O mie nouă sute optzeci și patru

Publicat de

2+2 =5? IGNORANŢA ESTE PUTERE ?

Oare se poate ajunge la o anihilare atât de profundă a gândirii încât oamenii să accepte orice, chiar și absurdul ? George Orwell ne demonstrează magistral că se poate, oricât de cumplit ar suna. Am citit romanul în facultate și țin minte că și atunci finalul m-a îngrozit de-a dreptul. Mi-a plăcut atunci și mi-a plăcut și acum. 

Am vrut să văd dacă recitind voi avea aceiași impresie, dacă va reuși să mă marcheze din nou, răspunsul este afirmativ, a reușit. Este o carte atemporala îmi vine să spun, pusă în contextul istoric al vremii de după cel de-al Doilea Război Mondial când a fost scrisă. Este absolut vizionară prin perspectiva extrem de pesimistă dar totodată coerentă a realității pe care o descrie. “Partidul” menține oamenii într-o dependență înfricoșătoare, limitează, până la dispariția tuturor libertăților, eliminând orice intenție de abatere din fașă. 

Înafară de controlul absolut al fiecărui gând, al fiecărei acțiuni și al fiecărui comportament care ar putea duce la revoltă, poate cel mai șocant mi s-a părut controlul limbajului prin eliminarea din vocabular a cuvintelor până la un minim funcțional. Prin acest control, care se face treptat dar sigur, subminează orice dimensiune artistică, poetică, interzice orice fel de creativitate. 

În centrul acestui univers înfricoșător, se află Winston Smith. Are treizeci și nouă de ani, nu iese cu nimic în evidență, face parte din Partidul Exterior, un fel de clasă de mijloc. Se confruntă cu lipsuri, suficient de multe încât să nu fie chiar confortabil, dar suficient de puține încât să se simtă privilegiat. Revolta lui conștientă începe de la o fotografie care contrazice ceea ce Partidul le comunica oamenilor în acel moment. Winston realizează atunci că tot ce aude, tot ce vede, tot ce știe, este modificabil dacă interesele Partidului o cer. 

« Oamenii dispar pur și simplu – întotdeauna noaptea. Numele ți se scoate din arhive, orice urmă a tot ce ai făcut vreodată se șterge, însăși existența îți este negată și, până la urmă, uitată cu totul. Ești abolit, anihilat – vaporizat este termenul uzual.»

Winston se angrenează, mai mult sau mai puţin conştient, într-o luptă pe care nu o poate câștiga, permițându-și să trăiască o iubire neașteptată cu o tânără, pe nume Julia cu care împarte aceleași întrebări, nedumeriri și aspirații. Știe că sentimentele și exprimarea acestora sunt considerate infracțiuni și sunt aspru pedepsite, dar totuși continuă, chiar și sub supravegherea constantă a tele-ecranelor.

Vă întrebați poate ce sunt tele-ecranele…, sunt un fel de televizoare prin intermediul cărora sunt transmise mesaje, dar prin care sunt și supravegheați permanent toți locuitorii Oceaniei. 

Winston își permite să gândească, să aibe o opinie, să încerce să înțeleagă ce, de ce și cum se întâmplă lucrurile în această lume. Inevitabil va fi prins… va ajunge să trădeze, să se trădeze, numai să scape cu viață. Schimbarea lui va fi profundă și ireversibilă. 

« Cuvântul de ordine al vechilor dictatori era « Să nu faci » ; al totalitalistilor « Să faci ». Cuvântul nostru de ordine este « Să fii ». Nimeni care ajunge aici nu se mai ridica vreodată împotrivă noastră, pentru că pe toți îi purificăm.»

Partidul creează inamici pe care toți să-i urască, în acelaşi timp, îl creează și pe Big Brother (Fratele cel mare) pe care toți trebuie să-l iubească. Perfecțiunea, dacă îi pot spune așa, creată în acest univers este înfricoșătoare, toate rotițele sunt unse și funcționează exemplar. Copiii își denunță părinții, prieteni nu există, toți poartă uniforme, toți sunt concentrați pe supraviețuire.

« Trăiesc de la o zi la altă de la o săptămâna la alta, târându-se printr-un prezent fără viitor, dintr-un instinct mai puternic decât voința lor, așa cum întotdeauna plămânii îți mai trag o gură de aer, dacă mai există măcar o gură de aer de respirat în jurul tău.»

Lupta de clasă nu există, societatea este împărțită în trei categorii : cei din Partidul Interior, cei din Partidul Exterior și prolii. Fiecare are rolul său bine definit din care nu poate ieși. Mai mult decât atât, Partidul rescrie istoria în mod constant, schimbă trecutul ori de câte ori este nevoie, totul în ideea de a manipula, subjuga, îngrădi, controla.

« Trecutul nu este numai modificat :  trecutul este modificat continuu. Ceea ce constituie pentru Winston un motiv de chin și de coșmaruri este faptul că nu a înțeles niciodată de ce se pune pe roate înșelătoria asta uriașă. Avantajele imediate ale falsificării trecutului sunt evidente, dar motivul fundamental rămâne pentru el un mister.»

Acest sistem totalitar este descris în cele mai mici amănunte de către Orwell, fiecare decizie luată de Partid este justificată obiectiv și la rece, fără sentimente, fără menajamente, războiul constant, penuria, Săptămâna Urii, Ministerul Iubirii, Ministerul Adevărului, Poliția Gandirii… Nu vă lăsați induși în eroare de denumiri, realitatea lor este opusul cuvintelor. 

Puterea Partidului este absolută, manipularea este la nivel de artă, controlul este total, până în cele mai mici detalii, nimic nu este la voia intamplarii… un adevărat coșmar.

« Noi știm că nimeni nu pune mână pe putere cu intenția de a o preda vreodată altcuiva. Puterea nu este un mijloc, puterea este un scop în sine. Nu instaurezi o dictatură ca să aperi o revoluție, ci revoluția o faci ca să instaurezi dictatura. Scopul persecuției este persecuția însăși. Scopul torturii este chiar tortura. Scopul puterii este puterea. Acum începi să pricepi ?»

Finalul este devastator, pe mine m-a tulburat din nou, și nu neapărat din cauza milei sau empatiei pe care am putea-o simți pentru soarta lui Winston, ci prin întunecimea realității descrise și prin lipsa oricărei speranțe. Marea forță a romanului, dacă o pot denumi așa, stă în luciditatea cu care Orwell descrie regimul totalitar. Arată, printre altele, că manipularea maselor se face atât prin propagandă cât și prin restricționarea gândirii transformând locuitorii țării într-o turmă, fără ca ei să-și dea seama. 

Scriitura lui Orwell este clară, concisă, realistă, fără înflorituri, transmite forță care nu poate decât să trezească conștiință cititorului. O dată ce am închis cartea am realizat din nou de ce “1984” a marcat generații întregi de cititori și de ce se află pe lista romanelor de citit într-o viață. 

Pentru cei care încă nu au citit încă, îl recomand cu drag !

4 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s