Altă ţară

Posted by

Am terminat cartea acum câteva zile, dar abia acum am reușit să-mi adun gândurile și mai ales cuvintele pentru a scrie despre ea. Autorul m-a bulversat, m-a scos total din zona mea de confort, prin subiectele pe care le abordează și prin modul prin care o face. Discriminare, rasism, identitate sexuală, culoarea pielii, ură, iubire, gelozie, infidelitate, violență, frică sunt câteva dintre temele abordate în acest roman complex, profund. Acestea sunt prezentate într-un mod direct, brutal, aproape fizic, fără judecată de valoare, lăsând cititorul să analizeze și să-și construiască propria opinie. 

Suntem introduși fără preambul, în viața lui Rufus, un tânăr de culoare, muzician într-un club de jazz. Acesta rătăcește pe străzile din New York, fără direcție, chinuit de gânduri și de vină. Este o scenă impresionantă și dură prin realismul pe care-l degajă.

Rufus își amintește de scene din viața lui, cum a cunoscut-o pe Leona, o fată albă, tânără, cum s-a îndrăgostit de ea, cum a chinuit-o, cum a abuzat-o. Remușcările îl năpădesc, suferința lui este la cote maxime, are nevoie de prieteni și cu toate acestea este singur. Ar vrea ca prietenii lui să realizeze prin ce trece, dar fiecare este prins în propria viață, nici unul nu « vede » sau nu vrea să vadă.

« Vivaldo căscă și se simți vinovat. Era obosit – obosit de povestea lui Rufus, obosit de efortul de a-l ajuta, obosit de prietenia cu el. Voia să se ducă acasă, să încuie ușa și să se culce. Era obosit de necazurile oamenilor reali. Voia să se întoarcă la oamenii inventați de el, ale căror probleme le putea suporta. »

Primul capitol se termină pe podul George Washington, Rufus se sinucide. Trist, dureros, impresionant.

« Rufus n-o să omoare pe nimeni în afară de el însuși, zise ea, dacă nu găsește un prieten care să-l poată ajuta. Intră pe jumătate în taxi și se opri. Ești singurul prieten pe care îl are pe lume, Vivaldo. »

După acest episod, cei care rămân în urma lui și despre care o să vă povestesc imediat, vor trebui să trăiască cu acest episod. Vivaldo este prietenul cel mai bun al lui Rufus, scriitor aspirant, își dorește să fie publicat, scrie fără tragere de inimă și este invidios pe cei care reușesc.

« Se gândi “Trebuie să dorm putin”. Trebuie să dorm puțin. Dar personajele din romanul lui făcură front comun împotriva lui. Păreau să-l urmărească cu un fel de reproș disperat și implorator. Mașina lui de scris, o prezență neagră nedeslușită, îl acuza, amintindu-i de zilele și nopțile, săptămânile, lunile, anii de acum, pe care îi petrecuse fără să doarmă, urmărind distracții mai facile și mai puțin onorabile. »

Ida, sora lui Rufus, își dorește să devină cântăreață, își iubește fratele foarte mult, conștientizează că nu poate reuși în carieră fără ajutor și este pregătită pentru orice sacrificiu. Vivaldo și Ida vor începe o relație, în oglindă cu cea a lui Rufus și Leona. Vor putea ei oare să fie fericiți ? Vor putea să treacă peste diferențele dintre ei ?

 «- E o fată drăguță, zise prompt și sincer. Apoi se bâlbâi, furișând involuntar o privire către Ida. Nu știa cum să spună Mama, e o fată de culoare, știind că mama lui – și cine putea să o învinuiască – ar fi crezut imediat că asta era încă o încercare din partea lui de a-și umili familia. »

Richard și Cass sunt căsătoriți, cu doi copii, par cei mai stabili și împliniți, sunt simbolul tradiționalismului (sau cel puțin așa i-am văzut eu). Și totuși… Totul este aparență, succesul lui Richard ca și scriitor, distruge echilibrul dintre ei și o împinge pe Cass în brațele lui Eric.

« –       Romanul lui Richard. De luni apare în toate librăriile.

–          O, Vivaldo, zise ea, asta e minunat. Cred că se simte extraordinar. Un scriitor adevărat, publicat.

–          Da, zise el, unul dintre noi a reușit. Era mișcat de entuziasmul ei. Și, în același timp, era conștient că și ea vorbea pentru bărbatul din lift. »

Eric, actor și fost iubit al lui Rufus, plecat în Franța după o relație traumatizantă cu acest din urmă, se întoarce în America pentru un rol. Pe Richard îl vom descoperi abia la sfârșit, până atunci va fi mai degrabă discret.

« Viața lui, întreaga lui viață, îi venea înapoi pe gât în seara asta ca fierea. Valul de amintiri trecu peste el, din nou și din nou, și de fiecare dată îl lăsa pe Eric și mai umilit, zvârcolindu-se pe nisip. Ce greu era să trăiești în dispreț! Cât de imposibil să nu te disprețuiesti tu însuți! »

Toți au fost prietenii lui Rufus și acum toți sunt în derivă, sunt în căutarea fericirii, a dragostei, în căutarea de sine și toți suferă. Personajele sunt complexe, interacțiunile între ei la fel. Romanul este scris la persoana a treia, naratorul este atotștiutor, intră în mintea protagoniștilor și îi prezintă dinăuntrul lor. Toate gândurile, chinurile, suferințele, întrebările sunt transmise direct, dur, fără pregătire prealabilă.

« Îl iubeam pe Rufus, îl iubeam, nu vroiam să moară. Dar după ce a murit m-am gândit la asta, m-am gândit – nu e ciudat? Nu mi-am dat seama că mă gândisem atâta la asta – și m-am întrebat, încă mă întreb presupun, ce s-ar fi întâmplat dacă l-aș fi luat în brațe, dacă l-aș fi ținut strâns, dacă nu mi-ar fi fost…frică. »

În timpul lecturii, mă întrebam de ce a ales James Baldwin acest titlu și nu înțelegeam. Inițial am crezut ca “Altă țară” se referă la Franța unde se petrece o parte din acțiune, până când am citit următorul pasaj și atunci lucrurile s-au clarificat :

« Iubirea era o țară despre care nu știa nimic. Și se gândi, în ciuda lui însuși, că poate nu o iubea. Poate îndrăznea să i se ofere doar pentru că nu era albă. Poate că simțea, undeva în adânc, că ea n-ar fi îndrăznit să-l disprețuiască. »

Despre sfârșit nu o să vă zic decât că aduce un pic, un pic de speranță în toată această suferință. Romanul nu se citește ușor, ba chiar dimpotrivă, dar merită, lectura a fost o experiență in sine. Am scris mai mult ca de obicei și tot nu sunt sigură că am spus tot ce aș fi vrut să vă spun.

Mulțumesc Editurii Paralela 45 pentru cartea oferită spre recenzie. O puteți achiziționa aici.

16 comments

  1. Sa stii ca eu citesc multe carti de genul ăsta. Nici nu stiu daca ma încarc cu emoții sau ma eliberez traind durerile personajelor. Frumoasă prezentare. Felicitari, Nicole. Daca îmi cade în mână nu o sa o ocolesc.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s