Moon over Soho Ben Aaronovitch Book review

Soho în lumina lunii

Publicat de

Cândva, în vara anului trecut, citeam primul volum din seria “Peter Grant” intitulat “Râurile din Londra” (despre care am scris aici). Am avut sentimente amestecate despre roman, au fost aspecte pe care le-am apreciat și altele care mi-au plăcut mai puțin. Ceea ce însă, nu m-a descurajat să citesc și următorul volum. Când vine vorba despre serii, îmi place să termin ceea ce încep.

Am început acest al doilea volum, neștiind dacă să mă aștept la o adevărată continuare sau dacă este o cu totul altă poveste cu aceleași personaje principale. Am descoperit o amestecătură între cele două. “Soho în lumina lunii” relatează o anchetă diferită de cea din primul volum, în care inițierea lui Peter Grant ca și vrăjitor continuă și care ne dezvăluie anumite aspecte începute în primul volum.

Acțiunea se petrece în Londra, mai exact, așa cum sugerează și titlul, în cartierul Soho. În acest volum vom vizita baruri, localuri și pivnițe, ceea ce ne va oferi o imagine a unei lumi muzicale în surdină în acorduri de jazz. Peter Grant este solicitat să ancheteze moartea suspectă unui cântăreț de jazz, vagile urme lăsate la locul crimei indică că este implicată magia. Ancheta începe, și cu cât înaintează, indiciile se acumulează, cu atât duo-ul nostru de șoc, Grant și maestrul sau Nightingale descoperă și alte cadavre legate de lumea jazz-ului și de Soho.

« -Din cifrele pe care le am, înțeleg că doi sau trei muzicieni de jazz au murit în interval de douăzeci și patru de ore de la un spectacol la Greater London Arena, în ultimul an.

-Să înțeleg că asta e semnificativ, statistic vorbind ?

-Totul e în email, a zis dr. Walid.

A închis chiar când am ajuns la Asbo.

Așadar, către grota științei, m-am gândit eu. »

Peter nu are timp să-și tragă sufletul după prima anchetă din « Râurile din Londra » regăsindu-se implicat într-o intrigă periculoasă cu magie neagră. Își va da seama târziu că nu este decât un ucenic și că mai are multe de învățat. Autorul are darul de « a ne îneca » în detalii, romanul îmbină anchetă propriu-zisă cu un ghid turistic al Londrei, ceea ce în anumite momente este destul de plictisitor, continuă în același stil ca în  primul volum cu descieri amănunțite și elemente de arhitectură ale orașului.

« Dna Gosh s-a uitat la mine lung, sceptică.

-Faceți mișto de mine ? a întrebat.

-Anchetăm decese suspicioase printre muzicieni, am zis. Este doar o investigație preliminară. Decesele ar fi putut să arate ca fiind din cauze naturale sau rezultat al extenuării sau abuzului de drogului ori alcool. Ați avut de-a face cu așa ceva ?

-E vorba de muzicieni de jazz, a spus. Glumiți ? Dacă nu au măcar o apucătură nesănătoasă , nu îi primim în uniune, a râs ea, deși eu nu prea, lucru pe care l-a remarcat și s-a oprit. Vorbiți despre crime ?

-Nu știm exact, în momentul de față, am zis. Ne bazăm pe informații primite. »

Din acest motiv, lectura nu este foarte rapidă, toate detaliile joacă un rol în descoperirea criminalului, motiv pentru care n-am putut să trec rapid peste acele pasaje.  Autorul induce cititorul în eroare, m-a trimis pe nenumărate piste false în căutarea acestui răufăcător cu puteri magice care se folosește de partea neagră a puterii. La fel ca și în primul volum, autorul presară elemente de umor englezesc, uneori umor negru, ridiculizând poliția. Face referiri la jazz, la compozitori cunoscuți, la televiziune și la impactul acesteia.

Vom cunoaște mai bine trecutul și familia specială a lui Peter Grant, iar acțiunile și deciziile sale vor avea mai multă consecvență şi maturitate. De asemenea, o parte din trecutul inspectorului Nightingale este dezvăluit, trimițându-ne în vremea celui de-al doilea război mondial. Vom afla despre el că este ultimul vrăjitor din Londra, dar nu singurul din Anglia, mai sunt și alți vrăjitori puternici împrăștiați pe tot teritoriul Regatului Unit. Noutatea acestui volum este apariţia unui personaj misterios, magic și malefic, un personaj cu care autorul ne ațâță curiozitatea și apetitul pentru următorul volum. Este un vrăjitor care se folosește de magie neagră, despre care aflăm extrem de puțin, pe care eu l-am perceput ca un fel de umbră care planează asupra Londrei.

« Conform lui Nightingale, magia neagră înseamnă folosirea magiei în scopuri care să provoace o tulburare a păcii. Eu am sugerat că o astfel de definiție era atât de largă, încât efectiv includea orice folosire a magiei în afară celei autorizate de Bizarerie. Nightingale a sugerat că privește asta ca pe o calitate, nu ca pe o problemă.

-Magia neagră este folosirea artei pentru a cauza răni unei alte persoane, a continuat el. Îți place mai mult definiția asta ?

-Nu avem nicio dovadă că faptele lui Jason Dunlop au vătămat vreodată pe cineva prin uzul magiei negre, am zis. »

Seria “Peter Grant” este una atipică, ce amestecă roman polițist, roman fantasy și ghid turistic, într-o combinație complexă și interesantă, presărată de umor englezesc. Scriitura este, îmi vine să spun, complicată, cititorul are nevoie de concentrare și atenție pentru a putea sesiza micile indicii presărate de autor. Am citit destul de încet, cu toate că este un roman de aproximativ trei sute de pagini, pe care în mod normal l-aș fi citit în maxim patru zile, mi-a luat însă o săptămâna. Vă recomand să citiți mai întâi primul volum, cele două fiind conectate mai mult decât numai prin personajele principale. Scris la persoana întâi, vom vedea lumea prin ochii lui Peter Grant, continuând stilul primului volum.

Al treilea volum nu s-a tradus încă, îl aștept cu interes, seria conține treisprezece volume.

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s