Sulița deșertului

Anul trecut citeam primul volum din seria „Demon” intitulat „Omul pictat” (despre care am scris aici) și care mi-a plăcut extrem de mult. Căutând într-o seară ceva de citit care să mă inspire, atenția mi-a fost atrasă de acest al doilea volum din serie. „Suliţa deşertului” este un volum la fel de întunecat și de captivant ca și predecesorul său. 800 de pagini de acțiune, lupte, magie, trădare, prietenie, dragoste dar și politică. Ziua aparține în continuare oamenilor, iar noaptea aparține demonilor.

Această parte se concentrează pe Ahmann Jardir, un personaj pe care l-am întrezărit un pic în primul volum. Inițial, acesta se apropie de Arlen Bales, zis și Omul Glifat, devin prieteni, dar mai apoi îl trădează și încearcă să-l omoare. La început mi-a displăcut Jardir, mi s-a părut egoist, centrat pe sine, însetat de putere, încrezut, apoi, după ce i-am descoperit copilăria, cultura din care provine, am început să-l înțeleg. Pentru a-și găsi și pentru a-și menține locul în societate, Jardir trebuie să lupte continuu, nu primește nimic fără efort. Construiește strategii, unește clanurile sub un singur stindard pentru a-i conduce la victoria împotriva alagai-ilor sau miezlingi-lor sau demonilor, cum vreți să le spuneți.

 « -Care e țelul vieții tale ? strigă Qeran.

-Să ucid alagai! urlă Jardir.

Mână bărbatului țâșni, îi înconjură gâtul și-l trase mai aproape.

-Și cum o să mori ? îl întrebă, cu glas scăzut.

-În gherele alagai, răspunse Jardir, sufocandu-se. » 

Cultura din Krasia, locul de naștere a lui Jardir este extrem de diferit ă de cel al lui Arlen și al prietenilor săi. În societatea krasiana, bărbații au trei opțiuni: fie sunt războinici (sharum) și luptă împotriva demonilor noaptea, fie sunt oameni religioși (dama), fie sunt negustori (khafitt). Aceștia din urmă sunt considerați ființe inferioare, ce nu merită niciun fel de respect, sunt lași și nu știu să lupte în războiul sfânt împotriva demonilor. În această lume, prietenia nu-și are locul, mila și empatia sunt cuvinte necunoscute pentru krasieni.

Cu toate acestea, cele două lumi cea a krasienilor și a oamenilor din nord se întâlnesc mai întâi pentru a face comerț, după care se întâlnesc în luptă. Jardir se autointitulează Izbăvitorul și pornește într-o cruciadă pentru a uni toți oamenii în acest război, denumit Sharak Ka, marele război împotriva neamului demonilor.

« Ea îl privi clătinând din cap.

-Asta ne deosebește. Poporul tău trăiește ca să lupte, iar al meu ca să trăiască. Ce-o să faceți după ce-o să-nvingeti în Sharak Ka și n-o să mai aveți pentru ce lupta ?

-Atunci, Ala și Cerurile vor fi una și totul va fi un paradis.

-Dacă e așa, de ce nu l-ai ucis pe omul ăsta când te-a rugat să o faci ?

-Pentru că tu m-ai rugat să n-o fac, răspunse Jardir. Am făcut cândva greșeală de a nesocoti o astfel de rugăminte a unui bărbat din poporul tău și am fost gata să-i pierd prietenia. »

În trecutul îndepărtat, conform legendei, Kaji, primul Izbăvitor, unise lumea cunoscută într-un război împotriva monștrilor, război pe care l-a câștigat. Jardir îi pornește pe urme. Este influențat din umbră de Inevera, prima lui soție, o femeie crudă, manipulatoare, fără niciun fel de scrupule sau sentimente. Inevera este un fel de vrăjitoare, denumită dama’ting, care are puterea de a prezice viitorul, este temută de toată lumea, chiar și de Jardir. Un personaj pe cât de fascinant pe atât de detestabil. 

« -Și-atunci cum o să cunosc o femeie? întrebă Jardir. Ce fel de viață e asta pentru un bărbat?

-Nu exagera. Poți totuși să-ți iei soții. O s-arunc oasele ca să-ți găsesc unele potrivite.

-De ce-ai face-o? se miră Jardir.

-Nu-ți voi împărtăși motivele mele.

-Și prețul? vru să știe Jardir. »

Desigur îi vom reîntâlni pe Arlen, Leesha și Rojer, cei trei eroi din prima parte, care au crescut și au evoluat. Arlen este considerat de toată lumea din Nord ca fiind Izbăvitorul, titlu pe care el îl refuză cu încăpățânare și care i-a fost acordat pentru că nu-i este teamă de miezingi, pentru că se luptă cu ei cu mâinile goale și îi omoară fără nicio tresărire și pentru că îi protejează pe oameni. Rojer, saltimbancul, își descoperă talentul de a alunga demonii cu ajutorul muzicii. Leesha, Culegătoarea de Ierburi, conduce comunitatea din Văiuga Izbăvitorului. Este personajul meu feminin preferat, femeia aproape perfectă, puternică, respectată, și totuși sensibilă și feminină. Jardir îi va întâlni pe Leesha și pe Rojer și va realiza că există și alte metode de a uni comunitățile în afară de război.  

Apar multe, multe personaje secundare, atât de partea lui Jardir cât și de partea eroilor noștri nordici. Toate au importanța lor, toate dau substanță poveștii, în același timp au fost momente în care m-am simțit pierdută. Printre ele aș menționa-o pe Renna, o prietenă din copilăria lui Arlen, pe care sunt convinsă că o vom regăsi și în următoarele volume  jucând un rol important. 

Pe lângă toți protagoniștii principali și secundari, apar și demoni noi, cu care eroii noștri nu s-au întâlnit până acum, demoni mult mai puternici, mult mai perfizi, care pot manipula gânduri, care se pot transforma. În fiecare noapte continuă să iasă din adâncurile pământului, să măcelărească oameni, însetați de sânge. Oamenii, cu mici excepții, nu au alte opțiuni decât a se ascunde în spatele glifelor, acele rune speciale și pline de magie care îi protejează. Magia de luptă a fost de mult uitată, a rămas ascunsă undeva în trecut, la fel și curajul oamenilor. 

Descrierile obiceiurilor celor două popoare sunt deosebit de detaliate, autorul a creat lumi, universuri diferite, care au un inamic comun, având o singură opțiune de a-l învinge, să-și unească forțele. Oare va fi acest obiectiv suficient? Vor reuși să-i învingă? Rămâne de văzut… Totuși întrebarea mea principală persistă: cine este de fapt Izbăvitorul… Arlen, Omul Glifat sau Ahmann Jardir, Sharum Ka? 

Am savurat fiecare capitol în parte, chiar și acele pasaje lungi cu descrieri, chiar și momentele în care a trebuit să mă duc la sfârșitul cărții pentru a avea traducerea cuvintelor din krasiană. Ritmul alternează între extrem de rapid și susținut în timpul bătăliilor și lent, cu întoarcerile în trecut și descrierile obiceiurilor. Bineînțeles că acțiunea, suspansul, manipulările, trădările sunt prezente în poveste, bineînțeles că acel sentiment de frică și pericol permanent persistă și în acest volum. Peter V. Brett insistă destul de mult pe acest sentiment de nesiguranță, mai ales în timpul nopții sau în apropierea ei când soarele apune și demonii încep să se materializeze.

Mi-a plăcut și această a doua parte, abia aștept să încep următorul volum. Vă recomand cu drag cele două părți din serie!