Ochiul Golemului

Publicat de

Doi ani au trecut de la evenimentele din primul volum (despre care am scris aici). Nathaniel a crescut, acum este cunoscut de toți sub numele său de magician, John Mandrake. A primit un post în Ministerul de Interne, de care este foarte mândru, atrăgând astfel invidia colegilor de breaslă.

Își dorește mult să evolueze pe plan profesional și nu se dă în lături de la nimic. Sub îndrumarea Jessicăi Whitwell, magiciană puternică și respectată, Nathaniel viseaza la promovare. Îl regăsim la fel de orgolios, impertinent, egoist, antipatic, rebel, ambițios, dar și muncitor și conștiincios.

« Promovarea sa rapidă, nu se datora (după cum șopteau rivalii săi) pur și simplu unui caz de nepotism. Este adevărat că se bucurase de bunăvoința prim-ministrului și de influența îndrumătoarei sale, doamna Whitwell, pe care nici unul dintre magicienii din cadrul Ministerului de Interne nu voia să o supere cu ceva. Și totuși, asta nu l-ar fi ajutat cu nimic, dacă ar fi fost incompetent sau pur și simplu mediocru în meșteșugul său. Însă Nathaniel avea vocație și, mai mult decât atât, muncea mult.»

Primește misiunea delicată de a-i prinde pe membrii Rezistenței, care îi combat pe magicieni și le pun la îndoială puterea și autoritatea. Își dorește această misiune, vrea să demonstreze că poate face față unor responsabilități mai importante, dacă va reuși sau nu, rămâne însă de văzut.

În acest volum aflăm detalii despre membrii Rezistenţei, cine sunt, ce-și doresc, cum au ajuns să facă parte din această mișcare și cum rezistă atacurilor magice. Atacurile se multiplică, Rezistența începe să se facă cunoscută, efectele nu par semnificative și oamenilor le este frică să li se alăture.

« Până la urmă nu conta ce făcea Rezistența; nu conta ce furau sau ce atacuri curajoase puneau în practică. Nimic nu se schimba. A doua zi, se vor forma din nou cozi în fața Teatrului Metropolitan, sferele vor sta în continuare de pază de undeva, de sus, iar magicienii vor fi, ca și acum, în altă parte, bucurându-se de statutul puterii lor. Așa a fost dintotdeauna. Încă de la început, nimic din ce-a făcut ea vreodată, n-a schimbat situația în vreun fel. »

O reîntâlnim pe Kitty, cu care Nathaniel a avut o mică altercație în trecut. Kitty face parte din Rezistență, își dorește să schimbe lucrurile, dă dovadă de altruism, curaj, inteligență, sacrificiu de sine. Mi-a plăcut de ea, aduce constrast între personaje și punctul de vedere al oamenilor de rând.

« Kitty era înaltă pentru vârsta ei și încă în creștere; părea slăbuță sub sacoul de școală din tricot care atârna pe ea și în pantalonii ei foarte largi, însă era mai puternică decât lăsa impresia. Făcuse câțiva băieți să regrete că glumiseră pe seama ei; Kitty nu stătea mult la discuții, când putea rezolva totul cu un pumn. »

Lucrurile se complică pentru Nathaniel când apare o nouă amenințare în Londra, o arătare enormă, înconjurată de un nor negru, rezistentă la magie, foarte puternică și care omoară creaturile magice trimise să lupte împotriva ei. Forțat de împrejurări, Nathaniel îl invocă din nou pe Bartimaeus.

« Băiatul se mai schimbase de când îl văzusem eu ultima oară, și nu în bine. Stăpâna și cariera pe care și-o alesese avuseseră o influență nefastă asupra lui; era mai dur, mai aspru, și totodată, mai dificil. Își mai pierduse chiar și din simțul umorului, fapt care mi se părea destul de grav. Cum ai lua-o, cum ai da-o, abia așteptam să se termine cele șase săptămâni. Dar până atunci, mă așteptau supravegherile, pericolele și ploaia. »

Cercetările îi conduc pe cei doi în Praga, pe urmele uriașului magic. În Cehia, englezii sunt priviți cu scepticism și cu neîncredere. Lui Nathaniel nu-i va fi deloc ușor să afle informații despre monstrul care devastează Londra. Va fi ajutat de un spion britanic fără ca acest lucru să-i usureze însă misiunea. Va vedea o altă față a Imperiului Britanic, o altă perspectivă asupra războiului dintre cele două puteri, partea secretă, ascunsă de propaganda magicienilor. Situația scapă de multe ori de sub control, ajutat însă de Bartimaeus, Nathaniel reușește să facă față și să se descurce sub presiune.

 « -Credeam că Imperiul Britanic e cel mai tare din Europa! Ați înfrânt Praga cu ani în urmă. Cum de ajung ei să vă zică vouă ce să faceți?

-Nu fac asta! Noi controlăm echilibrul de forțe în Europa, dar în mod oficial avem un acord de pace cu Cehia. În prezent, garantăm lipsa incursiunilor magice în Praga, de aceea trebuie ca această călătorie să se desfășoare cât mai subtil. »

Bartimaeus este același djinn amuzant, rebel, șmecher, sarcastic care se leagă de amănunte pentru a-l încurca pe Nathaniel (atunci când poate). I-am dus lipsa djinnului, acesta fiind prezent mai mult în ultima parte a cărții.

« Oricât de rău îmi părea că m-am întors, era totuși plăcut să îl văd iar clotitind de furie. L-am lăsat pentru o clipă sau două să se agite de colo-colo, în interiorul pentagramei.

Am reluat cu veselie în glas:

–          Sigur îți mai aduci aminte că, dacă mă invoci, răspunsurile obraznice vin ca bonus. Fac parte din felul meu de a fi. »

Acest volum mi s-a părut unul de tranziție. Accentul este pus pe detalii legate de istorie, evoluția magicienilor, povestea Rezistenței, a lui Gladstone, magicianul care a adus Imperiul Britanic acolo unde este în prezent. Cartea nu duce lipsă de acțiune și suspans, poate chiar mai mult decât în prima parte.

Se leagă frumos de primul volum, multe lucruri se clarifică, altele sunt atinse în treacăt lăsând loc continuării. Umorul este prezent, temele abordate sunt mai complexe decât în prima parte a trilogiei. Vom avea comploturi, politică, interese, conflicte în cadrul guvernului, trădare, răsturnări de situație.  Se citește ușor, notele de subsol cu care ne-a obișnuit Bartimaeus sunt prezente și abundente. Mi-a plăcut, voi continua trilogia în curând.

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s