Tocilara

Am terminat de citit « Tocilara » de Holly Smale. Această carte este… cum să o descriu? Este amuzantă și reușește cu umor să ne facă să ne dăm seama de multe lucruri adevărate care le putem suprapune cu propria noastră viață. Una dintre temele abordate în această carte este încrederea în sine. Am realizat încă o dată că fiecare decizie luată are importanța ei mică sau mare în funcție de situație și de decizie.

Harriet Manners este o adolescentă de 15 ani considerată de colege și de ea însăși o tocilară.

« Știu că sunt tocilară pentru că tocmai am căutat cuvântul în Oxford English Dictionnary. Am pus câte o bifă mică la toate simptomele pe care le recunosc și se pare că le am pe toate. Ceea ce, sinceră să fiu, nu a fost așa o mare surpriză. »

Este o fată foarte inteligentă, știe o grămadă de chestii inutile. Eu nu consider aceste cunoștințe inutile pentru că nu știi când o să ai nevoie.

« Tusea are cam 100 km/h și, fără să mă laud… » este un exemplu dar mai sunt și altele « Mierla albastră americană nu percepe culoarea albastră ».   

Toată povestea începe când cineva nu știm cine (încă) scrie pe ghiozdanul lui Harriet « geek ».  

« Sinceră să fiu, nu știu cui i-a trecut prin cap să-mi scrie pe ghiozdan – deși cam bănuiesc -, dar vă spun că are un scris ingrozitor. »  

Așa deci Nat, prietenă cea mai bună a lui Harriet, vine că în fiecare zi pentru micul dejun dar Harriet stă la ea în cameră sub paisprezece pături exact paisprezece. Nat este foarte diferită de prietena ei, îi place moda, nu-i plac cursurile, urăște când ceilalți o supără pe Harriet. În ziua aceia, Harriet tot insistă că nu se simte bine, dar Nat este obișnuită cu « comportamentul » acesta și încercă să o convingă pe Harriet să se scoale din pat.  

« Nat, zic pe un ton cât se poate de serios. Nu înțelegi. Cum ai să te simți dacă n-ai dreptate? Cum te vei putea suporta? Poate chiar sunt pe moarte. »  

Dar Nat nu se lasă convinsă și se decide să tragă cuvertura și ce o s-o vadă o s-o întristeze, dar și o s-o facă fericită pentru că a avut dreptate.   

« Of, Harriet, zice Nat în cele din urmă cu o voce puțin tristă, dar triumfătoare. Pentru că stau în pat îmbrăcată complet, cu pantofii în picioare. »   

Până la urmă Nat reușește să o convingă să iasă din pat și să se ducă la școală. Dar îi reservase o surpriză foarte « neplăcută » (din punctul de vedere al lui Harriet). Nat o ducea pe Harriet la The Clothes Show Live în Birmingham. 

« – Acum urcă  și pretinde și tu, doar pentru o zi, că te interesează moda măcar așa,un pic, bine?

-Bine, spun eu […]

Nu mă interesează »   

Cum va reacționa Harriet pusă în fața faptului împlinit? Va trece peste timiditate? Va deveni ceea ce crede că aspiră ea?

Cartea asta mi-a plăcut la nebunie și de abia aștept să citesc volumul doi. M-a făcut să realizez că nu e important ce cred alți despre tine, cel mai important este ce crezi tu despre tine. Romanul este scris la persoana întâi, am avut impresia că sunt în capul lui Harriet, ceea ce poate fi câteodată derutant.

« Dacă aș fi crezut că modă înseamnă să fii că toți ceilalți crezi că m-aș mai fi îmbrăcat așa? »