Amantul Doamnei Chatterley

Interzis în anii ‘30, publicat abia în anii ’60, romanul “Amantul Doamnei Chatterley” este probabil cel mai cunoscut roman al lui D. H. Lawrence. Are în centrul său pe distinsa doamnă Connie Chatterley, care face parte din mica burghezie englezească. Se mărită cu Clifford Chatterley, un nobil din Wragby, care revine din război grav rănit, paralizat pe viață de la brâu în jos, fiind incapabil să-i ofere soției un urmaș.   

“Clifford Chatterley făcea parte dintr-o clasă superioară în comparație cu Connie. Connie era o reprezentantă a intelectualității înstărite, în timp ce el făcea parte din aristocrație.”

Autorul va “intelectualiza”, dacă pot să spun așa, actul erotic în sine, în discuții pe care nobilii, prieteni cu Clifford, le au la un pahar. Aceștia fac o analiză fină și detaliată a stării de spirit care duce la plăcere, prin dialoguri extrem de realiste, fără ascunzișuri.

“Căsătoria ar putea…îmi va toci procesele mentale. Nu voi putea pivota cum trebuie în felul acesta…asta înseamnă că trebuie să fiu priponit cu un lanț în cușcă ca o maimuță? (…) Mi-ar fi rușine să văd o femeie mergând peste tot cu eticheta numelui meu pe ea, cu adresa și stația de cale ferată, ca un cufăr de călătorie.”

“-Este o idee interesantă, Charlie, spuse Dukes, să susții că sexul este o altă formă de convorbire, în care faci ceea ce exprimă cuvintele în loc să le rostești.”

Romanul nu tratează numai povestea de dragoste între Connie și Oliver Mellors, paznicul de vânătoare al domeniului Wragby, dar vorbește și despre emanciparea femeii, despre diferența de clasă socială, și despre cât de repede se întoarce opinia publică împotriva celor care pare că au greșit. 

Povestea lor începe primăvara, nu întâmplător, este un nou inceput atât pentru Connie cât și pentru Mellors, fiecare vine în aceasta relație secretă cu un trecut, care îi apăsa. Mellors va fi primul care o face pe Connie să se simtă femeie în adevăratul sens al cuvântului. Legătura pe care cei doi o au, transcede fizicul, este profundă, gândesc și simt la unison.

Valoarea romanului vine și din descrierile amănunţite ale trăirilor Doamnei Chatterley, analizează privirile celor din jur, proiectează judecata celorlalți asupra ei, ascunzându-și faptul că se judecă singură.

“Acasă era un loc în care trăiai, iubire era un lucru cu care nu te amăgeai, bucurie era un cuvânt aplicat unui charleston bun, fericire era un termen de ipocrizie folosit că să blufezi față de alți oameni, tatăl era un individ care își savura propria existența, soțul era un bărbat cu care trăiai și cu care aveai o viață spirirtuala.”

În plan secundar ni se arată o țară în schimbare, în plină industrializare, care încearcă să reziste noului, care se luptă pentru valorile considerate tradiționale. 

“Aceasta este istoria. O Anglie o înghite pe alta. Minele îmbogățiseră castelele. Acum le înghițeau, așa cum înghițiseră deja conacele. Anglia industrială înghite Anglia agricolă. O semnificație istorică o înghite pe altă. Anglia cea nouă înghite Anglia cea veche. Iar continuitatea nu este organică, ci mecanică.”

Sfârșitul este unul previzibil din momentul în care apare în viața lui Connie, doamna Bolton, care va avea grijă de Clifford în locul ei, în mod simbolic o înlocuiește. Dacă dragostea celor doi va fi suficientă pentru o viață împreună, dacă Clifford își va găsi liniștea, veți afla numai dacă citiți romanul.