Medeea Christa Wolf Book review Books Reading Mythology

Medeea. Glasuri

Publicat de

Am descoperit-o pe Christa Wolf acum trei ani prin intermediul romanului „Casandra” (despre care am scris aici). Mi-a plăcut ideea reinterpretării unui mit înrădăcinat adânc în mintea noastră care induce o anumită idee preconcepută despre personajul principal. De atunci am mai descoperit și alți autori care pornesc de la o poveste antică și îi dau o altă interpretare, cum ar fi Madeline Miller cu „Circe” și „Cantul lui Ahile” (despre care am scris aici și aici).

În mitul Medeei, aceasta ne este descrisă ca fiind o femeie crudă, care și-a trădat tatăl pentru a fugi cu Argonauții conduși de Iason după ce au luat Lâna de Aur, care nu a ezitat să-și ucidă fratele, pentru ca mai apoi să-și omoare și copiii pentru a se răzbuna pe Iason pentru infidelitățile acestuia. Nepoată a vrăjitoarei Circe, Medeea este temută de toți, însetată de sânge, rămânând în mintea noastră, ca fiind un monstru. Christa Wolf rescrie mitul Medeei cu obiectivul de a-i reda acesteia o față umană. Și reușește în mare parte. Dar să o luăm de la început…

Medeea, Iason, Argonauții și câțiva colhidieni pleacă din Colhida cu Lâna de Aur după ce au omorât monstrul care păzea lâna, se îmbarcă pe Argo pentru o călătorie lungă spre Corint, unde se și refugiază. Aici, Medeea și colhidienii sunt primiți, dar nu integrați, sunt priviți ca niște străini, cu obiceiuri barbare. Femeile colhidiene sunt considerate de corinteni prea libere, cu prea multe drepturi, prea ciudate, prea diferite. Medeea, pe de altă parte, este o femeie cultă, cu cunoștințe extinse de medicină, care îi ajută pe cei ce au nevoie, chiar și care păreau că nu au nici o șansa. Toate acestea o vor costa, va trezi invidia atât a corintenilor cât și a colhidienilor care au urmat-o în exil.

« Privește aici. Aici liniuța aceea, care s-a adâncit, întretaie alta. Bagă de seamă, mi-ai zis, trufia te face să ți se răcească lăuntrul sufletului, da, s-ar putea, însă durerea, mamă, durerea lasă și o urmă pustiitoare. Cui i-o spun eu ! Și oricât de întuneric se făcuse, când am urcat la bordul corăbiei « Argo », ți-am văzut ochii și nu i-am putut uita, privirea lor încrusta în mine un cuvânt pe care înainte nu-l cunoșteam : vină. »

După ce află secretul pe care se bazează puterea regelui Kreon, devine un pericol ce trebuie inalturat cu orice preț, va fi trădată chiar de cei pe care i-a ajutat, care vor răspândi zvonuri despre ea pentru a o compromite. Apogeul vine însă atunci când ciuma începe să decimeze populația Corintului, care până acel moment era una dintre cele mai prospere din regiune, vina îi este atribuită, bineînţeles, Medeei. Acest fapt va fi folosit împotriva ei transformând-o pe Medeea în țap ispășitor și ne va apropia de finalul cunoscut.

În același timp, Iason este bine primit la curte, cu toate că este căsătorit cu Medeea cu care are doi fii, nu pare să vrea să-i ia apărarea, ba chiar dimpotrivă. Regele Kreon își dorește ca acesta să-i urmeze la tron, dar pentru aceasta ar avea nevoie să scape de Medeea și să-l căsătorească pe Iason cu prințesa, Glauke.

