Umbra Hegemonului

Publicat de

Aventurile lui Bean și a colegilor săi de la Școala de Luptă continuă și în acest al doilea volum din „Saga Umbrelor”. Ender își urmează destinul în spațiu însoțit de sora sa, Valentine, căutând noi planete de colonizat. Prietenii lui se întorc la familiile lor de pe pămant. Dar, unul câte unul, aceștia dispar fără urmă și un nou pericol amenință Pămantul, de data aceasta din interior; miza nu este alta decât dominarea planetei. Genialul Bean, umbra lui Ender, alter ego-ul său este singurul care reușește să scape, ca prin minune, de urmăritori.

Pentru a înfrunta acest nou pericol cu care se confruntă planeta, Bean va urmări și analiza mecanismele geopoliticii mondiale măsurându-se cu spiritele cele mai machiavelice și mai megalomane … Un adversar din trecut își face apariția.

Card pune în scenă un conflict internațional în care implică Rusia, India, Pakistanul, Thailanda și Birmania. Totul este orchestrat de o minte diabolică, hotărâtă să domine pământul, Ahile. Cu el am făcut cunoștință în primul volum (despre care am scris aici), este un inamic de temut și care nu trebuie subestimat. Fiecare pas pe care îl face este gândit, fiecare posibil rezultat este analizat, Ahile este întotdeauna în avans. Are un plan ascuns și se folosește de țările dispuse să-l asculte pentru a-l obține.

« -Într-o lume dominată de haos, spuse Nikolai, câștigă armata cu cel mai bun comandant.

-Dacă vrei să găsești răpitorul, caută țara care vorbește cel mai mult despre pace și împăcare, zise Bean, jucându-se cu ideea și spunând tot ce-i trecea prin minte.

-Ești prea cinic, replică Nikolai. Unii dintre cei care vorbesc despre pace și împăcare vor chiar pace și împăcare.

-Fii atent : națiunile care se oferă să arbitreze sunt cele care cred că ar trebui să conducă lumea, iar asta e doar una dintre mișcările jocului. »

Pentru a-l învinge pe Ahile, Bean va trebui să facă compromisuri, unul dintre acestea fiind să se alieze cu Peter Wiggin, fratele mai mare și imprevizibil al lui Ender. Va trebui să aleagă care dintre cei doi să conducă lumea, care dintre cei doi reprezintă răul cel mai mic. Alegerea pare ușoară, dar aproape întotdeauna aparențele înșeală. Bean va conduce lucrurile din umbră, este hăituit de acoliții lui Ahile care nu urmăresc decât să-l omoare. Va fi un fugitiv care se ascunde sub nenumărate identități false, ajutat de Carlotta, cea care îl descoperise pe străzile din Rotterdam și care îi oferise șansa de a merge la Școala de Luptă.

« Graff consideră totuși că merită să discute cu Peter. Că merită să-i dea sfaturi, deoarece Graff știa că Peter Wiggin era important acum și va fi important în viitor. Al dracului de corect, Graff !

Al dracului de corect ! Poate că Ender Wiggin v-a salvat pielea de Gândaci, dar eu sunt cel care va salva fundul colectiv al omenirii de propria constipație. Pentru că oamenii au fost întotdeauna mai periculoși pentru supraviețuirea rasei umane decât orice altceva, cu excepția distrugerii complete a planetei Pământ, iar acum facem primii pași spre evadare împrăștiindu-ne sămânța – inclusiv pe a micului Ender – pe alte lumi. »

Țările avide de putere își doresc să aibă strategii din echipa lui Ender sub controlul lor, oamenii politici realizează că războiul se apropie și că, de această dată, nu se va purta în spațiu, ci pe pământ. Hegemonul care în timpul războiului cu Gândacii, îi ținuse uniți pe oameni, acum nu mai are nici un control asupra lor pierzându-și din influența. Flota Interstelară este doar un organism care și-a pierdut rațiunea de a există și acum veghează doar să nu se utilizeze arme de distrugere în masă. Însă nimic nu mai este simplu. 

Înfruntarea dintre Bean și Peter pe de-o parte, și Ahile, de cealaltă parte, va fi în una strategică, toate acțiunile pe care le pun la cale au implicații reale, în urma deciziilor lor, oamenii pleacă la război și mor, țări sunt invadate, granițele sunt redesenate.

Multe dintre personajele prezente în prima parte și în jocul lui Ender apar și aici. Petra Arkanian este unul dintre personajele secundare care mi-a atras atenția. În „Umbra lui Ender” fusese prietena lui Bean și unul dintre soldații pe care Ender se bazase cel mai mult, însă presiunea fusese prea mare pentru ea și cedase cu puțin timp înainte de victorie. Petra este unul dintre prizonierii favoriți al lui Ahile, iar Bean va face tot ce poate pentru a o elibera. Dacă va reuși sau nu, rămâne să descoperiți voi…

« Cum spusese cândva Ender, cele mai multe victorii vin din exploatarea imediată a greșelilor stupide ale dușmanului, și nu dintr-o strălucire anume a planului tău. Ahile era foarte deștept. Dar nu perfect. Nu atotștiutor. S-ar putea să nu câștige. Aș putea chiar să scap de aici fără să mor.

În sfârșit liniștită, adormi. »

Un alt personaj interesant este sora Carlotta, îl însoțește pe Bean în periplurile sale, îi spune lucruri pe care acesta nu vrea neapărat să le audă, am perceput-o ca fiind un ghid moral al lui Bean… este cea care i-a arătat ce înseamnă iubirea și sacrificiul de sine. Bean este foarte legat de ea, într-un mod pe care-l conștientizează abia la sfârșit.

În acest volum ieșim din sfera science fiction și ne întoarcem cu „picioarele pe pământ”, dacă pot spune așa. „Umbra Hegemonului” este un thriller mai degrabă politic și militar decât SF. Puterea este mutată în zona asiatică, America nu mai joacă la masa celor mari preferând să rămână neutră. Acțiunea este plasată în secolul douăzeci și trei, dacă proiecția pe care o face Card este realistă sau nu, rămâne de văzut, dar cu siguranță este logică.

Și această parte se citește ușor, povestea este pasionantă, acțiunea este coerentă. „Saga lui Ender” ne dă câteva indicii și detalii legate de întâmplările din trecut de pe pământ după plecarea lui Ender, dar acest volum clarifică multe dintre aspecte.

Construcția celor două serii mi se pare foarte interesantă. Amândouă seriile pleacă din același punct: pregătirea, războiul contra Gândacilor și victoria oamenilor asupra acestora, după care se despart, urmărind personaje diferite: Ender pe de-o parte și Bean de cealaltă parte. Doi copii, două minți strălucite, două povești ce merită a fi citite.

Abia aștept să încep și cel de-al treilea volum.

11 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s