Chipul dur al despărţirii

Hyeronimus Bosch, Harry pe scurt, este unul dintre detectivii mei preferați alături de Cormoran Strike (am mai scris despre Harry Bosch aici). Nu este acel personaj perfect, nu este nici măcar acel detectiv atrăgător care reușește să rezolve anchete imposibile, îmi vine să spun că este un protagonist “normal”, cu bune și cu rele. Apreciez la el întrebările existențiale la care încearcă să-și răspundă, scrupulele sale, sistemul său de valori, dar și trecutul său mereu prezent undeva în mintea sa, toate îmbinate într-o construcție coerentă și realistă.   

În “Chipul dur al despărţirii”, îl regăsim pe Harry care s-a pensionat, dar care nu poate sta departe de cazuri, motiv pentru care acceptă un job part-time, pro-bono în San Fernando, un orășel liniștit din apropierea Los Angeles-ului, unde ajută la rezolvarea anchetelor ajunse într-un punct mort, zise şi cold-cases. În același timp, este și detectiv particular, anchetează pentru clienți și este bineînțeles remunerat. Resursele la care are acces ca și polițist nu pot fi folosite în avantajul anchetelor particulare, însă îl cunoaștem deja pe Bosch, regulile sunt uneori puse doar pentru a fi încălcate.

Connelly ne răsfață de-a dreptul în acest volum, lăsându-ne să-l urmărim pe Bosch rezolvând două anchete: una pentru departamentul de poliție și alta in calitatea sa de detectiv particular. Harry este chemat de Whitney Vance, un miliardar excentric, care îi oferă o sumă considerabilă pentru a-i găsi un moștenitor. Whitney este bătrân, bolnav, a muncit toată viața pentru a clădi un imperiu, iar acum, se vede în postura de a nu avea cui să lase averea. Totul trebuie să se desfășoare în secret, nimic nu trebuie să ajungă la urechile Consiliului de administrație al companiei pe care a condus-o, din motive evidente, membrii Consiliului ar face orice să împiedice găsirea unui moștenitor. Aproape imediat după preluarea cazului, Harry se simte tot timpul urmărit, văzându-se astfel obligat să apeleze la tot felul de strategii pentru a se asigura că scapă de filaj. 

« Cunoștea, la fel că majoritatea californienilor, aspecte generale din viața lui Whitney Vance. I se părea însă fascinant și admirabil faptul că Vance era beneficiarul unei moșteniri imense, pe care reușise s-o transforme într-o afacere și mai prosperă. Era descendentul unei familii de mineri din Pasadena, aflată acum la a patra generație, cu rădăcini adânci în perioada goanei după aur din California. Zăcămintele aurifere îl atrăseseră în vest pe străbunicul lui Vance, dar nu pe ele se clădea averea familiei. »

În același timp, detectivul caută indicii într-un caz de viol în serie, pe care-l numește cazul „tăietorului de plase de tânţari”, aceasta fiind semnătura violatorului, intră în case tăind plasa de țânțari, acesta lasă tot felul de indicii la locul faptei, dar scăpa de fiecare dată de polițiști. Zona în care acționează este destul de mare, ceea ce face aproape imposibilă conectarea cazurilor, aceasta până în momentul în care Bosch preia cazul. 

« Conexiunile între cazuri, identificate de Bosch, fuseseră confirmate de rezultatele probelor ADN prelevate din sperma atacatorului. Nu mai există acum nicio îndoială că cele patru cazuri de agresiune sexuală, comise în patru ani în micul oraș San Fernando, purtau semnătura aceluiași autor. 

Bosch credea, de asemenea, că erau mai multe victime. Statisticile estimative ale populației înregistrau, numai în San Fernando, cinci mii de imigranți ilegali, dintre care jumătate erau femei, iar multe nu chemau poliția dacă deveneau victimile unor agresiuni. Părea, de asemenea, puțin probabil ca un atacator de talia acestuia să opereze numai între granițele micului oraș.»

Pentru fiecare dintre cele două anchete, detectivul nostru este ajutat: pe de o parte de Bella Lourdes, polițista de caz de la San Fernando, pe de altă parte, în ancheta particulară îl are pe Mickey Haller, fratele vitreg, supranumit avocatul din limuzină (despre care am mai scris aici), un alt personaj faimos al lui Connelly. Haller este un adevărat specialist în a contracara capcanele justiției mai ales atunci când Harry face lucruri la limita legii.

În prima parte a romanului, protagonistul nostru strânge informații din ambele anchete, încet, sistematic, pas cu pas, pe care apoi le pune cap la cap în cea de-a două parte, când ritmul se accelerează și suspansul crește. Momentul din care nu am mai putut lăsa cartea din mână, a fost dispariția Bellei Lourdes, acesta fiind și punctul în care cele două anchete se precipită, fiecare pe făgașul ei. 

Harry oscilează între cele două anchete, strânge detalii, leagă indicii, apelează la toate cunoștințele sale pentru rezolvarea ambelor cazuri. Calea către aflarea adevărului îl trimite pe Bosch în trecut, dezgropând amintiri despre războiul din Vietman, la care a participat când era foarte tânăr. 

Datorită scriiturii și documentării aprofundate (aflăm multe informații despre modul de funcționare al poliției din Statele Unite), Connelly a reușit să mă surprindă din nou cu un thriller perfect stăpânit. Mai mult decât atât, am putut urmări evoluția lui Bosch, care, așa cum ziceam mai sus, nu mai este la prima tinerețe și căruia autorul îi dă o tentă de realism prin introducerea elementelor specifice înaintării în vârstă. Finalul celor două anchete este neașteptat, acum privind înapoi, autorul a presărat indicii, care trădau într-o oarecare măsură sfârșitul, dar vă spun sincer că eu nu le-am perceput decât când au fost evidente. 

Connelly abordează și unele subiecte sensibile, cum ar fi războiul din Vietman și toate “cicatricile” care decurg de aici, problema imigrației, şi chiar a zidului menit să oprească imigrația, precum şi integrarea comunităților “latino” și altele.

Romanul mi s-a părut un tot armonios, cu toate ingredientele necesare unui thriller demn de ecranizare, care-i poate satisfice pe pasionații genului. Este o carte perfectă pentru o zi ploioasă de petrecut pe canapea sau pentru o zi însorită de savurat la mare pe un șezlong.