Umbra marionetelor recenzie

Umbra marionetelor

Publicat de

Orson Scott Card este unul dintre autorii mei preferați când vine vorba de romane Science Fiction. L-am descoperit cu „Jocul lui Ender”, carte care mi-a deschis apetitul pentru genul SF și implicit pentru întreaga serie (despre care am scris aici, aici și aici).

“Umbra marionetelor” este a treia parte din „Saga Umbrelor” și nu se poate citi independent de primele două. V-aș recomanda să citiți  „Saga lui Ender” sau cel puțin primul volum înainte să începeți „Saga Umbrelor”. Cu toate că cele două serii nu au legătură directă, sunt multe personaje care apar și într-una și în cealaltă și se fac multe referiri la acțiunea din „Jocul lui Ender”.

În romanul anterior « Umbra Hegemonului » (despre care am scris aici), Peter Wiggin, fratele lui Ender ajunge Hegemon cu ajutorul lui Bean. Doar că, așa cum mi-am dat seama după primele pagini, acest titlu este mai mult onorific, nu conduce lumea așa cum era cazul în timpul războiului cu Gândacii. Are la dispoziția sa o mică armată condusă de Bean, care intervine punctual doar pentru a reechilibra balanța în politica lumii, dar fără un impact major.

« Ah, echilibrul ! Fiecare negociere, fiecare troc, fiecare favoare făcută și fiecare favoare cerută erau tratate de Peter cu foarte multă grijă, căci era vital ca întotdeauna să obțină mai mult decât dă, creând iluzia altor națiuni că are mai multă putere decât în realitate.

Căci cu cât se credea că are mai multă influență și putere, cu atât mai multă avea de fapt. Realitatea rămânea mult în urmă iluziei, de aceea devenea tot mai important ca iluzia să fie menținută perfectă. »

Ahile este în continuare adversarul cel mai de temut, se folosește de guvernele diferitelor țări pe care le manipulează în vederea atingerii obiectivului său personal de a guverna întreaga lume. Îi urăște pe cei care l-au văzut vulnerabil, îi vânează, îi ucide fără milă, fără remușcări. Este un manipulator înnăscut, cu multă carismă ceea ce îl face și mai periculos.

« -Contrar credinței larg răspândite, Ahile nu e un geniu și mai face și greșeli. Nu poate ajunge peste tot și puterea lui poate fi blocată. Nu e atotștiutor. Nu are totul planificat. De cele mai multe ori e în mișcare, punându-se în calea ocaziilor și folosindu-se de ele atunci când apar.

-Dacă nu e un geniu, atunci de ce învinge mereu geniile ?

-Pentru că o face pe neașteptate. De fapt, nu face nimic deosebit, pur și simplu face lucruri la care nu s-a gândit nimeni că le va face. E cu un pas înainte. »

În pofida sfaturilor celor din jurul său, Peter ia decizia de a-l elibera pe Ahile pentru a se folosi de el. Acesta era tinut prizonier de chinezi după ce acestia au realizat ca este un trădător. Din punctul meu de vedere, această decizie a fost una extrem de… proastă. Aproape jumătate din carte am încercat să găsesc argumente că aceasta a fost totuși o decizie inteligentă pentru că eu îl vedeam pe Peter ca fiind unul dintre cei mai deștepți oameni de pe planetă și nu am inteles cum a putut să facă o greșeală atât de stupidă. Am ajuns la concluzia că, și cei mai deștepți oameni pot face greșeli monumentale…

«-Nu-mi datorezi nimic, iar dacă îmi datorezi ceva eu n-o să încerc să-ți cer datoria. Tu știi de ce ți-am cerut asta, și eu știu pentru ce o faci.

Știa și Petra. Bean îl rugase pe el pentru că știa că dacă putea cineva să reușească, acesta era Ambul. Iar Ambul acceptase fiindcă știa că, dacă există vreo speranță de a-l opri pe Ahile să cucerească și să conducă lumea, aceasta depindea de Bean. »

Bean și Ahile sunt două personaje în oglindă, unul întruchipând binele, celălalt răul… Eterna bătălie între bine și rău. Amândoi sunt extrem de inteligenți, amândoi au un obiectiv, amândoi își doresc să-l învingă pe celălalt. Bean este și a fost întotdeauna loial, mai întâi lui Ender, apoi Petrei sau unei cauze, în timp ce Ahile nu face decât să trădeze, ceea ce-l face previzibil… Poate că și Peter ar fi trebuit să realizeze acest lucru. Sau poate că nu… poate că a urmat proverbul: Țineți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape.

Mi-a plăcut modul în care sunt construite dialogurile, unele lungi, dar din fiecare am mai aflat câte ceva, un detaliu, un amănunt care privit în perspectiva întregului, mi-a dat imaginea de ansamblu. Orson Scott Card construiește cu ajutorul acestora un raționament complex abordând tacticile și strategiile de război și multe alte subiecte.

Ne reîntâlnim cu multe personaje care au făcut parte din echipa lui Ender, echipă cu care a învins în cele din urmă Gândacii. Fiecare dintre ei se află în poziții importante în țările de origine, însă toți sunt „legați” între ei de loialitatea construită indusă de Ender. Toți vor trebui să se decidă ce primează: loialitatea față de foștii colegi de la Școala de Luptă sau loialitatea față de țară. O alegere foarte grea pentru unii dintre ei.

Sfârșitul este unul destul de previzibil dar și deschis către ultimul volum al seriei intitulat „Umbra uriașului”. Nu pot spune că această a treia parte este cea mai reușită din cele citite până acum, cu toate acestea, am parcurs-o ușor, Card având această capacitate de a ține cititorul legat de poveste. Este un roman centrat mai degrabă pe personaje și mai puțin pe acțiune. Spre sfârșit, în ultimile câteva zeci de pagini, autorul m-a răsfățat cu răsturnări de situație, cu suspans și cu acțiune din plin, dar nu mi-a fost deajuns.

Cu toate acestea, sunt curioasă cum se încheie această serie. Ce o să se întâmple cu Bean? Cu Petra? Cu Peter? Cu toți ceilalți? Abia aștept să aflu…

5 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s