». Andrew îi va fi ghid. Autorul descrie peisajele, marea, fiecare peștișor colorat din apă. Acestea sunt unele dintre motivele pentru care la început mi-am pus întrebarea dacă este cu adevărat un roman polițist, nu simțeam ancheta. N-aș vrea să vă induc în eroare, am avut parte și de anchetă polițistă, dar spre finalul romanului când ritmul se accelerează și indiciile se acumulează.

Lucrurile se complică și mai mult când echipa de detectivi de șoc realizează că uciderea tinerei norvegiene nu este una singulară, alte patru tinere blonde au fost ucise în trecut în diverse colțuri ale Australiei. Crimele au rămas nerezolvate, suspiciunea de criminal în serie planează în mințile tuturor celor implicați în anchetă.

« Yong Sue dezgropase niște cazuri interesante din computerul său.

-Am trecut prin toate cazurile de omor nerezolvate din New South Wales din ultimii zece ani și am găsit patru care au similarități cu al nostru. Cadavrele sunt descoperite în locuri mai puțin frecventate, două în gropi de gunoi, unul pe un drum la marginea unei păduri și al patrulea plutind pe râul Darling. Probabil femeile au fost ucise și abuzate sexual altundeva, apoi lepădate acolo. Și – de-o importanță crucială – au fost toate strangulate și aveau pe gât urme lăsate de degete, zise radios Yong Sue. »

Pe măsură ce zilele trec, Harry descoperă și alte personaje care mai de care mai pitorești. În primul rând, aș menționa-o pe Birgitta, colegă cu Inger la barul unde aceasta din urmă lucra înainte de a fi ucisă. Birgitta este o frumoasă roșcată suedeză, cu poftă de viață, care foarte curând, va deveni importantă pentru Harry, însă el va realiza acest lucru mult prea târziu. Un alt personaj interesant este Otto Rechtnagel, un travestit și clovn la circul din oraș, protagonist complex și autentic, care va avea un rol cheie în povestea noastră. Joseph este un cerșetor filozof, de care mi-a plăcut mult, chiar și atunci când era prea beat pentru ca cineva să se poată înțelege cu el.

Andrew Kensington, detectivul de caz, responsabil de Harry pe durata anchetei, îl « va ghida » pe acesta din urmă în meandrele cercetării. Cu toate că la început nu l-am plăcut, pe măsură ce am aflat detalii despre viață lui, am început să-l înțeleg cu toate ciudateniile sale.  Andrew aparține generației de aborigeni smulși din brațele mamelor lor pentru a fi încredințați famililor albe pentru a fi educați. Vorbește puțin despre această experiență, detalile cutremurătoare ale trecutului le aflăm prin apropiații lui.    L-am perceput ca un fel de punte între două culturi care coexistă, albii și aborigenii, total diferite și opuse, iar consecințele le-am înțeles abia spre sfârșitul romanului.

Harry Hole, personajul nostru principal, este urmărit de demonii trecutului, fost alcoolic, a trăit o tragedie care i-a schimbat viața, însă nimic nu rămâne în trecut… mai devreme sau mai târziu, trecutul îl ajunge din urmă. Am aflat multe detalii despre viața lui Hole, autorul intercalează ancheta cu mici povestiri, întâmplări care dau substanță și complexitate personajului.

Lui Nesbo îi place să inducă cititorul în eroare trimițându-l pe piste false prin intermediul personajelor. Mai țineți minte povestea cu « Băiatul care a strigat : Lupul ! », cam așa se întâmplă și cu anchetatorii noștri, vor fi convinși de mai multe ori de-a lungul anchetei că știu cine este criminalul, ajungând aproape de fiecare dată într-un punct mort. Trebuie însă să recunosc că această anchetă în Australia este departe de a fi una simplă, ramificațiile, detaliile, indiciile sunt complexe și răsfirate. Ce mi s-a părut însă extrem de interesant, a fost modul în care Harry ajunge să pună toate lucrurile cap la cap, într-un moment de luciditate cu tot alcoolul pe care-l avea în sânge în acel moment.

« Birgitta mormăi ceva. Harry continuă.

-Uneori cred că am dat de ceva, pentru că apoi, în următorul minut, să recad în confuzie. Nu-mi place să fiu confuz; n-am toleranță pentru asta. De aceea, îmi doresc fie să nu fi avut capacitatea asta de a surprinde detalii, fie să am o abilitate mai mare de a le potrivi într-o imagine de ansamblu cu mai mult sens.

Se întoarse către Birgitta și își îngropă fața în părul ei.

-Nu-i frumos din partea lui Dumnezeu să-i dea cuiva atât de puțină inteligență și totodată atâta atenție la amănunte, zise încercând să-și amintească ce anume avusese cândva același parfum ca părul Birgittei. »

Stilul autorului este plăcut, ușor de citit. Împacă, cu un ușor dezechilibru, ancheta propriu zisă cu descrierile și contradicțiile continentului austrialian (poate prea detaliate în anumite momente), câteodată deranjant, câteodată interesant.

Seria Harry Hole continuă cu volumul « Cărăbușii », care pare extrem de promițător, coperta patru sună așa :

« Ambasadorul Norvegiei în Thailanda este găsit asasinat într-un bordel din Bangkok. Era în relații apropiate cu prim-ministrul norvegian și, pentru a evita un scandal, politicienii de la Oslo hotărăsc să trimită la fața locului pe cineva care să investigheze cazul cu cea mai mare discreție. Omul ales este Harry Hole, polițistul alcoolic și dependent de vitamina B12, care primește instrucțiuni clare: să încerce să păstreze intactă reputația prim-ministrului și a Ministerului de Externe. Odată ajuns în capitala sufocantă a Thailandei, Harry descoperă că asasinarea ambasadorului este un caz mult mai complicat decât părea la prima vedere. Scufundat în zgomotul și trafi cul frenetic al orașului, Harry află că în asasinat a fost implicată probabil și mafia opiului, iar unul dintre localnicii care îi vin în ajutor dispare misterios.

Harry se încăpățânează să elucideze un caz pe care, de fapt, nimeni nu-l vrea rezolvat. Dar în cine poate avea încredere? »

Interesant… abia aștept să mă apuc de următoarea.