Fiica ceasornicarului

Romanul m-a atras de la început, datorită copertei, datorită descrierii de la sfârșitul cărții, datorită subiectului care părea extrem de promițător. Chiar și după ce am început să citesc, mi s-a părut interesant… până la un moment dat, când m-a pierdut. M-am pierdut între personaje, între descrieri, între detalii și amănunte. Am citit greu, cele aproape cinci sute de pagini s-au scurs încet, îmi vine să spun în chinuri, nu reușeam să citesc mai mult de treizeci, patruzeci de pagini pe zi și acelea cu chiu cu vai, foarte puțin față de ceea ce citesc de obicei într-o zi.  

Elodie este o tânără arhivistă foarte riguroasă și atentă la detalii, este logodită cu …. și urmează să se căsătorească în scurt timp. Are sentimente amestecate în ceea ce privește căsătoria și viitorul ei soț. Soacra ei este foarte implicată în organizarea nunții, mai implicată chiar decât Elodie, are niște idei fixe, unele dintre ele o pun pe Elodie în situații neplăcute. Într-o zi, Elodie descoperă în arhiva în care lucra, o geantă prăfuită din piele nestudiată și necatalogata care conținea, printre altele, un carnet de schițe. La un studiu mai atent al carnetului descoperă schița unei case, care îi este foarte cunoscută dintr-o istorisire, pe care i-o povestea mama ei în copilărie.

«-Chiar așa? Haide, tată! E aceeași casă! Toate detaliile sunt identice. Mai mult chiar, artistul a reușit să redea și aceeași atmosferă a casei ca cea din poveste. Nu se poate să nu-ți dai seama.

Cuprinsă brusc de un instinct posesiv, i-a luat carnetul din mână. Nu avea cum să-i explice mai clar : nu știa cum și nici ce însemna asta, nici cum de ajunsese desenul acela în arhiva unde lucra ea, dar era convinsă că aceasta era casa din povestea mamei ei. »

Elodie vrea să deslușească misterul acestei case dar, ca să facă acest lucru, trebuie să afle o altă poveste din trecut. În anul 1862, în conacul Birchwood Manor aparținând lui Eduard Radcliff, un pictor renumit la vremea respectivă, s-a întâmplat o tragedie. Tragedia va afecta viețile tuturor celor prezenți în acel moment în casă. Logodnica lui Eduard este omorâtă și Lily …, modelul și muza acestuia dispare fără urmă împreună cu un diamant albastru de dimensiuni foarte mari și foarte valoros aparținând familiei Radcliff. Există un singur martor care știe tot ce s-a întâmplat, un martor care însă nu poate comunica decât cu anumite persoane, acelea care au avut experiențe traumatice.

 « Toți cei de care mă simt atrasă au o poveste.

Fiecare e diferit de cel de dinainte, dar este ceva în inima fiecărui oaspete – o pierdere care-i unește pe toți. Am ajuns să înțeleg că pierderea lasă un gol în suflet și orice gol tinde să se umple. Asta e legea firească a lumii.

Și aceștia sunt cei predispuși să mă auda… și, uneori, când am noroc, câte unul îmi mai răspunde. »

Vom afla cu lux de amănunte toată povestea petrecută în trecut, precum și poveștile tuturor celor care au încercat să afle misterul de-a lungul timpului. Planurile se vor împleti cu povestea martorului, care istorisește la persoana întâi, ce a simțit, ce a văzut, ce s-a întâmplat cu adevărat și toate coincidențele care au dus la acel deznodământ nefericit din noaptea tragediei.

« -Desigur, nu va mai răpesc timpul. Am să caut rapoartele poliției, după cum mi-ați sugerat. Sunt convins că vor arunca mai multă lumină asupra întâmplărilor.  

-Există foarte puține lucruri sigure pe lumea asta, domnule Gilbert, dar să-ți spun ceva ce știu sigur : adevărul depinde de cine spune povestea. »

Toate personajele, foarte numeroase, au un numitor comun, conacul Birchwood Manor, toate mai devreme sau mai târziu au locuit pentru perioade diferite în această casă plină de mister. Astfel vom trece prin două secole de povestiri, începând din anul 1862 până în zilele noastre. Prea multe epoci, prea mulți protagoniști care nu aduc decât confuzie în mintea cititorului, când, de fapt, sunt numai două povești cu adevărat interesante, cea a lui Elodie și cea a fiicei ceasornicarului, dar acestea sunt amestecate cu multe altele pierzându-se în multitudinea de ițe încurcate. 

Scriitura este foarte densă, fiecare pagină conține multe, multe amănunte, descrieri, relatări. Recunosc că m-am pierdut printre ele, mă așteptam să fie diferit, mă așteptam ca Elodie să aibe un rol mult mai important decât i-a fost atribuit. Am înțeles titlul abia când am realizat cine este martorul, dar nu o să vă spun decât că veți fi surprinși când veți afla cine este fiica cearsornicarului. 

Kate Morton abordează diferite teme: trecerea timpului, adevărul, frumusețea, arta, dar și memoria amintirilor, doliul, dragostea adevărată, suferința, sacrificiul de sine, mizeria, trădărea, familia. Părerea mea este că autoarea a “amestecat” prea multe, mult prea multe teme și subiecte. 

Poate că nu am citit romanul în perioada potrivită, cu toate că suna promițător, poate că nu am avut starea de spirit necesară pentru scriitura autoarei, poate că-i voi mai acorda o șansă autoarei… nu știu încă, dar vă țin la curent.