Lectura acestui ultim volum din trilogia „Penryn și sfârșitul lumii” a fost un fel de maraton pentru mine. Am citit cartea cu sufletul la gură, cele aproape patru sute de pagini s-au întors singure nelăsându-mă să răsuflu deloc. Nici n-aș fi putut. Acțiunea se intensifică, ritmul se accelerează, evenimentele se succed, răsturnările de situație sunt prezente, răspunsurile nu întârzie să apăra, se vede linia de finish. Despre primele două volume, am scris aici și aici.
Mi-a fost un pic teamă că voi fi dezamăgită de final, autoarea a reușit să mă surprindă cu sfârșitul, lăsând loc și imaginaţiei mele să continue povestea lui Penryn și a lui Raffe.
« Trebuie că suntem o apariție impresionantă. Un nor de lăcuste cu cozi de scorpion de dimensiuni umane mânjește cerul.
Iar în mijlocul tuturor un demon cu aripi enorme, cărând o adolescentă. Raffe arată ca un demon, cel puțin pentru cine nu știe că e un arhanghel ce zboară cu aripi împrumutate.
Oamenii cred probabil că a răpit-o pe fata pe care o ține. Nimeni nu ar avea cum să-și dea seama că mă simt în siguranță în brațele lui. Că îmi odihnesc capul pe curba gâtului său fiindcă îmi place să îi simt pielea. »
În acest volum, Penryn are din ce în ce mai multă încredere în ea, își ia propiile decizii, chiar dacă acest lucru înseamnă să se arunce cu capul înainte spre o situație periculoasă. Ar face orice pentru cei pe care îi iubește și nu exagerez cu nimic când zic orice, având în vedere că va coborî în infern pentru a-l salva pe Raffe. Chiar și în momentele în care află detalii despre Raffe care ar trebui să o facă să se depărteze de el, rămâne fidelă instinctului său. Sentimentele pe care le nutreşte pentru Raffe ies la iveală. Bineînțeles că vă întrebați dacă și Raffe are aceleași sentimente pentru ea… nu cred că vă așteptați să vă spun.
« Mă întorc cu spatele la fereastra luminată și ajung față în față cu Raffe. Nu mă pot abține să deschid ochii și să îl privesc. Genele negre i se odihnesc ca o semilună pe obraz. Lungi și curbate, ar putea stârni invidia oricărei fete. Linia nasului e puternică și dreaptă. Buzele – delicate și senzuale.
Senzuale? Aproape că mă hlizesc. Ce fel de cuvânt e ăsta care tocmai mi-a venit în cap? Nu cred că m-am mai gândit înainte la ceva ca fiind senzual. »
Raffe este același înger perfect, puternic şi viteaz. Vom afla mai multe informații despre el, despre cine a fost în trecutul foarte îndepărtat, despre dușmanii lui, despre convingerile lui, despre cum a ajuns în situația actuală.
Relația dintre cei doi este foarte intensă și plină de contradicții, regulile sunt foarte importante pentru Raffe, este soldat și obișnuit să urmeze ordine fără să discute, chiar dacă ordinele contravin cu ceea ce simte. Penryn, pe de altă parte, vrea ca îngerii să dispară din lumea ei, ceea ce ar însemna însă că și Raffe va dispărea pentru totdeauna din viaţa ei. Alegerile sunt întotdeauna dificile, iar implicațiile pot avea consecințe devastatoare.
O regăsim pe Paige, sora lui Penryn, care în acest volum va juca un rol foarte important în desfășurarea acțiunii și în ofensiva pusă la punct de către oameni în războiul împotriva îngerilor.
În tabăra îngerilor, ne-am aștepta ca lucrurile să fie mai organizate, mai clare, însă nu este chiar aşa. Şi aici există interese, şi aici unii îşi doresc puterea cu orice preţ. Uriel este cel mai perfid și mai viclean dintre arhangheli, are propriile sale obiective și manipulează pe toată lumea pentru a obține ceea ce își dorește, chiar dacă acest lucru înseamnă să-și trădeze familia, să omoare sau să mintă. Este întruchiparea răului în lumea îngerilor.
