În căutarea Reginei Junglei

Posted by

Fiind în vacanță, Luca a avut timp să citească și alte cărți care nu sunt obligatorii pentru școală (spre bucuria mea și a lui). Aventurile celor trei mici detectivi sunt o lectură extrem de plăcută pentru el, cartea are poze frumos colorate, textul este aerisit și, în plus are și câte o enigmă pe fiecare pagină. Ca de fiecare dată m-am bazat pe Luca să-mi povesteasca.

Ne reîntâlnim cu cei trei mici detectivi, Oliver, Tiril și Opti (despre care am mai scris aici și aici), care, de această dată, se vor aventura pe un alt continent, și anume cel african. Bunicul lui Oliver este explorator, acesta pleacă des în căutare de diverse comori. Tot ceea ce știu, Oliver și Tiril este că, a plecat pentru a găsi Regina Junglei. Dar oare cine sau ce este Regina Junglei?

« Bunicul lui Oliver era explorator. A călătorit pretutindeni în lume și s-a întors acasă cu suvenire care mai de care.

Cu zece zile în urmă și-a făcut din nou bagajele și a pornit-o în căutarea Reginei Junglei. Doar atât au aflat Tiril și Oliver, dar aşa era bunicul Franz – plin de mistere și secrete.

Ultimul lucru pe care l-a făcut înainte de plecare a fost să-i lase nepotului cheia casei. L-a rugat să ude florile câtă vreme e el plecat. Cei doi detectivi tocmai se încuiaseră înăuntru pentru a-și îndeplini misiunea când Oliver primi un mesaj pe telefon chiar de la bunicul Franz :

Mulțumesc pentru că sunteți atât de drăguți să-mi îngrijiți florile. Am uitat să vă rog să mutați vaza cu trandafiri. »

Dar în cameră nu era nici o vază cu trandafiri… deci acesta este primul mister de rezolvat. În urma deslușirii misterului cu vaza de trandafiri, micii noștri detectivi pornesc într-o aventură în căutarea bunicului Franz care avea nevoie de ajutorul lor. Vor călători până în Africa, vor lua avionul, autobuzul, vor merge prin junglă și cel mai periculos, se vor confrunta cu Băieții Răi.

« Dacă citiți acest mesaj, înseamnă că am nevoie de ajutorul vostru. Luați primul avion și veniți aici ! Dar aveți grijă. Băieții Răi se află de asemenea în căutarea Reginei Junglei și vor face tot ce le stă în putință pentru a o găsi. »

Pot să vă spun că Luca s-a distrat copios povestindu-mi aventurile micilor noștri detectivi, nu mai vorbim de momentul lecturii, când râdea de unul singur la el în cameră. Cărticica este ușor de citit, potrivită pentru copii de opt – nouă ani, limbajul este clar, cu fraze scurte, situațiile cu care se confruntă protagoniștii noștrii sunt pline de umor dar și de suspans. De asemenea, enigmele sunt haioase și provocatoare, și în caz că nu reușiți să le rezolvați, dezlegarea enigmei este pe pagina următoare.

Vă spun un secret : nu m-am putut abține să nu o răsfoiesc și eu, pentru că Luca, așa cum face de obicei, m-a lăsat în suspans, nu a vrut nici în ruptul capului să-mi spună cine sau ce este Regina Junglei. Dar am aflat… şi nu vă spun 🙂

Îi mulțumim mult Editurii Paralela 45 pentru exemplarul oferit pentru recenzie. Cartea poate fi achiziționată aici.

9 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s