Războiul la lumina zilei

Seria „Demon” ne prezintă universul fascinant creat de autorul Peter V. Brett în care, cu fiecare volum, acesta adaugă dimensiuni noi şi din ce in ce mai interesante. O lume împărțită între zi și noapte, ziua aparține oamenilor în timp ce noaptea aparține demonilor veniți din centrul pământului. Inamicii din timpul zilei devin frați în noapte pentru a combate un dușman comun, demonii ziși și miezingi sau alagai în funcție de regiune. Cu fiecare volum, balanța pare să rămână înclinată în favoarea demonilor, apar demoni necunoscuţi din ce în ce mai puternici, care învață strategiile oamenilor și le contracarează. Vor reuși oare oamenii să supraviețuiască? 

În primul volum (despre care am scris aici) făceam cunoștință cu Arlen, Leesha și Rojer, trei personaje principale foarte diferite, dar care au același scop, acela de a scăpa lumea de demoni (miezingi). În al doilea volum, autorul ni-l prezintă pe Ahmann Jardir, carismaticul conducător al neamului krasian. Iar cel de-al treilea volum îi este dedicat Ineverei, prima soție a lui Ahmann Jardir, despre care vă povesteam aici că-mi este antipatică, părându-mi-se manipulatoare și egoistă. Părerea nu mi s-a schimbat foarte mult, dar înțelegându-i originea și ascensiunea am început s-o înțeleg.

Copilăria Ineverei este una complicată, cu un tată brutal, de origine modestă dar cu un destin special, aceasta va face față cu răbdare invidiilor, manipulărilor și umilințelor din palatul dama’ting. Vă povesteam în recenzia celui de-al doilea volum că dama’ting sunt un fel de vrăjitoare, care prezic viitorul și pot vindeca cu ajutorul magiei, acum aflăm mult mai multe amănunte. Inevera își părăsește familia la o vârstă fragedă, pentru a se alătura dama’ting unde va învăța obiceiurile, senzualitatea, seducția, citirea zarurilor care prezic un posibil viitor si, bineînţeles, magia.

« Sala Negurii. Celelalte nie’dama’ting nu vorbeau despre ea decât în șoaptă. Aflată în adâncurile palatului, neatinsă nici de lumina soarelui, nici de cea a lumânărilor și nici de cea chimică, se spunea că era atât de întunecoasă, încât pereții ei păreau uneori la mai mulți kilometrii distanță, pentru ca apoi să ai impresia că ți se închid în jur. Bezna era atât de deplină, încât părea abisul însuși și, dacă nu făceai zgomot, o puteai auzi pe Nie șoptind în tenebre. »

Inevera îl va întâlni pe Ahmann pentru prima oară, când acesta se va lupta cu demonii în labirint și îl va vedea ca şi posibil Izbăvitor pentru neamul oamenilor. Toate acțiunile pe care le va întreprinde din acel moment, vor fi calculate pentru a-l ajuta pe Ahmann să-și îndeplinească destinul.

« … O să-i porți mulți fii…

Asta o nedumerise pe Inevera. Dama’ting își puteau alege un bărbat căruia să-i nască fiice în taină, dar era interzis să aduci pe lume băieți în afara legământului cununiei. Zarurile îi spuseseră că era menită să se mărite cu băiatul acela. Poate că nu era el însuși Izbăvitorul, ci tatăl lui. Poate că îi era menit să-l poarte în pântece pe Shar’Dama Ka. »

Jardir va porni într-un război de unire a tuturor oamenilor în lupta împotriva demonilor, inamicul comun. Dar în acest război la lumina zilei, lucrurile nu sunt simple, krasieni sunt învingători, dar și nemiloși omorând și siluind pe cei care li se împotrivesc. Nordicii pleacă din calea lor refugindu-se pe unde apucă, mulți dintre ei ajung în Văiugă Izbăvitorului, unde Arlen a început să pregătească oamenii pentru războiul împotriva demonilor și nu numai. 

