Nefer cel Tăcut

Egiptul antic. Faraoni. Misterele care inconjoara mormintele acestora. Civilizația și tradițiile egiptene. Toate sunt subiecte care au fascinat lumea modernă. Seria “Piatra luminii” ne introduce în această epocă plină de secrete și taine ale Egiptului, având în centru său Locașul Adevărului, un sat secret, o confrerie de artizani dedicați construirii și renovării mormintelor faraonilor. Satul se află sub ocrotirea personală a faraonului și a primului ministru, garanții păstrării tradițiilor. Membrii confreriei se administrează singuri, sunt însă obligați să păstreze secretul tainelor la care au acces, cât și a tuturor detaliilor vieții din sat.

« Aici, viața, moartea și eternitatea erau strâns unite într-o armonie naturală și supranaturală totodată. »

Accesul în confrerie este foarte strict. Numai cei mai buni artizani pot face parte din aceasta, trebuie să fi auzit « chemarea lui Maat » și să fie validați de consiliul satului. Mulți din exterior îşi doresc să aibă posibilitatea să se folosească de secretele confreriei în scopul propriu, însă accesul le este interzis.

« Vorbele tale sunt că un balsam, Ramose, căci ostilitatea față de artizani nu încetează să crească. Înalții funcționari nu se gândesc decât să se îmbogățească și formează o castă din ce în ce mai periculoasă, preocupată numai de viitorul lor, nu și de cel al țării. Pentru ei, confreria artizanilor este o anomalie administrativă, pe care ar dori să o desființeze. »

Vom face cunoștiință de la început cu doi protagoniști extrem de diferiți : Tăcutul și Zelosul. Tăcutul s-a născut și a trăit în sat, a plecat în lume pentru a auzi chemarea. Este bun la suflet, drept, modest și foarte priceput în prelucrarea pietrelor. Îşi găseşte jumătatea înafara satului în persoana Clarei ; o femeie deosebită, bună la suflet și potrivită pentru Tăcut. Are har, cunoştiinţe şi talent pe partea medicală şi va fi admisă în confrerie pe acest motiv.

Zelosul, pe de altă parte, este fiu de țăran, fără educație, pasionat de desen, foarte muncitor, direct, obraznic, își dorește din tot sufletul să ajungă în sat, însă este şi ambițios, nerăbdător, chiar violent în anumite momente. Intrarea lui în sat presupune o serie de probe legate atât de talentul său cât și de personalitatea sa, probe pe care însă le va trece cu toate piedicile puse în calea sa.

« Acest sat nu semăna cu nici unul din câte existau în Egipt și trebuia să duci o adevărată luptă pentru a fi acceptat fără rezerve. »

Cei doi devin prieteni, se completează reciproc, Tăcutul îl va tempera pe Zelos de fiecare dată când acesta încalcă limita, iar Zelosul îi va salva viața Tăcutului. Totul îi desparte și  totul îi apropie. Se vor regăsi în acest sat secret de lângă Teba apropiat de Valea Regilor, unde fiecare dintre ei își va face un rost. Vor evolua în domeniul pentru care au fost destinați : Tăcutul către sculptură și Zelosul către desen. Vor primi un nou nume, un nume care să-i reprezinte : Nefer cel Tăcut și Paneb cel Zelos.

« Din fericire, sfatul confreriei tocmai a aprobat primirea lui printre cei care au auzit chemarea. Iată că acum este slujitor în Locașul Adevărului și sunt sigur că acolo va avea un rol important, nu numai în calitatea de cioplitor în piatră, dar și ca sculptor.

-Ce nume de inițiere i-ați dat ?

–Nefer–hotep, Maiestate.

–Nefer – « desăvârșirea, frumusețea, bunătatea » – și hotep – « pacea, plenitudinea, ofrandă »… Îl îndrumați către un program aspru ! »

Toate ar decurge ușor și lin, dacă nu ar fi amenințarea constantă din exterior venită din partea lui Mehy. Este un militar ambițios, cu sete de putere, cu un singur țel în minte să distrugă confreria și să aibă acces la secretele artizanilor pentru el însuși. Este pregătit să se folosească orice mijloace pentru a-și atinge obiectivele, nu se dă în lături nici de la crime, nici de la șantaj sau minciuni pentru a reuși. Serketa, soția lui, îl ajuta în toate demersurile pe care le face fiind la fel de neagră la suflet ca și el.

« Serketa analizase situația îndelung. Tatăl său îmbătrânea, folosea procedee vechi, depășite, și nu avea dinamismul necesar pentru a se îmbogăți în continuare. Noul stăpân al acestui joc era Mehy. Viclean, mincinos, crud și abil, nu înceta să progreseze și să câștige teren. »

Faraonul Ramses veghează însă asupra confreriei. Este bătrân și domnia lui a fost lungă și prosperă, inspiră respect și este iubit de supuși. Ce s-ar întâmpla însă dacă acesta nu ar mai fi ? Cine ar mai avea grijă de confrerie ? Bineînțeles că există o confruntare între bine și rău, ca în toate romanele autorului. Cine câștigă, nu știm încă.

Personajele sunt frumos şi complet conturate, sunt construite de autor în antiteză, binele contra răului, Zelosul şi Tăcutul contra lui Mehy şi acoliţilor săi, Serketa contra Clara.

Autorul are o scriitură ușoară, plină de suspans, care m-a ținut cu sufletul la gură de la primele pagini până la sfârșit, lăsând bineînțeles finalul deschis pentru continuare. Lectura este de fapt o excursie, o incursiune profundă în viața Egiptului antic, plină de detalii și de amănunte, cu intrigi și comploturi politice ale vremii, cu secrete și mistere de ordinul fantasticului în jurul acestor artizani ai confreriei. Se simte în roman influența documentării și a cercetării autorului despre Egiptul antic, despre faraoni, despre tradiții și datini. Seria conține patru volume : « Nefer cel Tăcut », « Femeia  înțeleaptă », « Paneb cel Zelos » și « Locașul adevărului».

Abia aștept să citesc continuarea !