Vrăjitorul vântului

Publicat de

Acum patru luni, am terminat de citit « Vrăjitoarea adevărului » primul volum din seria « Tărâmul vrăjitoarelor » (despre care am scris aici). Abia așteptam să apară al doilea ca să văd cum continuă aventurile lui Safi si Iseult, cele două prietene vrăjitoare din prima carte. Însă, în această a doua parte, cele două fete sunt despărțite și mai mult decât atât, nu se vor întâlni până la sfârșit, ceea ce m-a dezamăgit un pic.

Vom regăsi aceleași personaje principale din primul volum: Iseult, Safi, Merik și Aeduan, dar și câțiva eroi noi: Vivia, Cam, pirații; cu aceiași succesiune de capitole care urmăresc câte un personaj. Însă, de data aceasta, protagoniștii sunt amestecați, de parcă autoarea ar fi tras la sorți, creând astfel cele mai neașteptate alianțe. Dușmanii devin prieteni, iar prietenii devin dușmani, relațiile se construiesc sau se distrug încet, în timp.

Iseult va călători cu Aeduan, un puternic Vrăjitor al sângelui, care în primul volum nu urmărește decât să le omoare pe ea și pe Safi. Face aceasta înțelegere cu el pentru a reuși să o găsească pe Safi. Vor trece prin multe aventuri împreună, ceea ce îi va apropia.

Safi va călători cu Vaness, regina Marstokului, se vor proteja una pe cealaltă și vor ajunge în final să se înțeleagă și să se aprecieze reciproc. Povestea lor a fost cea mai puțin pasionantă și cea mai lipsită de substanță sau de suspans (cel puțin pentru mine).

Acest volum îl are in centrul său pe Merik Nihar, print de Nubrevna, vrăjitor al vântului. Merik scapă ca prin minune de explozia corabiei sale și se regăsește desfigurat, ars, de nerecunoscut în orașul natal cu un singur gând să se răzbune pe cei răspunzători de situația sa. Devine altceva, altcineva, îi ajută pe cei în nevoie și va fi denumit de localnici Furia, un personaj de legendă.

« Furia. Așa îl numise pe Merik femeia aceea din Piața Judecății. Îi fusese adresat ca un titlu. Îi fusese adresat ca o rugăciune. Chel, plin de cicatrici, mătăhălos, sfântul tuturor lucrurilor zădărnicite purta numele adevăratei sale firi. Adevăratei sale chemări. »

« Unul pentru binele celor mulți; răzbunare pentru cei pe care îi pierduse. Venise timpul să-și îndrepte fapta. Venise timpul să facă dreptate celor nedreptățiți. Venise timpul să-i pedepsească pe cei vinovați. Iar Merik știa exact de unde să înceapă. »

Povestea lui este sfâșietoare și crudă, sunt momente dureroase în care interacționează cu oameni care ar trebui să-l știe, dar care nu-l recunosc, în care se luptă cu sine pentru a se accepta, în care discută cu Cam singura persoană pe care o acceptă în preajmă.

« Se întinse doar cât era de lungă și strigă din toti rărunchii:

-Încetează să vezi doar ce vrei să vezi, Merik Nihar, și acceptă ce se întâmplă cu adevărat aici! »

Vom face cunoștiință cu sora lui Merik, Vivia Nihar, care conduce Nubrevna alături de Înaltul Consiliu și pe care prințul o consideră vinovată de explozia corabiei. Vivia este o femeie hotărâtă, puternică atât la propriu cât și la figurat, este o vrăjitoare a Fluxului și un suveran talentat, care va implmenta strategii pentru a-și scăpa poporul de foamete. Are un motto pe care-l folosește în momentele de cumpănă și anume « mergi înainte, fără regrete ».

« Vivia Nihar era o Vrăjitoare a Fluxului și încă una a naibii de puternică. Putea să-i înece pe toți numai cu gândul, așa că să mai îndrăznească Serrit Linday ori altcineva din Înaltul Consiliu să-i încalce cuvântul! »

« Încă de la moartea mamei ei, Vivia încrecase să fie ceva ce nu era. Purtase mască după mască, sperând ca una dintre ele să prindă rădăcini. Sperând ca una dintre ele să-i umple golul pe care-l simțea înăuntru. »

Acest volum mi s-a părut un volum de « tranziție » către un al treilea care probabil va încheia seria, autoarea încearcă să mențină suspansul din primul volum, fără prea mult succes, lăsând însă actiunea deschisă pentru continuare. Este o carte în care personajele se descoperă pe sine și pe ceilalți, în care evoluează, în care se caută reciproc, dar nu se găsesc, în care sunt atât de aproape și totuși atât de departe unii de ceilalți. 

Cum se vor termina toate acestea? Își vor găsi liniștea personajele? Cred că vom afla în volumul următor… de fapt sper.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s