Până la capăt

În urmă cu ceva timp, l-am descoperit pe Michael Connely prin intermediul romanului „Avocatul din limuzină” (despre care am scris aici), la recomandarea lui Marius Andrei (căruia îi mulțumesc încă o dată pe această cale). Mi-a plăcut mult de Mickey Haller, personajul principal și de modul în care autorul a construit acțiunea și iată cel puțin două motive pentru care am decis să mai citesc o carte de acest autor.

Mickey Haller este avocat penalist, clienții lui sunt infractori, marea majoritate vinovați, se luptă cu tot ce are pentru a găsi o portiță în sistem să desființeze acuzarea. Este pasionat de meseria lui și totuși, pentru prima oară, este dispus să treacă temporar de cealaltă parte a baricadei, să pledeze pentru acuzare, să fie procuror. Cum ajunge să primească o astfel de ofertă?

« Masa fusese programată pentru ora 13.30, când majoritatea avocaților de la tribunal erau deja înapoi la CCB(Criminal Courts Building – Clădirea Tribunalului superior), iar procurorul nu putea fi văzut stând la taclale cu un membru al taberei adverse. Adică eu, Mickey Haller, apărătorul osândiților. »

Acceptă să facă această schimbare temporar, pentru un singur caz, cel al lui Jason Jessup. Trebuie să dovedească pentru a doua oară că acesta este vinovat de crimă. Exact, a doua oară, pentru că a apărut o probă nouă in dosar, o analiză ADN. Din echipa lui fac parte Maggie McPherson, fosta soție a lui Haller și Harry Bosch, frate vitreg și inspector de poliție.

« Lui Bosch îi plăcea să o privească și să o asculte cum vorbea. Își dădea seama că ea se implicase déjà în caz. Maggie McFierce. Evident că așa i se spunea. Mai important de atât  era ceea ce credea ea despre ea însăși. Lucrau împreună la acest caz de mai puțin de o săptămâna, dar înțelesese acest lucru în prima oră după ce o cunoscuse. Ea știa secretul. Că nu era vorba de vreun cod sau de vreo procedură. Nu era vorba de jurisprudență sau de strategii. Însemna să iei lucrul acela întunecat care există în lume și să-l înțelegi. Să-l faci al tău. Să-l transformi printr-un foc infernal în ceva ascuțit și dur care putea fi ținut în mână și cu care puteai riposta. »

În urmă cu douăzeci și patru de ani, Jason Jessup a fost condamnat la închisoare pentru uciderea Melissei Landy, o fetiță de doisprezece ani. Acuzarea a dovedit atunci că fetița fusese răpită de acesta când se juca în curte cu sora ei Sarah, apoi a fost omorâtă și aruncată într-o ladă de gunoi. Acum criminalul este rejudecat din cauza rezultatului unei analize ADN care a dovedit că teoria acuzării nu fusese cea corectă.

Haller este convins că Jessup este vinovat, motiv pentru care și acceptă această provocare. De cealaltă parte a baricadei se află avocatul apărării, Clive Royce, care este cel puțin la fel de priceput ca și Mickey. Avantajul lui Haller este că știe toate subterfugiile ce pot fi folosite de către apărare și le poate contracara. Va fi găsit Jason Jessup vinovat pentru a doua oară? Ce strategii vor folosii cei doi avocați pentru a-și susține teoria?

« Am avut multe momente frumoase la tribunal. Am stat lângă mulți oameni în clipa în care aflau că erau liberi datorită muncii mele.  Am stat ca în apă în fața juriului și am simțit emoția adevărului și a dreptății ca un fior pe șira spinării. Și am distrus fără milă mincinoși care urcau în boxa martorilor. Pentru astfel de momente trăiesc atunci când vine vorba de profesia mea. »

Jessup este un personaj enigmatic, misterios, ascuns, cu un obiectiv propriu, cu o minte diabolică, are un comportament straniu, bizar, care induce în eroare. Am înțeles târziu ce urmărea de fapt. În opoziție cu Jessup se află inspectorul Bosch, sigur pe el, meticulos, nu pierde din vedere nici un detaliu, leagă informațiile între ele pentru a avea o imagine completă.

« Bosch se uită la fotografiile făcute la fiecare arestare. Înfățișau o femeie tânără cu diverse coafuri și culori de păr, dar cu o privire neschimbată în care se citeau suferință și răzvrătire. Una dintre fotografii arăta o vânătaie închisă la culoare sub ochiul stâng și răni deschise pe obraz. Imaginile păreau destul de grăitoare. O viață presărată de droguri și infracțiuni. O rană interioară care nu se vindecase, o vină care nu putea fi înlăturată.»

Breitman, judecătoarea care prezidează procesul, deși personaj este secundar, joacă un rol important în temperarea în egală măsură a celor doi avocați, îi va echilibra în numele aflării adevărului și îi va împiedică să-și aplice reciproc lovituri sub centură.

Connelly împletește în acest roman ancheta polițistă lui Harry Bosch și strategia de acuzare a echipei Haller – McPherson, alternând punctele de vedere și, implicit și naratorul. Regăsim capitole scrise la persoana întâi atunci când îl urmărim pe Mickey Haller și la persoană a treia când personajul central este Harry Bosch.

Mi-a plăcut modul în care autorul expune ce se întâmplă în sala de judecată dar și în afară acesteia, precum și loviturile sub centură folosite de ambele părți din proces. Au fost multe momente în care nu am putut lăsa cartea din mână, mai ales atunci când  detectivul nostru își urmărea pistele de multe ori încurcate de apărare, dar și când aflam de fapt ce se ascunde în spatele aparențelor.

Am fost atât de prinsă în derularea evenimentelor, încât, pe alocuri, am uitat cât de tragică și de tristă este fapta pe care o cercetează poliția, fiind acaparată de anchetă derulată de protagoniști.

Dialogurile sunt antrenante, intriga este palpitantă, chiar dacă începe lent, personajele sunt construite și „lucrate” așa cum ne-a obișnuit autorul. Ritmul se accelerează, ceea ce este evidențiat și de titlul fiecărui capitol, format din data și ora acțiunii. Imaginile se succed rapid, acțiunea este coerentă, detaliată, exact cât trebuie.

Dacă ar fi să comentez ceva, ar fi poate sfârșitul, cartea se termină prea brusc pentru gustul meu. Aș fi vrut să știu și ce se întâmplă după. Dar poate că urmează o continuare. Cu toate acestea mi-a plăcut să-l urmăresc pe Mickey Haller în postura de procuror, chiar dacă, fie vorba între noi, îi stă mai bine în cea de avocat în limuzină.

« În politică, în sala de judecată și în viață, nu-i dai adversarului bâta pe care o poate folosi mai târziu împotrivă ta. »