Copiii minții

Volumul “Copiii minţii” încheie saga lui Ender și este, cel puțin pentru mine, cea mai emoționantă parte. Am citit mai încet decât citesc de obicei, am savurat fiecare paragraf, fiecare cuvânt, fiecare idee mai mult sau mai puțin filozofică cuprinsă în carte. De ce mi-a plăcut așa de mult? Poate pentru că Ender este din nou în centrul cărții, chiar dacă nu întotdeauna prezent, poate pentru că lucrurile se rezolvă sau poate pentru că totul are un început și un sfârșit… sau poate că nu.

În “Xenocid” (despre care am scris aici), Congresul stelar trimite flota spre Lusitania pentru a distruge planeta din cauza pericolului infectării universului cu virusul Descolada. Jane, inteligența care „stăpânea” ansiblul și odată cu acesta toată informația omenirii, este în pericol; protagoniștii de pe planeta Calea au găsit-o, iar acum urmează să închidă toată rețeaua pentru a scăpa de ea.

Tot în penultima parte, cu ajutorul călătoriei în Exterior (călătorie cu viteză mai mare decât cea a luminii), Ela reușește să fabrice un antidot pentru virusul Descoladei care devine astfel inofensiv. Din această călătorie, Ender se întoarce însoțit de tânăra Val, o replică a surorii sale Valentine și de Peter, o replică a fratelui său mai mare.

Andrew Wiggin, Ender, este genul de personaj care ne-am dori cu toţii să devenim, este înțelegător și înțelept, inteligent, direct și carismatic și nu în ultimul rând, empatic. Poartă însă pe umerii săi vina distrugerii unei întregi rase, vina pe care o va avea până la sfârșitul vieții.

 «-Și eu l-am iubit pe Ender. Îl consider partea cea mai bună a oricui. Și nu mă supără că ai vrea să fiu cel puțin o parte din ceea ce a reprezentat el pentru tine. Atâta timp cât vrei și o parte din lucrurile care mă reprezintă numai pe mine fără nimic din el. »

Pericolul planează asupra planetei, toți protagoniștii se implică în găsirea unei soluții pentru salvarea atât a rasei pequeninos (purcelușii), cât și insectelor, în frunte cu Matca care-și găsiseră pe Lusitania un cămin. Conducătorii Congresului Stelar, în loc să caute un tratament pentru virus sau măcar să vorbească cu locuitorii planetei, dau ordin pentru un nou xenocid similar cu cel al lui Ender, dovadă clară că nu au învățat nimic din greșelile trecute.

Îi vom urmări pe „copiii minţii” lui Ender, Val și Peter în încercările lor de a salva planeta și pe locuitorii acesteia. Val, însoțită de Miro, fiul vitreg a lui Ender vor merge din planetă în planetă pentru a găsi noi lumi ce pot fi populate atât de pequenino, de insecte, cât și de oameni. Scopul ascuns al călătoriilor lor este cunoscut însă numai de Jane, vor realiza până la sfârșit ce anume căutau de fapt.

Peter, însoțit de Wang-Mu, protagonistă din cea de-a treia parte, care a indentificat-o pe Jane, se vor duce pe planetele influente din Consiliul stelar pentru a încerca să schimbe decizia de a distruge Lusitania.

« -Mai precis, e lumea unde Andrew, Jane și cu mine am simțit – dacă se poate spune că eu am alte sentimente decât ale lui Ender – centrul de putere al lumilor peste care domnește Congresul. Adevărații factori de decizie. Puterea din spatele tronului.

-Ca să răstorni Congresul și să preiei rasa umană ?

-Ca să opresc flota Lusitaniei. Preluarea umanității va apărea mai târziu ca problemă prioritară. Flota Lusitaniei reprezintă primul obiectiv. »

Relațiile între cele trei specii se adâncesc, Ender este și a fost dintotdeauna un catalizator, un îndrumător. Cum se vor descurca însă dacă Ender n-ar mai fi? După cei trei mii de ani ai săi, după atâtea întâmplări și evenimente la care a fost martor sau protagonist, Ender se stinge încet, este obosit. Este volumul în care predă ștafeta generației următoare.

« Ești foarte puternic, Ender. Dar pari ostenit. Cum de ai obosit ? Universul ființelor umane încă se bizuie pe tine. Ori, dacă nu întreagă omenire, atunci tu sigur aparții acestei lumi. Ca să o salvezi. Dar ai obosit.

-În străfunduri, da, a spus el. Iar tu mi-ai luat și ultimile picături de sânge.”

Nu aș vrea să neglijez importanța lui Jane din acest volum, vom înțelege cine este, cine a creat-o și cu ce scop. Vom vedea cum toți cei care o cunosc depun toate eforturile pentru a o salva pentru că astfel se salvează și pe ei.

Moartea este unul dintre subiectele abordate în acest volum, dar în aceiași măsură și viața și moștenirea pe care o lăsăm în urmă. Moartea înseamnă oare sfârșitul? Card ne invită să medităm asupra acestei întrebări, dar și asupra legăturii „filotice” dintre oameni. Autorul  scoate în evidență și agresivitatea oamenilor cât și capacitatea lor de distrugere a lucrurilor pe care nu le înțeleg, cumva în opoziție cu ceea ce Ender a încercat să facă de-a lungul vieții lui si prin intermediul cărților pe care le-a scris.

«Oamenii fac parte dintr-o specie cu viață scurtă. Mătcile consideră că trăiesc la infinit. Pequeninos au speranța de a trăi multe secole în cea de-a treia viață. Noi ne grăbim tot timpul. Avem înclinația de a lua decizii fără să deținem informații suficiente, pentru că vrem să acționăm acum cât mai avem timp. »

Ce mi s-a mai părut interesant este faptul că nu există de fapt un personaj cu adevărat negativ, acesta fiind de fapt latura întunecată a umanității, împotriva căreia luptă protagoniștii noștrii.

A fost o lectură extrem de pasionantă, plină de detalii care au clarificat ceea ce în primele trei volume doar am bănuit. Această parte finalizează extrem de frumos, de fin saga lui Ender (așa îmi vine să spun). Vă recomand cu drag această serie!