Turnul de abanos – Part II

Posted by

Inițial am vrut să vă povestesc despre cele patru nuvele în ordinea în care sunt prezentate în carte, apoi m-am gândit că ar fi mai interesant, poate, să fac un clasament al meu. Așa cum vă spuneam în articolul trecut, nuvelele sunt foarte diferite, la fel și subiectele pe care le tratează: vom avea o legendă, o nuvelă polițistă, o nuvelă despre o zi banală și una ciudată.

Enigma

Un parlamentar englez dispare fără urmă. În ziua aceea nimic nu a fost ieșit din comun, programul lui John Fielding nu a suferit nici o modificare, până după-amiază… Trebuia să ajungă la sediul central al electoratului său cu trenul de ora 5.22, dar nu a mai ajuns.

« Atunci când John Marcus Fielding a dispărut, el a contrazis toate probabilitățile statistice și sociale. Avea cincezeci și șapte de ani, era bogat, avea o căsnicie fericită, un fiu și două fiice; se afla în comitetul de conducere al câtorva companii din oraș (și în mare măsură nu numai pentru a le împodobi anteturile cu numele lui). »

Fiind persoană publică, poliția se implică în primă fază în căutări, după o vreme însă își pierde interesul negăsind nici un fel de pistă. Parlamentarul, pur și simplu, a dispărut fără urmă, nu a lăsat nici un indiciu. Pentru a nu o dezamăgi pe soția acestuia, poliția încredințează cazul unui detectiv tânăr, Michael Jennings. Din exces de zel, Michael își va face o listă cu douăzeci de scenarii posibile și imposibile, pe care le va explora. Va reinteroga fiecare martor, va elimina ipotezele pe rând, până la sfârșit. O frază, o senzație, îl va pune pe o pistă. Cum se termină nuvela nu o să spun (dar asta știați deja :)).

« Toată viața a fost nevoit să suporte acest lucru, măștile pe care ți le pui – pentru o întrunire electorală, pentru oamenii influenți de la care vrei să obții ceva, pentru vechii tăi prieteni apropiați, pentru familie. E ca și cum m-ați întreba despre un actor pe care nu l-am văzut decât pe scenă. »

Mi-a plăcut, m-a ținut în suspans, iar sfârșitul este realist.

Eliduc

Fowles va rescrie o veche legendă celtică așa cum a înțeles-o și interpretat-o el. Eliduc este un cavaler, care locuiește în Bretania alături de soția sa. Este unul dintre cei mai viteji oameni din regiune. Regele îl îndrăgește și îl stimează, însă în urma unei neînțelegeri, relația se strică și Eliduc hotărește să plece să-și încerce norocul în Anglia.

Acolo își găsește un alt stăpân, care are o fată (era de așteptat, doar vorbim despre o poveste cu cavaleri, regi și prințese).

« În această parte a Angliei se aflau mulți regi care erau în război unii cu alții. Înspre Exeter se afla un rege puternic. El nu avea moștenitor pe linie bărbătească, ci doar o fiică nemăritată. Aceasta era explicația războiului care tocmai se desfășura, căci îi refuzase mâna fiicei sale unui egal dintr-o altă dinastie și celălalt rege îi lua tot pământul. »

Vă las să vă imaginați continuarea, nu înainte de a vă spune că sfârșitul este neașteptat, chiar și pentru o legendă.

Sărmanul Koko

Un scriitor se izolează în casa unor prieteni din North Dorset pentru a-și finaliza cartea, din care scrisese deja trei sferturi. În toiul nopții, aude niște sunete ciudate de la parter și realizează că a intrat un hoț. Cei doi se vor comporta diferit de cum ne-am aștepta, hoțul va fi înțelegător, iar scriitorul nostru se va abține de la a reacționa. Hoțul va face un gest ciudat, îi va arde toată documentația pentru roman fără nici o explicație, lăsându-l legat și disperat în casa în care ar fi trebuit să-și găsească inspirația.

« Mă simțeam atât de nerăbdător să termin o dată varianta finală, să dau viața subiectului meu fascinant dar subestimat, să-l văd în pagină. Fusesem foarte încrezător după ce scrisesem trei sferturi din carte, iar acum, în timp ce stăteam pe pat, mă cuprinsese aceiași hotărâre de a nu lăsa nimic din situația ridicolă în care mă aflam să pericliteze ducerea cărții mele la bun sfârșit. »

Mi s-a părut o nuvelă ciudată, cu un umor de situație straniu, de multe ori de neînțeles și acestea cu toate că autorul va explica într-un final comportamentul celor doi protagoniști.

Norul

O zi de vară banală, un picnic, cinci adulți și trei copii într-o plimbare agreabilă. Începutul este lent, descrierile despre natură sunt detaliate. Vom simți căldura apăsătoare a zilei, vom vedea cum pescuiesc în râu creveți și alte crustacee, copii se vor distra. Discuțiile sunt despre totul și nimic, despre politică, despre situația personajelor, comparații între francezi și englezi.

« Adică cine altul decât englezul se pleacă în fața propriului mod de viață, nici un francez nu face asta, cine altcineva se conformează atât de absurd obiceiurilor în materie de comportament, vestimentație sau limbă? Să ne gândim la faptul că francezii se preocupă doar de calitatea mâncărurilor si de modul de a le prepara, (…) »

Nu se întâmplă mare lucru. Nu pot spune că nu mi-a plăcut, ci doar ca mi-a plăcut cel mai puțin din toate nuvelele din volum, nu prea m-a prins.

În concluzie, îmi place să-l citesc pe Fowles, mă prinde în poveștile sale, în construcțiile verbale, în descrieri, în dialoguri, în misterul care planează câte puțin în fiecare nuvelă.

4 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s