« Stau seară, așezați în jurul focurilor de tabără, și cântă despre Iason, ucigașul de balaur, câteodată trec și eu pe acolo, nu le păsa, cred, ei nici nu știu că eu sunt acela pe care-l slăvesc. O dată a ascultat și Medeea cântecele împreună cu mine. La urmă a spus : « Au făcut din fiecare din noi ceea ce aveau nevoie. Din tine eroul, din mine femeia rea. Așa ne-au despărțit. » »

Autoarea dă glas personajelor printr-un monolog interior, fiecare personaj va povesti punctul său de vedere. Printre personaje, înafară de Medeea, care are rolul principal, vom auzi vocile prietenilor Medeei, unii care fac parte dintre corintenii care o respectă, alții dintre conaționalii ei. La popul opus, îi vom auzi și pe inamicii Medeei.  Toți vor descrie evenimentele cu amănunte, cu puține dialoguri, în gânduri coerente, ajungând la deznodământul cunoscut, dar dând cu totul alte explicații faptelor.

« Am plecat cu Iason, pentru că nu mai puteam rămâne în Colhida aceea pierdută și coruptă. A fost o fugă. Acum am zărit pe chipul regelui Kreon din Corint aceeași trăsătură de îngâmfare și teamă, pe care și tatăl nostru, Aietes, a arătat-o în cele din urmă. Tata nu putea privi în ochii mei în timpul ritualurilor mortuare pentru tine, fiul lui sacrificat. Regele de aici nu are mustrări de conștiință, dacă-și întemeiază puterea pe o fărădelege, el privește pe oricine în față, cu insolență. »

Supranaturalul și vrăjitoria nu fac parte din aceasta versiune a mitului Medeei, ci ne înfățișează o femeie ieșită din comun, curajoasă, liberă, cultă, neacceptata de societate și temută care, în această versiune, este prezentată ca o victimă și nu ca un monstru.

În roman, ne este expus și Corintul, un oraș, descris ca fiind plin de intoleranță, a cărui populație se plasează cu superioritate față de străini, dar este un oraș corupt și acceptă crime pentru a păstra puterea și supremația. Oamenii nu sunt prezentați de autoare ca fiind niște victime ale zeilor, ci mai degrabă victime a aroganței, intoleranței și ignoranței proprii care-i duce la pieire. Această poveste poate fi transpusă în zilele noastre, mai ales dacă luăm în calcul lipsa de tolerenta față de cei pe care-i considerăm diferiți, pe cei pe care-i marginalizăm prin acțiunile noastre.

Cartea are unsprezece monologuri, Medeea va interveni de cele mai multe ori, pentru a „răspunde” într-un fel celor care o acuză și nu numai. Vocea Medeei deschide romanul, intervine la intervale regulate și, bineînțeles, concluzionează. În funcție de protagonistul care povestește, detaliile sunt alterate de acesta, să-l numim „subiectivism”. Autoarea dă însă o imagine completă prin alternarea vocilor prietenilor, dușmanilor și cea a Medeei însăși. Din cauza acestui „subiectivism”, cititorului îi vine destul de greu să se încreadă în vocile pe care le „aude”, însă pe măsură ce înaintează în lectură, începe să prindă încredere în unele dintre ele și să le desconsidere cu totul pe celelalte. Prin această modalitate, autoarea reușește să schimbe imaginea preconcepută a Medeei cu care cititorul pornește în lectură.

« Am învățat multe din acest caz. Am învățat că nici o minciună nu-i prea grosolană ca să nu fie crezută de oameni, dacă dorința lor tainică de a o crede îi vine în întâmpinare.»

Scriitură este densă și nu neapărat la îndemână. Cu toate că nu are decât 200 de pagini, nu este o carte care se citește ușor, are extrem de puține dialoguri, firul gândurilor protagoniștilor trebuie urmărit cu atenție, altfel devine rapid o carte destul de greu de înțeles.

Fiind o pasionată de mitologie greacă, mi-a plăcut cartea, mi-a plăcut să o descopăr pe Medeea în cu totul altă lumină față de cea clasică prezentată de Euripide sau de Seneca.

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s