Oraşul de bronz

Posted by

V-am povestit de curând despre cărțile cumpărate de la Bookfest anul acesta și, cu toate că aveam deja o listă de lectură, nu am putut să nu o reorganizez după ce am citit descrierea acestui roman. Mă întrebați de ce? Pentru că în copilărie, am citit „O mie și una de nopți” și  „Orașul de bronz” părea asemanător… Acum, după ce l-am citit, pot să spun că am regăsit atmosfera, fastul civilizației, clădirile, îmbrăcămintea, magia… Mi-a plăcut să mă „scufund” în lumea lui Nahri, a lui Dara și a prințului Ali în orașul Daevabad.

Povestea începe în Cairo pe vremea ocupației franceze. Nahri este o tânără orfană în vârstă de douăzeci de ani. Își câștigă existența prin mici “servicii” pe care le face clienților: citește viitorul, vindecă boli ușoare cu poțiuni sau descântece, exorcizează și fură atunci când i se ivește ocazia. Își dorește foarte mult să devină medic, dar nu are banii necesari pentru a învăța. 

« Copil fiind, îi trebuiseră ani buni și lecții dureroase să își dea seama cât de diferită era de oamenii din jurul ei, de parcă ar fi fost singura care vedea într-o lume a orbilor. Iar talentele sale erau atât de firești, naturale, organice, încât îi era imposibil să se gândească la ele ca la ceva ieșit din comun. »

Are darul de a simți și de a trata bolile celor cu care intră în contact, fără să se întrebe însă de unde îi vine acest talent. Nu crede în magie sau în superstiții, mai mult decât atât se folosește de credulitatea și superstițiile clienților săi pentru a-i înșela. Este chemată la un exorcism, cu misiunea de a scoate un duh necurat dintr-o fată care prezenta semnele unei boli necunoscute și aparent incurabile. Ceva însă merge prost și, fără să vrea, atrage atenția unor creaturi magice și periculoase a căror existență îi era cunoscută până atunci numai din povești. Îl invocă pe Dara, un daeva, un războinic, de care se regăsește legată într-o luptă pe viață și pe moarte.

« Desi nu zărea nicio aripă și niciun corn, pielea lui, de un maroniu-deschis, sclipea într-un mod nefiresc, iar urechile îi erau răsucite, având vârfurile ușor alungite. Părul creț, la fel de imposibil de negru ca și el, îi cadea pe umeri, încadrând un chip plăcut, cu ochi cu gene lungi și sprâncene groase. Pe tâmpla stângă, făptura avea un tatuaj negru, o singură săgeată care trecea printr-o aripă stilizată. »

Dara vede în Nahri mult mai mult decât ar fi crezut ea că este posibil și îi deschide ochii asupra unei lumi diferite. Nahri este o shafit-ă, jumătate umană și jumătate daeva și probabil ultima din neamul ei de tămăduitori. Urmăriți fiind de alte creaturi magice, hotăresc că locul cel mai sigur este orașul Daevabad, acolo locuiesc djinn-ii, daev-ii, shafiț-ii. Trecutul sângeros a lui Dara îl va prinde din urmă, așa cum se întâmplă de obicei. El nu-și amintește tot, dar suficient cât să știe ceea ce a făcut și cum a influențat istoria.

Suntem introduși, oarecum cu forța, odată cu Nahri în această lume ascunsă, magică, o lume a marizilor, a peri-ilor, a ifriților, a nahizilor. Știu, și eu m-am simțit un pic pierdută, m-au ajutat însă definițiile de la sfârșitul romanului, pe care vă sfătuiesc să le consultați (cel puțin la început).

După multe peripeții, cei doi ajung în orașul Daevabad. Aici vom face cunoștință cu familia regală și în special cu prințul Ali, mezinul. Nimic nu este așa cum pare sau cum a crezut Nahri că va fi.

« Clădirile concepute de djinn-i ieșeau în evidență : turnuri imposibil de înalte din sticlă răsucită, conace delicate din argint topit și corturi plutitoare din mătase vopsită. Ceva îi făcu inima să tresalte. Indiferent cât de malefic va fi fost Daevabadul, Ali își iubea, totuși, orașul. »

Orașul este guvernat de către regele Ghassan din familia Qahtani cu o mână de fier, împărțit între locuitori pursânge și shafiți, cei cu sânge amestecat (uman și djinn). Shafiții sunt oprimați, trăiesc în sărăcie, nu au aceleași drepturi cu djinn-ii, revolta pare iminentă. Djinn-ii conduc orașul, se bucură de multe privilegii, multe în detrimentul shafiț-ilor. Prințul Ali vrea să-i ajute, dar acest lucru contravine politicii familiei lui și pune în pericol guvernarea.

 « Nu vei putea continuă așa, Alizayd ! îl avertiză el. Să mergi mai departe pe muchea de cuțit care desparte loialitatea față de familia ta și aceea față de ce știi că e corect… Într-o zi, va trebui să alegi. »

Ali este cel care se va ocupa de Nahri, o va învața să scrie și să citească, o va pregăti pentru această lume, însă o va și spionează la cerința tatălui său, regele. Fiecare dintre cei doi oferă o altă perspectivă asupra orașului: Ali a crescut aici, vede lucrurile ca un cunoscător, în timp ce Nahri vede orașul cu ochii unui străin, dinafară. Cei doi sunt tineri, fac greșeli, își învață lecțiile de viață, se maturizează și se apropie.

Sunt multe scene din roman, care prin analogie, m-au dus cu gândul la alte personaje fantasy: cum ar fi Bartimeaus din Trilogia Bartimaeus sau frații Keles și Jorim din trilogia Marile descoperiri, ca să nu citez decât câteva.

La începutul lecturii, am crezut că este povestea lui Dara și a lui Nahri, însă m-am înșelat, este mult mai mult de atât: este povestea unei lumi magice, ascunsă de oameni, cu politică complexă, interese, dragoste, sentimente și chiar rasism. Istoria acestei lumi este și ea evocată pentru o bună înțelegere a acțiunii și intrigilor.

« – Ajunge ! o întrerupse Nisreen. Părea mai furioasă decât o văzuse vreodată Nahri : Nahizii ne-au scos întreaga rasă din scalvia față de oameni. Au fost singurii suficient de curajoși să se lupte cu ifriții. Au construit acest oraș, un oraș magic fără seamăn în lume, ca să conducă un imperiu care se întindea pe continente întregi. Se apropie, cu ochii arzând : Iar când au ajuns aici preaiubiții tăi Qahtani, când străzile s-au umplut de sângele daev-ilor și aerul a vibrat din cauza țipetelor copilașilor care mureau și ale femeilor care erau violate… acest trib de « adoratori ai focului » a supraviețuit. Am rezistat tuturor atrocităților. Gură i se strâmbă de dezgust : Merităm ceva mai bun decât una ca tine ! »

În acest roman de debut, autoarea dă consistență personajelor, le dezvoltă, dar lasă și posibilitatea continuării. Este o lectură plăcută, ușoară, dacă trecem peste faptul că la început am avut nevoie de glosarul de termeni. Sfârșitul este neașteptat, cu răsturnări de situație. Nu știu când apare următorul volum, dar îl aștept cu interes.

18 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s