Leesha conduce din umbră Văiugă Izbăvitorului, este Culegătoarea de Ierburi cea mai experimentată din regiune, înțeleaptă și matură, poate prea înțeleaptă… Atunci când Ahmann ajunge în Văiugă, Leesha nu are prea multe opțiuni, va face ceea ce crede de cuviință pentru a-și salva oamenii. Decizia este grea și are implicații importante, va alege să-și sacrifice fericirea, cel puțin inițial. Toate acestea o vor aduce în mijlocul intrigiilor și strategiilor taberei adverse.   

Arlen (de care îmi place în continuare) va evolua, își va descoperi puteri noi, care vor întări convingerea nordicilor că el este adevăratul Izbăvitor, titlu pe care îl va refuza în continuare cu încăpățânare. Renna, logodnica lui Arlen, va ocupa un loc din ce în ce mai important în viața lui, devine partenera lui, evoluează și ea pe calea magiei ca să poată ține pasul cu el. Renna este impulsivă, chiar brutală, cu toate acestea Arlen se poate baza pe ea în cele mai dificile situații, mai ales atunci când, necunoscându-și limitele, își pune viața în pericol. Cei doi formează un cuplu care se completează. Relația lor evoluează și recunosc că îmi place acest tandem, mi se pare că Renna i se potrivește mai bine lui Arlen decât Leesha, care este prea perfectă, prea matură, prea… de toate.

 « Durerea ne dă lecții, Par’chin, îi spusese cândva Jardir, așa că o acceptăm de bunăvoie. Plăcerea nu ne învață nimic, de aceea trebuie s-o dobândim.

Arlen o luă de mână.  

-Durerea e prețul plăcerii de a merge prin soare, Ren. Dobândește-o. »

În prima parte a acestui volum, autorul ne va arată vizuinile celor doi „Izbăvitori” asupra cum ar trebui să se întâmple unificarea oamenilor pentru a avea o șansă în fața demonilor. Viziunile sunt radical opuse, Jardir acționează în forță cu războiul la lumina zilei, în timp ce Arlen îi învață pe oameni cum să se apere, le dă arme glifate, le transmite cunoștințe de mult pierdute. Cei doi se vor întâlni abia la sfârșit, când autorul ne va lăsa, așa cum ne-a obișnuit, într-o ceață totală pentru a ne crește nerăbdarea pentru lectura următorului volum.

«Ar fi continuat să-I vindece pe oamenii ăia până când asta l-ar fi ucis. Întotdeauna încearcă să-și dea viața pentru altcineva, Arlen Bales. Nu s-a schimbat în toți anii ăștia. 

Lui Arlen părea să-i fie aproape ciudă că nu găsește un demon destul de puternic că să-l omoare sau o povară pe care să n-o poată duce. Avea să caute până găsea. Se străduia întruna să-și facă rost de o moarte krasiana. »

M-am afundat și mai mult în atmosfera și universul creat de Brett, am trăit alături de personajele principale cu fiecare victorie sau suferință, însă acest volum nu mi-a clarificat întrebările rămase în suspans din primele două, ba chiar dimpotrivă… N-aș vrea să vă imaginați că nu am avut parte de suspans, intrigi, politică, lupte în toiul nopții cu demoni aproape indestructibili, totuși mi s-a părut un volum de „tranziție”, mai puțin captivant decât primele două.

Mi-a plăcut în continuare scriitura autorului la obiect, eficientă și cursivă, dar și modul de trecere de la un personaj la altul, de la trecut la prezent, de la o intrigă la alta,  în continuare mi-a fost greu cu termenii krasieni care seamănă, obligându-mă să consult destul de des dicționarul krasian de la sfârșitul volumului.   

Contrar obiceiului meu de a lăsa un timp să treacă între lecturile din aceiași serie, recunosc, că, de această dată, am început cu nerăbdare cel de-al patrulea volum intitulat „Tronul de cranii”. Seria are cinci volume din care ultimul nu a fost încă tradus în limba română, motiv pentru care mi l-am comandat în franceză… nu a sosit încă. Sunt tare curioasă cum va reuși autorul să rezolve acest conflict între oameni și miezingi, în care balanța pare să se încline în favoarea demonilor. În curând va urma și recenzia celui de-al patrulea volum…