ODISEEA povestită de PENELOPA, CIRCE, CALYPSO şi celelalte

Acum doi ani, cititeam Iliada repovestită de Madeleine Miller în “Cântul lui Ahile” (despre care am scris aici) care mi-a redeschis apetitul pentru mitologie. De curând, am descoperit, total întâmplător, Odiseea repovestită de Marilu Oliva. Cu toate că urmează îndeaproape povestea clasică, autoarea dă glas femeilor din viața lui Odiseu. Personajele feminine, de altfel numeroase, prezente în Odiseea lui Homer ies astfel din umbra marelui erou. 

Odiseu este și rămâne și aici personajul principal, dar nu i se acordă șansa de a-și expune punctul de vedere. Fiecare dintre protagoniste îl vede și îl descrie prin ochii ei, autoarea realizând astfel un puzzle de imagini și, bucățică cu bucățică, ni se înfățișează la sfârșitul romanului, eroul din războiul troian. Regele insulei Itaca, războinic curajos, naufragiat, minte strălucită cu un dram de nebunie, strateg, manipulator și viclean care reușeşte să-i „ameţească” atât pe muritorii de rând cât și pe nemuritori, dar care este și un bărbat sensibil cu lacrimi în ochi… și lista continuă.  

Aș începe prin a vă povesti despre Atena, zeița care l-a protejat pe Odiseu de la începutul războiului troian și până a ajuns acasă și care este naratoarea omniprezentă, atotştiutoare și singura care va avea mai multe intervenții. Introducerea Atenei în narațiune a fost un truc folosit de către autoare pentru a da coerență poveștii cu detalii pe care, celelalte protagoniste, nu le relatează sau nu le știu. Zeița ne arată, pe lângă ce s-a întâmplat pe insula Itaca în absența lui Odiseu, și greutățile pe care le-a avut ea însăși în fața celorlalți zei pentru a-l proteja. Zeița Înțelepciunii a fost pentru Odiseu pe tot parcursul călătoriei sale, femeia puternică din spatele bărbatului puternic, sau cel puțin așa am perceput-o eu. 

« Elena a înțeles asta în timpul războiului, după ce văzuse pe ahei înalțând nenumărate ruguri funerare, al căror fum se înălța de dincolo de zidurile troienilor. A înțeles că frumusețea și moartea merg mână în mână. Și totuși, l-a urmat pe Paris, era subjugată de acea putere invincibilă care stăpânește simțurile, pântecele și pielea, de ceva între iubire și violență. Ceva numit pasiune. Atracție. Obsesie. Nici nu i-a trecut prin cap ce nenorociri avea să provoace. »

Calypso este cea care începe povestirea, în vocea ei se simte tristețe, tristețea de a fi eșuat în a-l convinge pe eroul nostru că locul lui este lângă ea și nu lângă iubirea vieții lui, Penelopa. Nimic din ceea ce i-ar fi putut oferi Calypso nu a fost suficient pentru a-l reține pe insulă. Odiseu se simte prizonier, cu toată ingeniozitatea, strategia, mintea ascuțită, nu se poate elibera din temniță, preferă singurătatea stâncilor de la malul mării. Calypso îl va elibera numai după intervenția zeilor, cărora nu se poate opune, dar o va face cu greu.

«Uite-l, fugarul! Regele devenit naufragiat. Bărbatul lovit de mânia zeilor. Marea mi l-a aruncat pe țărm, gol și disperat. A fost de ajuns o privire ca să mă pierd în ochii lui și să-i ofer tot ce aveam.

O peșteră drept refugiu.

Miresmele insulei Ogygia.

Hrană din belșug.

Și, mai presus de orice, nemurirea. »

Vrăjitoarea Circe, cunoscută pentru ura sa față de bărbați, se va îndrăgosti iremediabil de Odiseu, de forța sa, de voința sa, de loialitatea față de camarazi. Deși îl va ține prizonier mai mult timp, nu va reuși să-i câștige inima și îl va elibera numai după ce-l trimite în infern. O regăsim pe Circe în postura de femeie puternică, hotărâtă, care renunță cu greu la ceea ce-și dorește. Madeline Miller îi dedică de altfel un întreg volum (despre care am scris aici), prezentându-i viața și evoluția.

« Odiseu se uita la mine nedumerit și văd în el groaza pe care o simt oamenii în fața morții. Aș vrea să-l liniștesc, să-i spun că muritorii se tem de moarte la fel de mult pe cât ne temem noi, nemuritorii de eternitate. »

Nausicaa, singura protagonistă de care nu-mi mai aminteam din povestea originală, este tânără, generoasă, amabilă și naivă. Ea se îndrăgosteşte de acest străin îmbrăcat în zdrențe, obosit și naufragiat pe țărm, cu alge în barbă, dar care emană un fel de energie, un fel de putere care o cucerește. Are un imbold de neoprit de a-l ajuta, de a-și convinge tatăl să-i dea un vas care să-l ducă acasă cu tot riscul de a-l supăra pe puternicul Poseidon. 

Toate femeile îl admiră, toate și-l doresc, dar niciuna nu reușește să-l păstreze, în mintea eroului există o singură femeie pe care o iubește și la care vrea să ajungă, soția lui, Penelopa. Nimic nu i se pare prea greu atâta vreme cât mai are încă speranța că o va vedea și o va ține din nou în brațe. Cu o voință și o putere ieșită din comun, Odiseu trece peste toate obstacolele, știe că are un aliat puternic dar și un inamic pe măsură. Este conştient de faptul că viața lui este în voia capriciilor zeilor, de la orbirea ciclopului Polifem, Poseidon, puternicul zeu al mărilor, vrea să se răzbune.   

Autoarea alternează punctele de vedere, fiecare capitol este povestit la persoana întâi de una dintre femeile întâlnite de Odiseu în anii de rătăciri pe mare. Pe de-o parte le regăsim pe sirene, “devoratoare” de bărbați, iar la polul opus ni se înfățișează Nausicaa, tânără, inocentă, la prima dragoste. Sentimentele pe care naratoarele le dezvoltă pentru eroul nostru sunt, într-un fel și întruchiparea caracterului lor : de la o iubire posesivă, aproape bolnavă până la fidelitate suavă, de la dorință la venerație.  

Mi-a plăcut stilul dens și aproape poetic al autoarei, sensibilitatea cu care ne prezintă personajele feminine, modul de a alterna punctele de vedere, respectul pe care l-a arătat operei lui Homer prin menținerea narațiunii extrem de apropiată de cea originală. Cu toate acestea avem parte de o revizuire modernă cu gust clasic. Romanul este un fel de călătorie prin mințile și sentimentele femeilor din viața eroului nostru, cele care l-au ajutat sau care l-au împiedicat să ajungă acasă unde îl aștepta soția fidelă și fiul său. Cartea este surprinzător de coerentă și de ușor de citit cu toate aceste schimbări de perspectivă. 

 Marilu Oliva înserează și trimiteri la epoca contemporană, subiecte sensibile „ascunse” în destinul acestui mare erou: migranți, locul femeii în societate, singurătatea, excluderea socială… Romanul se încheie cu o notă explicativă  a autoarei despre ceea ce a urmărit în acest roman:

« Intenţia Odiseei mele povestite de femei a fost să realizez o rescriere fidelă a textului original, care să dea glas diferitelor și puternicelor femei întâlnite aici, al căror rol este revoluționar, comparativ cu celălalt poem homeric.»

Vă recomand cu drag cartea, mie mi-a plăcut, o lectură ușoară cu iz calsic potrivită atât pentru iubitorii de mitologie cât și pentru iubitorii de clasici.