“Marchizul de Rio-Santo” este al patrulea și ultimul volum al seriei “Misterele Londrei”. Așa cum sugerează și titlul, această parte este dedicată în întregime misteriosului personaj Marchizul de Rio-Santo.
Identitea secretă a lui Rio-Santo este dezvăluită, numele lui adevărat este Fergus O’Breane și este irlandez, provine dintr-o familie săracă. Părinții lui au avut parte de un sfârșit tragic pe care acesta vrea să-l răzbune. Însă răzbunarea lui nu se rezumă numai la evenimentele tragice care au dus la moartea părinților și la destrămarea familiei sale, ci ajunge să se transforme într-o ură, aproape viscerală împotriva nedreptăților englezilor față de irlandezi în primul rând și față de colonii în al doilea rând.
« Căci mânia sa, departe de a se potoli, devenea din ce în ce mai mare. Peste tot întâlnea în calea lui Anglia lacomă, cotropitoare, perfidă, abuzând de puterea ei și dobândind aur din sângele și sudoarea popoarelor. »
Autorul ne trimite în trecutul lui Fergus, ne relatează cu lux de amănunte toată povestea sa. Legăturile sale cu personajele secundare despre care vă ziceam în recenziile primelor volume sunt clarificate, explicate, detaliate.
Dar cum a ajuns Fergus O’Breane să devină Marchizul de Rio-Santo? Aș zice că printr-o planificare extrem de minuțioasă fiind ghidat de răzbunare si cu un singur obiectiv în minte: distrugerea politică și economică a Angliei și eliberarea Irlandei de sub jugul acesteia.
« Ar fi greșit să se spună că în Irlanda justiția are două talere și două măsuri ; ea n-are nici talere, nici măsură, sau, mai bine spus, balanța ei, invariabil înclinată de partea Angliei, lasă întotdeauna gol talerul indicând Irlanda. Cazurile se rezolvă printr-o simplă întrebare:-Ești protestant? Nu? Ești vinovat. Da? Poți să iei orice, să agonisești, să jefuiești!»
Fergus O’Breane este un personaj complex și în același timp ambiguu, cu două fețe diametral opuse : irlandezul sărac, revoluționar și marchizul din înalta societate. Are o personalitate duală: bărbatul frumos, admirat și râvnit de toate femeile și șeful organizației criminale Marea Familie pe care o conduce cu o mână de fier. Nu are încredere în nimeni sau în aproape nimeni.
« -Da… așa ești dumneata – continuă Randal -, cunosc din secretele dumitale doar atât cât ai vrut să-mi dezvălui și, uneori, ca acum de pildă, descopăr întâmplător o fărâmă de mister din sufletul dumitale… Nu mă plâng. Poate că taina dumitale ar fi prea greu de păstrat… Îți cunosc telul… sau mai bine spus, cel pe care ți l-ai propus acum patru ani. »
Are o inteligență aproape diabolică şi o putere de influenţare a celor din jur ieşite din comun. Obstacolele nu sunt decât nişte provocări pentru el, țelul său este clar și îl urmărește pe o perioadă lungă, foarte lungă de timp, de douăzeci de ani.
« Angus făcu un gest grav de aprobare. Firea lui aspră și simplă, complet subjugată, se înclină într-atât în fața inteligenței superioare a lui O’Breane, încât începuse să nu mai creadă în existența imposibilului și să considere voința lui Fergus egală cu destinul. »
În tinerețe va fi acuzat pe nedrept pentru o tentativă de omor pe care nu a săvârșit-o și va fi deportat în Australia. Din acel moment începe să-și planifice răzbunarea. Dorința de răzbunare i-a fost transmisă și de către tatăl său pe patul de moarte.
« Îngenunche din nou și încerca să se roage : dar o voce misterioasă îi readuse în urechi ultimile cuvinte rostite de tatăl său înainte de a muri :
-Scoală-te și pornește războiul împotriva Angliei ! »
Va călători în toată lumea, va deveni pirat, va strânge o avere considerabilă care-l va ajuta, se va implica în politica țărilor cu influență, va face orice pentru a reuși. Va accepta până să se și căsătorească în acest scop. Obsesia lui, pentru că ajunge să devină obsesie, este, aș zice, aproape romantică, aproape atașantă, aproape înțeleasă de cititorul care o descoperă pas cu pas.
Vă povesteam în prezentarea volumul trei că protagoniștii sunt pregătiți pentru lovitura finală, toți pionii sunt pe poziții, ce nu știam însă este cum vor fi folosiți… vom afla. Cu toate acestea, providența joacă întotdeauna un rol important în planurile minuțios organizate. Fergus va trebui să facă față multor răsturnări de situație, invidiilor, trădărilor chiar din interiorul organizației sale, de la persoanele de la care se aștepta cel mai puțin și, ironic, de la cei pe care i-a ajutat cel mai mult. Probabil că așa e viața…
Frumusețea seriei rezidă în pistele false, în capcanele de la tot pasul, în numeroșii protagoniști, în planurile complexe și intercalate, în intrigile secundare și, nu în ultimul rand, în acest personaj principal și enigmatic Fergus O’Breane cu care autorul ne “răsfață”. Toate cele patru volume vă vor transporta într-un alt secol, în această lume ascunsă, misterioasă a Londrei. La final, autorul va lăsa o umbră de îndoială în mintea cititorului… Şi mă opresc aici :).
Mi-a plăcut mult seria și o recomand cu mare drag !
Mi-a tot crescut pofta de seria asta, cu fiecare superba recenzie a ta, Nicole! 🙂 Dar numai 4 volume sunt? Ma asteptatm la mult mai multe, suna ca un serial cu foarte multe episoade. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Patru volume are seria 🙂. Asa este, un serial cu mai multe episoade , sunt sigura ca o sa-ti placa sa intri in atmosfera Londrei din secolul al nouasprezecelea. Multumesc mult pentru aprecieri Marius 😊!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dincolo de recenzie, care e foarte reușită( ca de obicei) apreciez cum pui cartea în valoare și la modul vizual, printr-o fotografie inedită.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iti multumesc mult pentru apreciere 😘! Incerc sa gasesc de fiecare data idei pentru poze, motiv pentru care in fiecare zi am cate o carte in geanta 🙂. O seara excelenta iti doresc si un weekend minunat!
ApreciazăApreciază