Legea copiilor

Ian McEwan este unul dintre scriitorii mei preferați, l-am descoperit acum doi ani dintr-o întâmplare. Are acest obicei, dacă pot spune așa, de a trata subiecte controversate, comtemporane într-un mod obiectiv, chirurgical, lucid, lăsând la latitudinea cititorului interpretarea și meditarea.

“Legea copiilor” nu este o excepție de la regulă. Cititorul este scufundat de la început în viața Fionei Maye. Fiona este judecător la High Court of Justice, secția pentru cazurile de familie. Trebuie să examineze situații care mai de care mai dificile și mai sensibile legate de divorțuri, de despărțirea copiilor siamezi, de tutelă, de educație și multe altele. În toate aceste cazuri trebuie să primeze întotdeauna interesul copiilor. Interesul copiilor… greu de tranșat de multe ori. Viața Fionei este aglomerată, împărțită între serviciu, activități sociale și familie.

« În mare, credea în prevederile Dreptului familiei. În momentele de optimism, îl considera un reper determinant în progresul civilizației, menit să reglementeze prin lege preeminența nevoilor copilului în raport cu cele ale părinților. Zilele îi erau pline, iar serile, în ultima vreme, se încheiau cu varii dineuri, unul la Middle Temple în onoarea pensionării unui coleg, un concert la Kings Palace (în program: Schubert, Scriabin), taxiuri, metrouri, haine de luat de la curățătorie, redactarea unei scrisori de recomandare pentru o școală specială ca să-l primească pe fiul autist al femeii care făcea curat și, în sfârșit, somn. Unde se regăsea sexul printre toate acestea ? În clipă aia nu reușea să-și aducă aminte. »

În centrul romanului se află cazul lui Adam Henry, caz care ajunge în sala de judecată a Fionei. Adam este un tânăr de aproape optsprezece ani, bolnav de leucemie. Familia face parte din secta Martorii lui Iehova și refuză o transfuzie de sânge care i-ar putea salva viața. Fiona trebuie să decidă dacă transfuzia se va face sau nu în pofida refuzului familiei și a lui Adam.

După ce ascultă toate părțile implicate, familia, doctorii, asistenta de la Protecția Copilului, Fiona decide să iasă din rutina zilnică și să meargă la spital să evalueze situația lui Adam ascultând și punctul lui de vedere. Care este în acest caz interesul copilului ? Răspunsul pare simplu, dar implicațiile unei decizii favorabile spitalului sau familiei pot avea repercursiuni fatale. Mai este oare Adam un copil, ținând cont de faptul că peste trei luni va împlini vârsta majoratului ? Își poate decide singur soarta ?

« Începea să-și dea seama că trăsătura lui definitorie era inocența, o inocență vie și surescitabilă, o franchețe aproape copilărească, probabil având pe undeva legătură și cu natura închisă a sectei din care făcea parte. Congregația, din câte citise ea, era încurajată să-și țină copiii cât mai la distanță de străini. »

Ar trebui  să respecte Fiona dorința lui Adam, acest adolescent aproape major care îmbrățișează convingerile religioase ale părinților ? Sau să-l constrângă să accepte tratamentul care i-ar putea salva viața dar care este împotriva voinței lui ? Aceasta este problema etică, morală cu care se confruntă protagonista noastră și care stă în centrul romanului.

« Era perfect de înțeles de ce domnul Carter desconsidera ideea că un pacient poate refuza tratamentul. Acest lucru nu făcea decât să demonstreze devotamentul profesional de la care ne-am aștepta din partea unei personalități atât de prestigioase. (…) În ultimă instanță, această chestiune nu era una de natură medicală. Ci una care ținea de lege și de morală. Pentru că privea dreptul inalienabil al unui tânăr. Adam a înțeles foarte bine unde putea să-l ducă decizia sa. La o moarte prematură. »

Cazul o va preocupa mult mai mult decât și-ar fi imaginat la prima vedere, pentru a lua decizia, va analiza datele problemei atât cu inima cât și cu conștiința, se va ghida după temeiul de drept dar și după interesul copilului. Fundamentarea deciziei este surprinzătoare și destabilizantă, mai mult decât decizia în sine, care este previzibilă.

Fiona nu are copii, este căsătorita de mulți ani și trece în prezent printr-o criză cu soțul ei, care ajuns la vârsta de șaizeci de ani își dorește o aventură, pentru care îi cere acordul. Există un contrast important între capacitatea Fionei de comunicare în situațiile profesionale și în cele personale. În relația cu Adam și cu soțul ei, cuvintele nerostite sunt cele care conduc la dezastre, tăcerea aduce suferința de ambele părți, iar conștientizarea vine prea târziu.

Cu ajutorul unei scriituri elegante, ascuțite, dar simple, autorul își creionează personajele, ne introduce în gândurile lor, în dilemele cu care se confruntă, le analizează emoțiile, sentimentele și ezitările cele mai intense acaparând astfel cititorul.

Este un roman scurt și puternic în care prevalează un simț al urgenței, al inevitabilului, cu o atmosferă apăsătoare în care obiectivismul dreptătii se împletește cu poezia și muzicalitatea. Tema abordată este delicată și complexă, impresionantă, dar extraordinar de gravă, tratată într-un mod care ne atinge.

Este o carte în care autorul abordează multe teme cruciale cu sensibilitate și finețe. Ne confruntă cu chestiunea dreptului la credința, scoate în evidență fragilitatea relațiilor umane, o neînțelegere, un cuvânt greșit, un gest pot schimba totul, corectitudinea justiției poate aduce liniștea părților implicate sau dimpotrivă nefericirea acestora.

Autorul sondează sufletul uman, amestecând juridicul cu chestiunile intime, cel dintâi fiind guvernat de legi scrise în alb și negru, cele din urmă prin legi mult mai complexe, individuale și sociale, dar toate sunt subordonate conștiintei morale ale fiecăruia.

Ian McEwan nu ezită în a scrie despre teme care mai de care mai controversate și mai tulburătoare : în « Ispășire » tratează vina exacerbată și nerezolvată, în « Pe Plaja Chesil» tabuurile care pot distruge vieți, în « Sâmbătă » consecințele deciziilor pe care le luăm sau în « Solar » dorința de câștig care pervertește cele mai nobile acțiuni.

Nu cred că mai este cazul să vă spun că-mi place cum scrie autorul. Vouă cum vi se pare ? Ați citit ceva scris de Ian McEwan ?