Berlin #2 – Zorii din Alexanderplatz

După o pauză de câteva luni de la lectura primului volum din seria Berlin (despre care am scris aici), i-a venit rândul celei de-a doua părți intitulată „Zorii din Alexanderplatz”. A trecut ceva timp de la evenimentele descrise în primul volum și tinerii noștri protagoniști au început să se relaxeze reluându-și vechile obiceiuri. Însă, un nou pericol îi pândește din umbră, un monstru mult mai fioros decât vecinii lor violenți din Tegel, o fiară sângeroasă care atacă atât animalele cât și copiii.

« La gândul că ar avea creierul plin de musculițe, râse de unul singur – gânduri de musculițe, vise de musculițe. Flutură bățul. Porni să atace copacii ca un scrimer care fandează și bătu din picioare, de parcă zgomotul i-ar fi putut speria. Dar zgomotul nu avea efect asupra lor.

În schimb…

În schimb, atrase atenția cuiva mult mai periculos. Care era obișnuit să se miște fără să lase urme, nevăzut. Ceva ce începu să-l urmărească mai întâi de departe, apoi de-aproape – tot mai de-aproape. Ceva ce nu mâncase de zile întregi. »

Tinerii din Gropius în frunte cu Jakob şi fetele din Pfaueninsel în frunte cu Nora își unesc forțele pentru a face față acestei noi amenințări. Fiind pe urmele fiarei, li se alătură și un grup din Reichstag. Împreună consideră că vor avea mai multe șanse de câștig. Însă nu toți participanții vin cu inima deschisă, unii dintre ei au alte planuri, mult mai egoiste.

Atmosfera este apăsătoare și întunecată, accentuată și de căutările grupului nostru prin tunelurile subterane ale metroului, unde degradarea, șobolanii, liliecii le fac viața grea tinerilor. Fiecare ieșire din tunel este ca o eliberare, ca o gură de libertate de care au nevoie pentru a putea continua.

Pe lângă toate acestea, tinerii noștri se mai confruntă şi cu o altă provocare, grupul celor din Tegel dorește să-și extindă teritoriul. Așa cum probabil vă amintiți, tinerii din Tegel sunt cei mai violenți, fără scrupule, fără reguli și cei mai periculoși dintre toți. La fel precum fac bandele din New York-ul zilelor noastre, își marchează teritoriul cu un craniu mare și agresiv. Mă aștept ca această linie a poveștii să fie dezvoltată în următoarele volume, în această parte fiind doar incipientă. Implicarea celor din Tegel în acest volum rămâne, în rest, secundară.

« Frumusețea acelei lumi noi era că, atunci când aveai nevoie de ceva, era suficient să intri într-un magazin și să iei ; iar ei se duseră la KaDeWe, Kaufhaus des Westens, cel mai mare și renumit magazin din cele două Germanii, din cartierul Schöneberg. Probaseră pantofi și pantaloni, aleseseră ce le plăcuse mai mult și ieșiseră prefăcându-se că plătesc, plecându-se înaintea manechinelor și salutând cu strângeri de mâini : ajunși afară, se priviseră unii pe alții, schimbând semne de complicitate și zâmbete de aprobare. »

În această parte, narațiunea mi s-a părut mai consecventă și mai solidă, avem în continuare capitole scurte care alternează perspectiva de la un protagonist la altul dar, acestea conțin mai multe detalii, care, nu numai că dau formă şi forţă poveștii, dar include și caracterizări mai amănunțite ale personajelor cu incursiuni în trecutul acestora. Flash-back-urile ne arată cine au fost protagoniştii, cum era viața lor înainte de epidemie, la ce traume i-a supus tragedia și cum au ajuns să fie în grupul actual.

Povestea curge rapid, este captivantă, cititorul este intrigat de misterul cu accente inițiale de fantasy care tulbură liniștea copiilor din Berlin. Nostalgia și tristețea sunt prezente în fiecare dintre protagoniști, reacția lor la aceste sentimente este însă diferită și unică, bazată pe experiențele din trecut. Această căutare a monstrului îi maturizează: Jakob este logic și rezonabil, încercând să meargă pe urmele predecesorului său, Sven, Timo devine mai înțelept și mai puțin impulsiv, Christa este probabil cea mai surprinzătoare dintre ei.

De la pagină la pagină, am invătat să îi cunosc, să îi apreciez, să le înţeleg motivațiile, chiar și atunci când nu am fost de acord cu reacțiile lor. Personajele sunt numeroase, la fel ca și în prima parte, am avut momente când m-am pierdut printre ele.

« În aceea lume nouă, nostalgia stătea mereu la pândă. Problema era să vorbească despre ea. Să găsească urechi în stare să asculte. Să primească. Să nu judece. Să nu ia în râs. De aceea preferau să trăncănească fără rost în loc să simtă melancolie. De aceea, atunci când Karl, pe neașteptate, râse zgomotos cu al său « Eee-eee-eee », așa, din senin, ca și cum ar fi spus ceva necuviincios, iată, dacă ar fi spus cu adevărat ceva, i-ar fi mulțumit, chiar dacă glumele lui, în general, nu aveau meritul să vindece, ci să rănească.»

La povestea de bază, căutarea fiarei, se mai adaugă și alte teme clasice, prezente în cărțile dedicate publicului tânăr și nu numai: impactul și importanța iubirii în viața noastră, maturizarea și acceptarea, forța pe care o poate avea o simplă îmbrățișare, prietenia, frica irațională de necunoscut, legătura indestructibilă dintre frați și, nu în ultimul rând, forța echipei.

În ceea ce privește epidemia, autorii ne întroduc în atmosfera ce a precedat punctului culminant al infecției când Berlinul de Vest a fost izolat de restul lumii prin construirea unui nou zid, mai înalt și mai greu de trecut decât cel inițial și păzit de armată, făcând practic imposibilă evadarea.

Titlul este strâns legat de locul în care se va da bătălia finală cu fiara sângeroasă. Finalul romanului este și finalul poveștii, mi-a dat senzația, la fel ca și în primul volum, că autorii au gândit seria ca o înșiruire de evenimente și întâmplări prin care trec protagoniștii noștri, legătura dintre părți o constituie de fapt personajele și trecutul. Lectura este rapidă, emoţionantă și emoţională, menținând cititorul alert în permanenţă. Intriga este liniară, dar bine construită. Această a doua partea mi-a plăcut mai mult decât prima, ceea ce mă îndeamnă să continui seria.