Pe plaja Chesil

Nu mai este un secret pentru nimeni că îmi place cum scrie Ian McEwan, autor pe care l-am descoperit anul trecut prin intermediul romanului « Sâmbătă ». După ce am fost «prinsă » o perioadă în atmosfera fantasy, plină de magicieni, djinni și alte creaturi de poveste, am revenit cu picioarele pe pământ cu lectura cărții « Pe plaja Chesil ».

Autorul ne teleportează în Anglia anilor ’60 alături de doi tineri proaspăt căsătoriți. Edward și Florence sunt în luna de miere, în prima lor noapte împreună, într-un hotel romantic din Dorset. Nu pare ceva extraordinar sau ceva despre care s-ar putea scrie o carte, dar dacă adăugăm la aceasta faptul că sunt virgini, timizi, neinformați și cu o educație puritană, totul se poate transforma foarte repede într-o dramă. 

« Erau tineri, educați, amândoi virgini în această împrejurare, noaptea nunții lor, și trăiau într-o epocă în care o discuție despre problemele sexuale ar fi fost cu totul imposibilă. Dar o asemenea discuție nu e niciodată ușoară. »

Edward și Florence sunt doi tineri foarte diferiți, se vor întâlni în cadrul unei manifestații împotriva armelor nucleare, organizată la Oxford. Florence este studentă la muzică, provine dintr-o familie înstărită, cântă la vioară și face parte dintr-un cvartet. Este pasionată de ceea ce face, ambițioasă, dar în același timp timidă și retrasă. Are multe planuri de viitor, își construiește cariera pas cu pas.

« Ea era conducătorul de necontestat al micului grup și întotdeauna avea ultimul cuvânt în desele lor neînțelegeri muzicale. Dar în viața de zi cu zi era surprinzător de neîndemânatică și nesigură pe ea, mereu își scrântea câte un deget, dărâma lucrurile sau se lovea cu capul de ceva. »

Edward este student la istorie, nu are nici o aspirație, este nehotărât și lasă impresia că preferă să fie dus de val. Provine dintr-o familie modestă, unde tatăl, învățător de meserie, este cel care se ocupă de copii, mama sa fiind în lumea ei, departe de realitate.

« Nici măcar nu se gândise vreodată că mama lui avea vreo condiție anume și, în același timp, acceptase dintotdeauna faptul că era diferită. Contradicția se rezolvase acum prin această simplă numire, prin puterea cuvintelor de a face nevăzutul vizibil. Deranjată mintal. »

Întâlnirea celor doi la manifestație va fi declanșatorul sentimentelor reciproce. Cu toate diferențele lor, iubirea îi apropie atât de mult încât hotăresc să se căsătorească. În prima lor seară în calitate de soţ şi soţie, cei doi iau cina, aceasta fiind descrisă cu lux de amănunte, de parcă cei doi protagoniști trag de timp. Atmosfera este încărcată.

« Și ce îi oprea? Personalitățile lor, trecutul, ignoranța și temerile, timiditatea, o sensibilitate excesivă, lipsă siguranței, a experienței sau a dezinvolturii, rămășițele unor scrupule religioase, englezismul din ei, clasa socială, istoria însăși? Poate nimic atât de important. »

Fiecare resimte teama, angoasa, Edward că nu se va ridica la nivelul așteptărilor ei, iar Florence ar face orice să nu trebuiască să treacă prin această noapte, actul în sine îi provoacă repulsie, panică. Nu pot comunica pe acest subiect, totul este prea intim, prea împotriva educației, prea în contradicție cu epoca în care trăiesc, sunt « prizonierii » propriilor minți, închistați în “ceea ce se cuvine” să facă. Comportamentul lor este în opoziție cu ceea ce gândesc, un soi de ipocrizie autoimpusă, dar dureroasă în același timp.

« Chiar și acum, când Edward și Florence rămăseseră singuri, existau încă mii de reguli de care ei nici nu-și dădeau seama, dar care se cereau respectate. Tocmai pentru că erau adulți nu aveau voie să facă lucruri copilărești, cum ar fi să plece de la o masă pe care cineva se chinuise să le-o pregătească. La urma urmei era ora cinei. »

Înainte ca « liniștea » dintre ei să se transforme în violență, vom avea parte de retrospective din trecutul fiecăruia. Autorul ne va prezenta mediul din care provin, aspecte ale evoluției lor, ale lipsurilor emoționale ale fiecăruia dintre ei. Citind simțeam nevoia de un responsabil, de o cauza, de un vinovat, dar nu l-am găsit, iar la sfârșitul lecturii nici nu mai conta.

« Nu putea fi vorba de nici un fel de discuții. Nici nu voia să se gândească la asta și spera ca și el să fie de aceiași părere. Despre ce altceva să fi vorbit? Ce alt motiv ar fi avut să se afle amândoi acolo, pe plajă? Problema aceasta se ridica între ei, la fel de solidă ca o formă de relief, un munte, un promotoriu. De nenumit, de neevitat. »

Nu vă lăsați « păcăliți » de titlu, nu este un roman despre o vacanță reușită în Dorset, unde cei doi trebuiau să-și petreacă poate cea mai fericită perioadă a vieții lor. Pe plaja Chesil, viețile celor doi se schimbă total și fără cale de întoarcere. Ironia este că ar fi fost nevoie de foarte puțin, de o discuție, de o ascultare a celuilalt pentru ca lucrurile să ia o cu totul altă întorsătură.

 « Era noaptea nunții lor și ei nu aveau nimic să-și spună. »

Ian McEwan reușește în stilul său clasic, direct, cu tonul său grav și serios, să ne introducă în atmosfera anilor de dinainte de « eliberarea sexuală », exemplificând maiestral problemele tinerilor și a societății din aceea epocă. Nici un cuvânt nu este în plus, totul este coerent, clar. Face o analiză psihologică fină a personajelor, a sentimentelor, a conflictelor interioare. Ultimele pagini sunt… deosebite. Nu cred că mai este necesar să vă spun că mi-a plăcut romanul, a fost o experiență în sine, am trăit cu cei doi protagonist și am suferit alături de ei.