Insu-Pu. Insula copiilor pierduți

Copiii mi-au lansat o provocare pe care am acceptat-o cu drag și anume să citesc o carte la alegerea lor și mai mult decât atât să-i scriu recenzia prin ochii unui copil. Nu știu dacă o să reușesc în totalitate, dar promit că mă străduiesc.

Aflăm din primele pagini că lumea este în război, copiii suferă în Urbia, noaptea sunt raiduri aeriene și toată lumea se adăpostește sub pământ. Stefan și Thomas Morin sunt doi frați care trăiesc cu mama lor, în timp ce tatăl lor, medic fiind, este pe front. Ștefan, fratele mai mare este nemulțumit de starea lucrurilor, consideră că este nedrept că nu se poate odihni, cum se odihnesc copiii din Terrania, țară deocamdată neutră. Se hotărește să scrie o scrisoare președintelui Terraniei pentru a-i cere ajutorul în numele tuturor copiilor din Urbia. Zis și făcut.

Scrisoarea este găsită de nepotul președintelui, Michael, care se implică trup și suflet pentru a ajuta copiii din Urbia.

«-Cine e…? E un tânăr care are dreptate, dacă n-ați înțeles asta. Și să vă spun ceva, domnule Gran, dacă ați fost foarte tare cu Capul Bunei Speranțe, faptul că ați aruncat la coș o asemenea scrisoare nu mai e așa de tare. Ba chiar e foarte – da, foarte – netare din partea dumneavoastră. Dar o să am grijă ca bunicul meu să o citească. »

Hotărârea este luată, două mii de copii din Urbia vor veni în Terrania până la sfârșitul războiului. Toate cele necesare se pun la punct.

« În cele din urmă, s-a găsit și personalul potrivit : surori medicale, medici, profesori, educatoare – toată lumea de care era nevoie pentru a însoți două mii de băieți și fete într-o călătorie periculoasă. Chiar era periculoasă ! Părinții știau foarte bine asta, iar copiii mai mari își cam dădeau și ei seama. »

Copiii din Urbia se îmbarcă pe trei nave mari, Ștefan și Thomas Morin sunt printre ei. Primele zile trec fără incidente, însă într-o noapte, una dintre nave lovește o mină marină. Toți pasagerii sunt evacuați pe celelalte două nave, toți mai puțin unsprezece copii, care din panică, învălmășală, neatenție, ajung într-o barcă de salvare fără nici un adult, barcă care se desprinde de navă și plutește în derivă. Așa cum probabil ați intuit, cei doi frați, Stefan si Thomas sunt și ei în barcă.

« Dar apoi se petrecu cel mai nemaipomenit, cel mai îngrozitor lucru, pe care copiii aveau să-l țină minte toată viața : sirenele navelor scoaseră niște semnale scurte și, încet, încet, întoarseră spatele bărcii neajutorate și porniră mai departe. Atunci mai strigară o dată, pentru ultima oară, un strigăt fără sens, ca de animal care țipă ca să-și salveze viața, de parcă și-ar fi pierdut darul vorbirii. După care rămaseră muți și chirciți în barcă, imaginându-și că nu-i mai așteaptă decât moartea. »

Cei unsprezece ajung în cele din urmă pe o insulă pustie. Cum se vor organiza singuri? Cum se vor descurca pe insulă?

Instrucțiunile copiilor mei au fost clare și anume să nu privesc cartea prin ochii de adult, ci de copil, așa că nu o să vă spun că autoarea a ales unsprezece tipologii diferite de copii: arogantul, descurcărețul, timidul, neîndemânaticul, sensibilul și așa mai departe, provenind din medii diferite, fete și băieți, cu frați sau singuri la părinți. Nici că au trebuit să se descurce și să se organizeze singuri în ciuda diferențelor lor. Nu o să vă zic nici că toți copiii suferă la fel de mult în cazul unui război sau a despărțirii de părinți, fiind un lucru pe care scriitoarea a vrut să-l scoată în evidență.

« Cine are habar cum sunt copiii știe că, în fiecare sală de clasă, în fiecare echipă sportivă, club de înot sau de gimnastică, peste tot unde sunt copii adunați, există unul care nu se înțelege bine cu ceilalți. »

Aventurile pe insulă m-au dus cu gândul la alt roman citit în copilărie : « Doi ani de vacanță » de Jules Verne. Autoarea a reușit să mă introducă într-o atmosferă realistă, nu știu dacă posibilă sau probabilă, dar nici nu cred că este important.

M-a intrigat titlul cărții, mă întrebăm la ce face referire “Insu-Pu”, mă gândeam că este o prescurtare, iar dacă pentru “Insu” logica îmi spunea că este vorba despre insulă, “Pu” rămânea o enigmă. Până am ajuns la acest paragraf și lucrurile s-au luminat.

« S-au gândit multă vreme la un nume potrivit. Diana a propus « Țara maimuțelor », iar Oliver – « Insula celor unsprezece ». Lui Ștefan însă acele nume nu i s-au părut potrivite. A scotocit încrezut prin latina lui și a declarat că pe harta lumii nu poate apărea decât un nume: Insula Puerorum. (…)

– In-su-la pu-e-ro-rum… a încercat Oliver. Mi se pare un nume prea lung. Și prea pretențios. Ce-ar fi să-l scurtăm? Insu-Pu!

– Insu-Pu sună bine, au început să strige copiii. »

Mi-a plăcut romanul, mi-a plăcut experiența de a privi prin ochii de copil și am să repet cu siguranță experiența.

Mulțumesc Editurii Paralela 45 pentru cartea oferită spre recenzie. O puteți achiziționa aici.