În ciuda atmosferei apăsătoare și întunecate, această a treia parte este presărată de umor, atât în dialogurile și tachinările între Penryn și Raffe cât și în acțiunile personajelor secundare, ca o rază de soare în atâta întuneric.
« -Ești o fată foarte specială, Penryn. Uimitoare. Genul de fată despre care nu îmi puteam imagina că există. Și meriți pe cineva care să te trateze ca și cum ai fi cel mai important lucru din viața lui, pentru că ești. Cineva care-și ară pământul și își crește porcii doar pentru tine.
-Vrei să-mi faci lipeala cu un porcar ? »
Realizez că îmi este greu să vă povestesc despre acțiunea acestui volum fără să vă stric plăcerea lecturii trilogiei, pot să vă spun însă că mi-a plăcut cel mai mult dintre cele trei. În această parte, lucrurile se clarifică, am înțeles strategia îngerilor, obiectivele lor, cine și de ce a pus la cale tot acest război.
« Ne-am străduit să supraviețuim de când au apărut îngerii. Toți, chiar și găștile, s-au temut. S-au îngrijorat constant în privința mâncării și adăpostului și a nevoilor umane elementare. S-au îngrijorat în privința monștrilor care ar putea apărea în mijlocul nopții să îi mănânce de vii. »
Suspansul atinge apogeul în ultimile câteva zeci de pagini, când efectiv nu am putut să las cartea din mână cu toate că mi se închideau ochii de oboseală. La final, autoarea trage un fel de concluzie asupra civilizației noastre, scoate în evidență problemele actuale, dar și valorile pe care le avem și care ies la suprafață mai ales în situații de criză. Când vorbește despre oamenii, Susan Ee are un ton melanconic şi trist.
Scriitura este fluidă, accelerată, cu fraze scurte. Lectura este ușoară, înlesnită și de capitolele scurte, de ritmul susținut al acțiunii care nu m-a lăsat să răsuflu. Titlul este reprezentativ pentru acest volum, este într-adevăr „sfârşitul lumii”, cel puțin așa cum o cunoaștem noi.
În loc de concluzie, o să vă spun câteva cuvinte despre această trilogie în general. Am citit rapid această serie, primul și ultimul volum sunt preferatele mele, cel de-al doilea, l-aș categorisi ca o tranziție între cele două.
Mi-au plăcut personajele, atât cele principale, Raffe și Penryn, cât și cele secundare și rolul pe care l-au jucat în poveste. Ideea invadării pământului de către îngerii și tranformarea acestora în niște cuceritori sângeroşi, fără inimă și suflet, care contravine imaginii pe care o avem despre îngeri, reprezintă un act de curaj din partea autoarei. Finalul este adaptat întregii acțiuni, acest lucru nu înseamnă însă că nu m-a surprins.
Mi-a plăcut această serie și îi mulțumesc fiicei mele pentru sugestie, recomandând la rândul meu, trilogia iubitorilor de fantasy.
Mulțumesc pentru recomandare. Îmi place mult recenzia. Îmi doresc sa citesc si eu seria aceasta, dar am tot amânat-o…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cu drag Geo 🙂 ! Mie mi-a recomandat-o fiica mea, altfel probabil ca as fi amanat-o si eu. Mie mi-a placut mult seria.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În copilărie, mă preocupa mult Sfârșitul Lumii. La orele de religie, îi făceam profesorului capul calendar. Și după, căutam tot felul de coduri secrete în Biblie, poate-poate rezolv misterul. Aveam și un grup mic de acoliți pe care îi înspăimântam cu ipoteze. Gustul pentru subiect nu s-a diluat nici până azi, așa că pe mine m-ai prins 🙂 !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este un subiect intr-adevar fascinant. Daca iti plac scenariile apocaliptice, cu siguranta iti va placea seria. Iti multumesc pentru apreciere si vizita 🙂 !
ApreciazăApreciat de 1 persoană