Râurile din Londra

Am închis cartea aseară cu o impresie clară în minte că știu ce vreau să scriu despre aceasta. Așa cum se întâmplă de fiecare dată când nu fac lucrurile la timpul lor, ideile parcă mi s-au risipit de-a lungul nopții, lăsându-mă în această dimineață să mă uit la o pagină goală fără să știu cu ce să încep.

“Râurile din Londra” este primul volum din seria “Peter Grant”, descrierea de pe coperta patru îmi promisese un roman fantasy amestecat cu unul poliţist și, citind printre rânduri, un pic de thriller. Acțiunea se petrece în Londra zilelor noastre și îl are ca și personaj principal pe Peter Grant, un polițist care își așteaptă nerăbdător repartizarea după terminarea stagiului. Visează să devină un detectiv faimos, motiv pentru care se pregătește dis de dimineață pentru interviul final. Câteodată, însă, așteptările ne sunt înșelate, iar Peter se trezește cu o repartizare la cel mai plictisitor departament al poliției: Unitatea de Progresie a Investigațiilor, un nume pompos care ascunde însă o plimbare și arhivare a documentelor.

Norocul lui Peter, dacă îi putem spune așa, este că în seara respectivă are loc o crimă ciudată în mijlocul Londrei, lângă Covent Garden, unde un necunoscut este decapitat. Toți polițiștii disponibili sunt chemați să asigure perimetrul, iar Peter intervievează un martor ocular, care se dovedește a fi… o fantomă.

« -Nu-i că mi-e teamă de lucruri, nu-mi e deloc, pajule, a spus Nicholas. Din motiv că mi-s mort de o sută douăzeci de ani.

-Dacă sunteți mort, i-am întors-o eu înainte să mă pot abține, cum se face că putem vorbi unul cu altul ?

-Treb’e că ai atingerea ‘ceea a vederii clare. O bucată din străvechii palladino, a zis Nicholas și m-a privit atent. Atingerea ‘ceea o fi de la tatăl dumitale, eh ? De pe la docuri ? Ori marinar, poa’, de îți dădu cârlionții ăștia și buzițele ‘cestea ?

-Puteți dovedi că sunteți mort ?

-Cum ți-e vrerea, pajule, a spus Nicholas și a făcut câțiva pași în lumină. »

Îi povestește șefului lui despre martorul fantomă, iar acesta îl trimite la o unitate specială condusă de Inspectorul Nightingale, care se ocupă de cazurile ce implică supranaturalul. De aici începe ancheta pentru găsirea criminalului și inițierea lui Peter ca viitor vrăjitor, devenind astfel ultimul ucenic din Londra.

Romanul este scris la persoana întâi, într-un limbaj familiar dându-mi senzația că Peter se află în fața mea, la o petrecere povestind ce i s-a mai întâmplat, presărând discursul cu glumițe tipic englezești. Ne prezintă pe parcursul lecturii diferite personaje fantastice mai mult sau mai puțin importante pentru anchetă, cum ar fi vampiri, fantome, zei și zeițe ale râurilor.

Ancheta pentru găsirea criminalului este mult mai complexă decât pare la prima vedere. Peter, Leslie, coechipiera lui și inspectorul Nightingale sunt pe urmele unui criminal care adună cadavrele lăsând extrem de puține indicii în urma sa, multe dintre ele inducându-i pe protagoniștii în eroare. În același timp, Peter descoperă principiile magiei, avertizat fiind de Maestrul său că inițierea va dura cel puțin zece ani.

Peter este curios din fire, îi pune tot felul de întrebări Maestrului său, acesta însă răspunde că ar fi fost mai bine să nu pună întrebarea respectivă, un pic ciudat dacă mă întrebați pe mine, orice învățător ar trebui să fie fericit când elevul vrea să afle mai multe. Peter acceptă cu foarte mare ușurință noile sale abilități, aproape cu naivitate, ca și cum ar fi știut de o viață de existența magiei. Mai mult decât atât, în ciuda firii sale curioase, are momente când “înghite fără să mestece” explicațiile pe care le primește, parcă uitând de faptul că este polițist și ar trebui să investigheze pentru a descoperi adevărul.

Autorul creează o lume fantastică în lumea noastră, o lume ghidată de alte reguli, în care creaturile fantastice mai mult sau mai puțin discrete trăiesc ascunse în văzul tuturor. Pe lângă fantomele care bântuie locurile familiare, vom avea ocazia să-l urmărim pe Peter luptându-se cu vampiri sau negociind pacea între Mama Tamisa și Tata Tamisa.

« -Deci sunteți de părere că Tata Tamisa face o mișcare? am întrebat.

Suna ca și cum acești “zei” erau niște traficanți de droguri. Străzile erau deja vizibil mai aglomerate – Londra se trezea.

-Nu e deloc surprinzător că spiritele unei zone sunt posesive cu propriul teritoriu, a zis Nightingale. În orice caz, cred că ești în poziția de a avea o perspectivă unică asupra situației. Vreau să te duci și să stai de vorba cu Mama Tamisa.

-Și ce i-ar putea zice Mamei Tamisa eu și perspectivă mea unică ?

-Află care e problema și vezi dacă poți găsi o soluție amiabilă, a zis Nightingale. »

Despre Maestrul său, Inspectorul Nightingale, nu aflăm foarte multe. Este un personaj enigmatic, secretos, despre care intuim că este un vrăjitor puternic, fără însă să avem certitudinea. Autorul este zgârcit cu detaliile, parcă lăsând cititorul în suspans pentru următorul volum.

Are un stil de scriitură care combină dialogurile cu descrierile, permițând cititorului să-și imagineze un tur al Londrei avându-l ca și ghid pe Peter. Au fost momente când aș fi sărit bucuroasă peste descrieri, unele dintre ele parându-mi mult prea lungi, prea detaliate și fără importanță pentru acțiune. Intriga începuse promițător, însă cumva s-a diluat pe parcurs, reluând ritmul abia în ultimile pagini. Autorul presară mici aluzii la Harry Potter, dând senzația că vrea să se detașeze un pic de acest personaj atât de popular fără însă să reușească în totalitate.

 « -Ați pus o vrajă pe câine, am spus după ce am plecat.

-Doar una mică, a zis Nightingale.

-Deci magia e reală, am zis. Ceea ce va face să fiti… ce, mai exact?

-Un vrăjitor.

-Ca Harry Potter ?

Nightingale a oftat.

-Nu, a spus, nu ca Harry Potter.

-În ce fel?

-Nu sunt un personaj fictiv, a spus Nightingale. »

Nu pot spune că m-a convins acest prim volum, ceea ce nu înseamnă totuși că n-am să-i mai dau o șansă cu cel de-al doilea.