Citate care mi-au placut #15

Publicat de

După o perioadă în care am postat citate despre cărți, nereușind să citesc și să aleg suficiente citate din lecturile mele, am revenit la bunele obiceiuri. Au fost câteva luni pline, și, cu toate că am stat și am lucrat de acasă, acest lucru n-a însemnat că am reușit să citesc cât mi-am propus.

Regăsiți mai jos câteva dintre citatele din ultimile lecturi. Sper să vă placă.

Rebeliunea – Robyn Young

« Robert auzise odinioară un poet proclamând că era mai bine ca bărbații să moară în luptă, tineri și în plină glorie, decât să-și vadă tinerețea și puterea jefuite de Timp, acest mare tâlhar. Își privi propriile mâini cu pielea elastică, brăzdată numai de vene solide, albăstrui. »

Ordinul Dragonului (L’Ordre du Dragon) – James Rollins

« -Le sacrifice, reprit-il, est l’ultime cadeau que nous, mortels, pouvons o« -Le sacrifice, reprit-il, est l’ultime cadeau que nous, mortels, pouvons offrir. Ceux qui survivent ne devraient pas gâcher un présent si généreux avec leur malheur, mais au contraire l’apprécier dans le respect, et même se réjouir d’une vie vécue de façon si entière et menée jusqu’à son terme. »

Traducerea mea:

« Sacrificiul, reluă el, este ultimul dar pe care-l putem oferi, noi, muritorii. Cei care supraviețuiesc nu ar trebui să distrugă un cadou atât de generos cu neșansa lor, ci mai degrabă ar trebui să-l aprecieze cu respect și să se bucure de o viată trăită în întregime. »

« La chimie, la biologie, les mathématiques, tout cela peut finalement se réduire au positif et au négatif, au zéro et au un, a la lumière et a l’obscurité. »

Traducerea mea:

« Chimia, biologia, matamaticile, toate acestea se pot reduce la pozitiv și la negativ, la zero și la unu, la lumină și întuneric. »

Testamentul – John Grisham

« -Dar tu venerezi banii, Nate. Faci parte dintr-o cultură în care totul se măsoară prin banii. E o religie.

 -Adevărat. Dar și sexul e destul de important.

 -Bine, bani și sex. Ce altceva ?

 -Celebritatea. Totul lumea vrea să fie celebră.  -E o cultură tristă. Oamenii trăiesc frenetic. Muncesc tot timpul ca să câștige bani pentu a cumpăra lucruri cu care să-I impresioneze pe alții. Sunt judecați după lucrurile pe care le posedă. »

Medeea. Glasuri – Christa Wolf

« Nu-mi mai rămânea nimic ? Cum spală anii temeiurile de care eram atât de sigură ! Cum evoc mereu șirul evenimentelor, pe care le-am fixat în memorie ca un dig de apărare împotriva îndoielii, care acum, atât de târziu, îl inundă ! Un cuvânt a făcut breșă : zădărnicie. De când am pipăit oscioarele acelui copil, mâinile mele își amintesc de celelalte oscioare, pe care i le azvârlisem de pe corabia ce-mi ocrotea fuga, regelui ce ne urmărea ; urlam tare, asta o mai știu. Atunci am renunțat la noi. De atunci se temeau argonauții de mine. Și Iason, pe care îl priveam cu alți ochi de când îl cunoșteam ca navigator. »

 «Avem cheia care deschide toate epocile, uneori o folosim fără rușine, aruncăm o privire grăbită prin crăpătura ușii, avizi de judecăți făcute în pripă; dar să fie oare cu putință să ne și apropiem pas cu pas, cu sfială, de ceea ce era tabu, cu dorință de a nu le smulge morților taina fără să fie nevoie ? Mărturisindu-ne șovăiala, am putea începe. »

Călători în eternitate – Karl Gjelerrup

 « Cred că trebuie să-i facem pe plac. Spuneau adineauri în glumă, memsahib, că o întâmplare din viață poate fi uitată, dar trebuie să poată fi reintegrate în firul amintirilor – altminteri identitatea persoanei nu ar avea nici un sens. Dar cine spune că același lucru n-ar fi posibil cu o viață întreagă, aparent cu totul uitată ? Nașterea ne-a șters-o din minte – spre binele traiului nostru pământesc, cum a spus-o tatăl dumitale. De ce moartea nu ne-ar reda amintirea ei ? »

Soho în lumina lunii – Ben Aaronovitch

« Anchetele criminalistice încep cu victima, deoarece în primă instanță asta e tot ce ai. Studierea victimei e denumită victimologie pentru că totul sună mai bine cu un « ologie » atașat la final. Pentru a se asigura că strângi cum trebuie lațul în jurul cazului, forța polițienească a dezvoltat cel mai inutil mnemonic din lume – 4xC&U&D – mai cunoscut drept Cine ? Ce ? Unde ? Când ? De ce ? și Cum ? Data viitoare când te uiți la o investigație criminalistică la televizor și vezi un grup de detectivi părând concentrați și discutând intens, adu-ți aminte că ce încearcă ei de fapt să facă e să găsească ordinea mnemonică în care ar trebui să fie denumită strategia. Odată ce au rezolvat asta, ofițerii epuizați se vor retrage în prima hrubă cu lichide, pentru o băutură și o clipă de odihnă. »

Cam acestea ar fi 🙂 pentru astăzi. Voi ce citiți acum? Aveți citate care vă plac? Care ar fi acestea?

Acestea fiind spuse vă dau întâlnire luna viitoare pentru alte citate din cărțile citite.

4 comentarii

Lasă un răspuns la nicolepredulea Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s