Citate care mi-au plăcut #5
Fără să-mi dau seama, a trecut și luna iunie… a trecut repede, foarte repede. Poate pentru că este frumos afară,
Fără să-mi dau seama, a trecut și luna iunie… a trecut repede, foarte repede. Poate pentru că este frumos afară,
Am început cartea întrebându-mă cum vor reuși personajele din primul volum să se descurce fără ca secretele lor iasă la
Mă plimbam cu fiica mea printre standuri la Bookfest, când Ana mi-a atras atenția asupra acestui roman zicându-mi că a
Ian McEwan este unul dintre scriitorii mei preferați, l-am descoperit acum doi ani dintr-o întâmplare. Are acest obicei, dacă pot
În articolul trecut, v-am promis că revin cu “bunătățile” pe care le-am cumpărat de la Bookfest anul acesta. Nașterea iernii
În fiecare an, aștept cu nerăbdare sfârșitul lunii mai, care însemnă pentru mine…Bookfest ! Îmi place să merg la târgurile
Am urmărit, la un moment dat pe Discovery un reportaj despre pandemie, cum se propagă, care sunt urmările, care sunt
Luna mai se apropie de sfârșit, așa cum v-am obișnuit deja, a venit timpul pentru o nouă postare dedicată citatelor
Dracula, emblema clasică a vampirului (dacă îi pot spune așa), asociat cu unul dintre cei mai sângeroși voievozi ai noștri,
Când mă gândesc la o anchetă, primul personaj care îmi vine în minte este, cu siguranță, Sherlock Holmes, dacă continui