Pacienta tăcută

« Pacienta tăcută », un thriller psihologic, un roman pe care l-am primit anul trecut de Crăciun, care m-a așteptat cuminte în bibliotecă până i-a venit rândul. Am început să citesc cartea mai mult într-o doară, într-un moment de lipsă de inspirație, neavând așteptări prea mari. Recunosc că mă intriga subiectul, o crimă atroce, soția, Alicia Berenson își împușcase soțul, Gabriel Berenson, de cinci ori în cap, după care fără nici o explicație nu a mai vorbit, deloc, nici un cuvânt. A fost găsită de polițiști împietrită, mută, pierdută, lângă cadavrul soțului, cu un cuțit lângă ea și cu urme de tăieturi pe încheieturi.

« În ziua următoare zăcea în patul dintr-o rezervă a spitalului. Polițiștii au interogat-o în prezența avocatului ei. Alicia n-a scos o vorbă. Buzele îi erau albe, fără strop de sânge; se mișcau din când în când, dar nu alcătuiau cuvinte, nu scoteau niciun sunet. Nu răspundea la întrebări. Nu putea, nu voia să vorbească. N-a vorbit nici când a fost acuzată de uciderea lui Gabriel. A rămas tăcută când a fost arestată, refuzând să-și tăgăduiască vinovăția ori s-o confirme.

Alicia n-a mai vorbit niciodată. »

Acțiunea se petrece majoritar în spitalul psihiatric Groves, un loc dezolant, sumbru, cu probleme financiare și cu un personal mai mult sau mai puțin implicat, mai mult sau mai puțin interesat de soarta pacienților. Alicia este considerată un caz pierdut, rezistă oricărei tentative de tratament, “îndopată” de-a dreptul cu medicamente, dar cu accese ocazionale de violență. Medicii au renunțat de mult să se mai ocupe de ea. După șase ani, apare însă un psihoterapeut, Theo Faber, care se transferă la cererea lui la Groves  şi care se concentrează de la început pe Alicia. Obiectivul său fiind să o ajute, să o înțeleagă, să o facă să vorbească.

« M-am așezat în fata Aliciei. A urmat un moment de tăcere. Doar sunetul neliniștit al ploii afară, picături răpăiau în geam. În cele din urmă am vorbit:

-Cum te simți?

Nici un răspuns.

Alicia se uita țintă la mine. Cu niște ochi ca niște lămpi, fără să clipească.

Am deschis gura și am închis-o la loc. Eram hotărât să-mi stăpânesc nevoia de a umple golul cu vorbe.»

Misterul o înconjoară pe pacienta tăcută. Ce s-a întâmplat de fapt în aceea zi ? Ce motive a avut să-și ucidă soțul ? De ce tace ? Cuplul Alicia – Gabriel părea un cuplu perfect, amândoi aveau succes, ea pictoriță, el fotograf, erau tineri, se iubeau. Avem un singur indiciu, un tablou pictat de Alicia, pe care l-a intitulat Alceste, care este și ultima pictură terminată.

« Alicia Berenson avea treizeci și trei de ani când și-a omorât soțul.

Erau căsătoriți de șapte ani. Amândoi erau artiști – Alicia pictoriță, iar Gabriel un renumit fotograf din lumea modei. Avea un stil distinct, fotografia femei pe jumătate moarte de foame și pe jumătate despuiate din unghiuri ciudate, care nu le avantajau. După ce a murit, fotografiile sale au ajuns la prețuri astronomice. Ca să fiu sincer, lucrările lui îmi par destul de șmechere și de superficiale. N-au nimic din calitatea viscerală a celor mai bune lucrări ale Aliciei. »

Povestea lui Alceste din mitologia greacă se aseamănă cu situația Aliciei aparent într-un singur punct, și anume și Alceste se refugiază într-o muțenie absolută. Theo, hotărât să afle adevărul, începe o anchetă pentru a afla mai multe despre această pacientă pentru care va încalca principiile psihoterapiei și se va implica mult mai mult decât este permis.

Autorul ne introduce în labirintul de informații pe care Theo îl descoperă vorbind cu cei din anturajul Aliciei, detaliile sunt cel puțin contradictorii. Și Alicia are un comportament contradictoriu în tăcerea ei : pare cooperantă, dar nu este, are accese de violență aparent fără motiv, și totuși acestea există… Vorbește cititorului prin intermediul unui jurnal intim, din loc în loc, acțiunea este întreruptă de aceste pagini de reflecție scrise înainte de evenimentul tragic.

În același timp, îl descoperim și pe Theo, cu un trecut extrem de traumatic, cu un prezent tumultos, cu probleme în cuplu, aflându-i și ambiția aproape obsesivă de a o ajuta pe Alicia.  Urmărim cu sufletul la gură evoluția relației pacient – terapeut, mai ales după ce i se permite diminuarea medicamentației Aliciei, sperând astfel să o facă să vorbească.

Theo intră în anchetă, un fel de spirală aproape infernală în care nu numai că descoperă cine este Alicia, dar se confruntă și cu demonii săi interiori. Terapeutul ar trebui, în accepțiunea mea, să-și lase problemele personale în vestiar, și totuși, Theo se lasă influențat de acestea. M-am întrebat în timpul lecturii care dintre cei doi este de fapt pacientul, care dintre ei ar trebui să fie internat la spital… Cititorul este prins în capcană, narațiunea alternează între Theo și jurnalul Aliciei, inducându-ne în eroare, manipulând detalii, toate scenariile la care m-am gândit, au fost greșite.

Finalul este mai mult decât neașteptat, nici prin gând nu mi-ar fi trecut că este posibil… n-am avut nici cel mai mic indiciu că așa se va termina. Scenariul, pe care l-aș numi diabolic, este bine construit, coerent. Concentrat pe cele două personaje principale, autorul îi „neglijează” pe ceilalți protagoniști și așa puțini, dar acest aspect, nu m-a deranjat deloc. Capitolele scurte care alternează perspectiva lui Theo și jurnalul intim al Aliciei, transmit urgența cu care trebuie să ajungem la sfârșitul poveștii. Referințele psihanalitice pe care autorul le presară din când în când sunt binevenite și oferă explicații.

Scriitura este simplă și cucerește tocmai prin simplitate, fără înflorituri, clară și concisă. Tensiunea este menținută constant de autor, răsturnările de situație, acumularea de detalii dau impresia că ajută, dar de fapt încurcă cititorul, ceea ce face povestea să fie și mai intrigantă și captivantă. Mi s-a părut interesant cum Michaelides amestecă firul temporal, evenimente care par să se întâmple în prezent sunt amestecate cu altele din trecut fără indicii, am realizat abia la final.

Mi-a plăcut romanul, mi-a plăcut cum s-a “jucat” cu mintea și cu imaginația mea, cum m-a indus în eroare și cum a reușit să mă aducă la finalul surprinzător și imprevizibil.

Vă recomand cu drag să citiți cartea !