Fecioara și căpcăunul

Posted by

Povestea Ioanei d’Arc este binecunoscută. Toată lumea a auzit de faptele ei: cum a reușit să elibereze orașul Orleans în timpul războiului de 100 de Ani datorită “vocilor” care o îndrumau, cum Carol al VII-lea a devenit rege în prezența ei, cum, condamnată de Biserică, a fost arsă pe rug pentru vrăjitorie și multe altele. De Gilles de Rais însă, nu a auzit multă lume și pe bună dreptate.

“Oare nu vezi puritatea care-i radiază din chip? Din întregul ei trup? Întreaga ei carne are o inocență vădită și asta descurajează cu desăvârșire cuvintele necuviincioase și pornirile spre intimitate. E vorba, da, de o inocență copilărească și de încă ceva, nu știu cum să-i spun: o lumină care nu-i de pe pământul ăsta.”

Cu toate că începe cu o mică, să-i zicem recapitulare a legendei Ioanei d’Arc, romanul nu este despre ea, ci despre efectul pe care l-a avut asupra lui Gilles de Rais. Va întrebați probabil cine a fost acest Gilles de Rais. A fost un baron, a participat alături de Ioana d’Arc la eliberarea orașului Orleans, în urma acestei victorii, a obținut titlul de “Maresal al Frantei”, este însă și mult mai mult de atât. Autorul Michel Tournier va relata despre latura sa sadică de “serial killer”, de torționar, de violator.

Pe cât de curată și imaculată este descrisă Ioana d’Arc, pe atât de negru și urât sufletește, ne este prezentat Gilles. Schimbarea acestuia survine ca urmare a morții Ioanei, care îl marchează extrem de profund și  care îl va obseda din cauza neputinței sale de a o salva.

“O, Doamne, ce nebunească expediție a fost la Rouen! Ce n-am făcut să-l împiedic! Nu exista nici o șansă, absolut nici una, de-a o elibera pe Ioana. La întoarcere, nici măcar nu se poate spune că era înfrânt. Era mult mai rău. Abia dacă l-am recunoscut. Ai fi zis că toată grozăvia supliciului Ioanei se întipărise pe fața lui. Chipul său nu mai era omenesc.”

Nu am realizat de la început despre ce este vorba, Gilles părea un aristocrat bogat al timpului, care se dedica construirii unei mânăstiri fastuoase, demnă de orice catedrală. I-am descoperit ambiguitatea, duplicitatea, adevărata față, într-o scenă din confesional, la spovada pe care a făcut-o în prezența lui Blanchet, care este preotul și confesorul său.

Blanchet, legat de jurământul spovedaniei, nu poate vorbi despre ce a auzit în confesional, va pleca în Toscana cu speranța de a găsi o modalitate de a îl salva pe Gilles de el însuși. Va găsi el oare remediul pentru nebunia lui Gilles? Va reuși să-l readucă pe calea moralității?

“Ioana condamnată de Biserică. Ioana arsă de vie ca vrăjitoare. De atunci, Gilles se lasă cu o frenezie înfricoșătoare pradă tuturor exceselor. Se înconjoară de un fast extravagant. Înfuleca precum un lup. Bea ca un asin. Se îmbată ca un porc, (…). Caut pe cineva care i-ar putea da din nou sensul… Cum să spun? Sensul vertical…”

În fundal, descoperim atmosfera anilor 1400, când orice abatere de la normalitate era catalogată ca fiind vrăjitorie, erezie și pedepsită cu moartea. Autorul descrie două ținuturi contrare, Vandeea în Franța, zonă săracă, murdară și opusul acesteia Toscana în Italia, zonă bogată și prosperă.

Scriitura este cursivă, intrigantă de multe ori, când credeam că am înțeles esența, când lucrurile păreau frumoase, în pasajul următor realizam, nu numai că nu erau așa, ci că erau mult mai rău decât mi-aș fi putut imagina.

Cartea se citește ușor, dar este sumbră, foarte sumbră, dacă ar fi să o încadrez într-un anume gen, acela ar fi “horror”, deci o recomand doar celor cărora le plac astfel de romane.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s