Gaspar, Melhior & Baltazar

Câteva rânduri din Evanghelia după Matei ni menționează pe cei trei Magi veniți de la Răsărit pentru a se închina Pruncului Isus. Cine sunt ei de fapt? De ce și-au părăsit regatele? Ce caută ei ? La aceste întrebări și la multe altele va încerca să răspundă autorul, dându-și frâu liber imaginației și dezvăluindu-ne povestea așa cum o vede el. Vom parcurge o călătorie inițiatică în care vom întâlni direct sau indirect personalități istorice cum ar fi Cleopatra, Marc Antoniu, Irod, vom traversa Nilul, Eufratul și vom ajunge să-i cunoaștem pe cei trei Magi. Fiecare dintre ei își va spune povestea în stilul lui, în felul lui…

Gaspar este regele regatului Meroë situat în Africa neagră. Se îndrăgostește iremediabil de Biltine, o sclavă feniciană, cu un păr blond ca spicul, această iubire îl aduce însă în pragul disperării atunci când descoperă trădarea acesteia. Hotărăşte să se depărteze de regat pentru a o uita, pentru a se vindeca. În călătoria sa, îl întâlnește pe Baltazar, regele regatului Nippur.

« Voi hotărî mai târziu… Această formulă curentă, care presupune executarea fără întârziere a unei porunci a cărei împlinire rămâne enigmatică, pierdută în negura viitorului, capătă acum o semnificație mai profundă. Asta înseamna că dădeam ascultare unui impuls pe care nu-l puteam evita, cel puțin după știrea mea, căci se putea foarte bine ca acei doi străini să facă parte dintr-un plan al destinului, al cărui înțeles, cel puțin pentru moment, îmi scăpa. »

Baltazar este un iubitor de frumos, un colecționar de artă, caută cele mai frumoase lucrări realizate de om pentru a le expune. Pleacă în călătorie după distrugerea muzeului său în care strânsese piese de artă din toată lumea.

« În orice caz, încă din această primă expediție, s-a născut ideea unui Baltazareum, adică a unei fundații regale unde s-ar afla expuse colecțiile mele și comorile artistice dobândite de Coroană. Baltazareum-ul s-a îmbogățit cu fiecare nouă expediție și, odată cu trecerea anilor, se puteau vedea aici mozaicuri punice, sarcofage egiptene, miniaturi persane, tapiserii cipriote, până și idoli indieni cu trompă de elefant, toate adunate în departamente specializate. »

Ajunși la Ierusalim, se întâlnesc cu cel de-al treilea mag, Melhior. Acesta și-a pierdut tatăl, regele regatului Palmyrena, care a murit în circumstanțe ciudate, Melhior s-a văzut nevoit să fugă pentru a-și salva viața, ameninţat fiind de unchiul său care-şi dorea puterea. Este însoțit în călătoria sa doar de un singur slujitor, fără averi, luând cu el o singură monedă de aur cu chipul tatălui său. Baltazar îl ia sub aripa sa protectoare și astfel toți trei se înfățișează în fața lui Irod, acest rege sângeros, crud, pe care istoria îl va prezenta ca atare.

Irod și-a ucis aproape toată familia, descoperind trădările fiilor, soțiilor, sorei, fratelui… A rămas singur, acum, la bătrânețe, se teme de profeția anunțată de cometa care traversează cerul și care vestește venirea unui nou rege al iudeilor. La banchetul organizat în cinstea celor trei magi, îi trimite pe aceștia la Betleem pentru a vedea despre ce este vorba, ordonându-le să se întoarcă pentru a-l informa. O antiteză brutală, îmi vine să spun, între imaginea lui Irod și cea a Pruncului Isus…

« Erau osândiți. Puteam să-i grațiez. De fapt, în mine erau doi oameni, și mai sunt încă și acum când vă vorbesc: un suveran nemilos, care nu ascultă decât de legea puterii… Să cucerești puterea, să o păstrezi, s-o exerciți este unul și același act, și nu-l poți înfăptui în chip nevinovat. Iar apoi mai era omul slab, credul, emotiv, fricos. Acesta încă nădăjduia, împotriva oricărei rațiuni, că fiii săi vor fi salvați. Se prefăcea că nu observă prezența de temut a alter-ego-ului său, voința aprigă de putere, asprimea sa neînduplecată. »

Michel Tournier nu se oprește aici cu povestea… Taor este un al patrulea mag, cel care întârzie mereu, cel care a plecat din îndepărtata Indie pentru a descoperi rețeta rahatului-lokum cu fistic. Își începe călătoria în fast și bogăție, are un alai numeros, elefanți, dulciuri, avere și o va termina într-o sărăcie lucie… sau poate că nu… poate că va fi cel mai fericit dintre toți.

« Întâmplarea făcea că prințul Taor Malek punea mai presus de orice arta cofeturilor și, din toate ingredientele folosite de maeștrii cofetari, preferința lui se îndrepta către grăuntele de fistic. Poruncise chiar să se planteze în grădinile sale arbori de fistic, care se bucurau de o îngrijire deosebită. »

Iubirea, arta, puterea și… lăcomia sunt ceea ce-i împinge pe cei patru să plece din regatul lor, să caute răspunsuri la întrebările pe care și le pun, urmând semnul din văzduh, cometa care le-a traversat cerul. Niciunul dintre ei, însă, nu se așteaptă să primească răspunsul de la acel Prunc, nou născut, într-o iesle, păzit de un bou și un măgar.

Autorul ne va răsfața cu secvențe narative diferite și interesante: fiecare dintre magi își va povesti viața, Irod își va expune punctul de vedere, până și măgarul și boul vor fi personaje. Scriitura este perfect stăpânită, cursivă. Tournier transmite un mesaj, un mesaj, o morală, o concluzie prin vocea celui de-al patrulea mag, Taor.

Mi-a plăcut și amestecul armonios dintre ficțiune și poveștile biblice ce arată încă o dată talentul autorului. Nu sunt la prima mea întâlnire cu Michel Tournier, am mai citit „Picătura de aur” și „Fecioara și căpcăunul” (despre care am scris aici și aici). „Gaspar, Melhior & Baltazar” este romanul meu preferat  scris de autor și vi-l recomand cu drag, mai ales dacă vă plac poveștile biblice.