Turnul de abanos – Part I

Posted by

Cinci nuvele. Cinci subiecte. Un volum. Un autor. Îmi place să-l citesc pe Fowles, am apreciat “variațiunile”, cum le numește el însuși pe diverse teme. Cele cinci povestiri nu au nimic în comun sau poate doar o undă de mister subtil care plutește peste banalitățile cotidiene.

Prima nuvelă, cea care dă numele volumului, mi-a plăcut cel mai mult și am hotărât să-i dedic un articol întreg. Despre celelalte o să vă povestesc în zilele următoare, în felul acesta, poate, vă țin și eu  un pic în suspans. Începutul nu a fost prea promițător, aș putea spune chiar plictisitor, ceea ce a urmat a fost, însă, mind blowing, cel puțin pentru mine.

David Williams este pictor și critic de artă, trebuie să scrie o introducere la o lucrare dedicată operei lui Henry Breasley, artist consacrat. Acesta din urmă s-a retras în Bretania, într-un conac izolat de lume, unde trăiește cu două fete tinere, artiste și ele, poreclite, nu întâmplător « Șoricel » și « Zurli ».

Contactul lui Henry cu lumea exterioară este sporadic și rar, se bazează pe cele două tinere. În acest context, David intră în viața celor trei pentru a se impregna de atmosferă și pentru a putea scrie preambulul lucrării.

Ajuns mai devreme decât anunțase, le va descoperi pe cele două fete goale, la plajă, la lumina soarelui. Va intra astfel într-un univers diferit, aproape fermecat, unde aparențele vor fi descoperite, certitudinile sale dărâmate și toate ideile sale despre artă vor fi schimbate, subminate. Va avea la dispoziție două zile pentru a accepta sau refuza o altă viață. Ce va face David ? Cum va reacționa ?

« Pentru prima dată în viață aflase mai mult decât faptul de a fi: pasiunea de a exista.»

David va trece printr-o “terapie” de cunoaștere și de acceptare de sine, iar catalizatorul va fi acest trio inedit, Henry și cele două protejate ale sale. Va afla multe despre el însuși, despre ideile sale preconcepute, despre viața sa de până atunci.

« Poate simțea nevoia să se elibereze de sentimentele acumulate în decursul acelei zile. În retrospectivă, fusese o zi minunată, țesută dens și totuși simplă – plină de noi experiențe, în același timp încărcată cu ceva primitiv, atavic, atemporal.»

Modalitatea prin care ajunge să se cunoască și să conștientizeze lucrurile adânc îngropate, este apropiată de accea ce psihologii numesc « psihodramă », totul pare a fi pus în scenă cu acest scop.

Sunt patru personaje principale : David, Henry, Șoricel și Zurli. Henry este pictor renumit, bețiv, direct, fără talent în comunicare, nepoliticos și chiar chinuitor atunci când este beat. Nu-i plac artiștii abstracți (așa cum este David) și nici nu consideră că trebuie să-și piardă vremea discutând cu ei. La început relația dintre cei doi este una tensionată, însă ajutați de « Șoricel », care « traduce » cu succes pentru David ceea ce Henry vrea să-i transmită, legătura dintre ei se armonizează.

« Bătrânul artist vorbea cu intermitențe, autoritar și nesigur în același timp, într-un jargon straniu, învechit, cu aluzii obscene, nici intelectual, nici sentimental, mai curând (descoperi David, amuzându-se în sinea lui) ca un amiral excentric ieșit la pensie. »

« Henry are o calitate fantastică, un soi de putere magică, pe lângă cea a picturii. Face să dispară niște lucruri din interiorul tău. Încep să nu mai conteze. De exemplu, te înveți să nu-ți mai fie rușine de propriul trup, fiindu-ți în schimb rușine de ideile convenționale. »

« Șoricel » este atrăgătoare, inteligentă, seducătoare, David va resimți o atracție fizică foarte puternică, dar și una mentală pentru ea. Această tensiune sexuală se resimte de la prima întâlnire, mai întâi superficial, apoi pe măsură ce se cunosc, devine profundă.

« David zâmbi. Începu să-i placă fata. Avea trăsături frumoase, regulate și proporționate, o gură frumoasă; ochii foarte limpezi, de un albastru-cenușiu, erau mai expresivi datorită tenului bronzat și mai puțin reci decât după-amiază. »

« Se pieptănase cu părul ridicat, reușind să arate în același timp elegantă în stil clasic, dar și naturală. Parcă ar fi vrut să dea gata pe cineva; și reușise – pe el. Cu cât o cunoștea mai bine, cu atât nu-și putea lua ochii de la ea, cu atât îl atrăgeau temperamentul, gusturile, sentimentele ei, întreaga ei feminitate. Era conștient de asta, dar se ascundea, nu numai de ea, dar, în parte, și de sine. »

Zurli este cea care pare cel mai ușor de citit, la prima vedere este superficială, libertină, vom vedea însă că a învățat experimentând pe propria piele ajungând la un echilibru și o acceptare de sine în contradicție cu impresia inițială.

« David se întreba ce putea să afle despre ea în afară de faptul că știa să dărâme false monumente, că manifestă un narcisism de suprafață, că avea un stil de viață care, evident, camufla un eșec. »

De ce se numește « Turnul de abanos » ? Pentru că tot ce se întâmplă este în contrast cu « turnul de fildeș » al artistului care se retrage pentru a creea, aici (sau cel puțin așa am interpretat eu) mai întâi va fi o distrugere a iluziilor, a ideilor preconcepute pentru a lăsa loc creației.

« – Ce Dumnezeu voia să spună cu turnul de abanos?

– A! Zâmbi ea. Nimic, una din păsărelele din capul lui. Este ceea ce, zice el, a luat locul turnului de fildeș.

– Arta abstractă?

– Tot ce nu-i place la arta modernă, spuse  dând din cap. Ceea ce este obscur, pentru că artistului  îi e  frică de claritate… Înțelegi? La un moment dat respingi tot ce  vârsta nu-ţi mai permite să înțelegi. »

Mi-a plăcut mult nuvela, dă o imagine diferită asupra artei, dificultăţii și libertăţii de a alege, acceptării, judecăţii celorlalţi, conformismului și nu în ultimul rând… asupra vieţii.

6 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s