Hipnotizatorul

O copertă întunecată potrivită pentru acest thriller sângeros, cu personaje sadice, mânate de răzbunare și nebunie… Suntem transportați de la primele pagini în Stockholm-ul zilelor noastre la o primă scenă a crimei. Un profesor este găsit măcelărit la școala unde preda, polițiștii se duc la domiciliul acestuia pentru a-i anunţa familia, dar descoperă o altă scenă macabră, toată familia profesorului este mutilată, sânge peste tot, soția și fiica mică sunt fără suflare, iar băiatul oscilează între viață și moarte.

Inspectorul Jonna Linna preia ancheta bănuind la început că este vorba despre o reglare de conturi, realizează pe parcurs, că este foarte departe de adevăr. Fiul supraviețuitor, Joseph Eck nu poate fi interogat prin metode clasice din cauza rănilor și blocajelor psihologice pe care le are, inspectorul face apel la un specialist în hipnoză, doctorul psihiatru Erik Maria Bark. Dar Erik nu a mai practicat hipnoza de 10 ani din cauza unei sesiuni care a decurs prost. Cu toată promisiunea făcută în trecut și la insistențele inspectorului, acesta îl hipnotizează pe Joseph și află o poveste, o poveste îngrozitoare, care va schimba cu totul cursul anchetei.

În urma acestor evenimente, familia hipnotizatorului este hărțuită, mai întâi de presă care dezgroapă trecutul și mai apoi, de o persoană necunoscută care intră în apartamentul lor și le răpește fiul, pe Benjamin care suferă de o boală de sânge care necesită tratament permanent. 

De aici, începe cu adevărat intriga romanului. Erik și Jonna se lansează într-o anchetă contracronometru pentru a-l găsi pe Benjamin. Toate pistele duc către Joseph care a fugit din spital și care pare că ar vrea să se răzbune căci i-a fost “furat” secretul sub hipnoză. 

 « -Liberul arbitru sub hipnoză nu este limitat decât de faptul că nu ne putem minți singuri. »

Între timp, soția lui Erik, Simone, pornește și ea împreună cu tatăl său, detectiv la pensie pe o altă pistă pentru a-l găsi pe Benjamin. Dacă cele două cupluri de investigatori ar comunica, lucrurile ar merge mult mai repede, dar atunci autorii nu ar mai fi putut scrie cele 500 de pagini de acțiune…

La mijlocul romanului, lăsând cititorul cu sufletul la gură, ne întoarcem în timp, în urmă cu 10 ani, când aflăm povestea lui Erik și ce anume l-a făcut să renunțe la cercetările sale pe hipnoză. Deși mi s-a părut foarte util acest flash-back, a fost lung și prea amănunțit. 

 « Trecutul nu e mort, nu este nici măcar trecut. le spuneam adesea, citându-l pe William Faulkner. Voiam să spun că orice lucru, cât de mic, care li se întâmplă oamenilor rămâne cu ei pe tot parcursul vieții. Fiecare experiență influențează fiecare alegere. În cazul experiențelor traumatice, trecutul ocupă aproape tot spațiul disponibil al prezentului. »

Am descoperit de curând autorii nordici, modul lor de a scrie romane polițiste și de a dezvolta personajele. La început, am crezut că protagonistul principal este detectivul Joona Linna. Încăpățânat, implicat și incapabil să renunțe până nu rezolvă ancheta. Însă autorii (căci sunt doi autori, soț și soție care scriu sub pseudonim) nu aprofundează foarte mult personajul său, preferând să-l pună în prim plan pe Erik Maria Bark, specialistul în hipnoză și pe familia acestuia. Titlul este în acord cu centrarea romanului pe hipnotizatorul nostru celebru. 

« Colegii lui Joona Linna de la Direcția Națională de Investigații Criminale vă vor spune că îl admiră, și chiar asă este, dar îl și invidiază. Și va vor spune că îl plac, și chiar așa este, dar îl consideră un tip distant.

Bilanțul realizărilor sale de detectiv la omucideri nu are egal în Suedia. Succesul lui se datorează parțial faptului că este complet lipsit de capacitatea de a abandona. Nu poate renunța. Și tocmai asta este principală cauză a invidiei colegilor. Însă ce nu știu majoritatea lor e că încăpățânarea  sa unică este rezultatul unei insuportabile vinovații personale. »

În cele câteva zile de la descoperirea familiei ucise până la rezolvarea anchetei, vom fi martorii problemelor cu care se confruntă Erik, mariajul său este pe cale să se destrame, Benjamin fiul adolescent începe să se răzvrătească împotriva supraprotejării datorate bolii pe care o are, vinovăția lui Erik cu privire la evenimentele din trecut… și multe altele. 

Este destul de ușor să te pierzi în evenimente, povestea pierde pe alocuri din continuitate, sărind de la un personaj la altul, de la o anchetă la alta, de la o pistă la alta. Cele două intrigi, cea a familiei Eck decimată de ucigașul sângeros și cea a răpirii lui Benjamin par să fie conectate și, cu toate că îmi vine să vă spun mai multe, mă voi opri aici ca să nu vă stric plăcerea lecturii și descoperiri… Cu siguranță veți înțelege ce am vrut să spun, după ce citiți romanul. 

Intriga este promițătoare, iar acțiunile pe care le întreprind personajele țin cititorul în suspans. Protagoniștii sunt departe de a fi simpatici, sunt momente în care sunt de-a dreptul enervanți, dar cred că tocmai acest lucru dă farmec romanului. Plin de răsturnări de situație și de piste false, romanul m-a ținut cu sufletul la gură de la început până la sfârșit, curiozitatea mea fiind întreținută de căutarea legăturii între cele două povești. 

Stilul de scriere este detaliat, multe amănunte vizuale, cu un limbaj pe alocuri destul de colorat, ceea ce dă o tentă de realism (dar este destul de derajant), cu schimburi de replici scurte care dă ritm poveştii. Romanul se citește destul de ușor și de rapid, am avut tentația însă de a sări peste anumite pasaje pentru a ajunge mai repede la sfârșit pentru a afla deznodământul, tentație pe care, însă, mi-am înfrânat-o. 

Acestea fiind spuse, am să închei prin a vă recomanda să nu ocoliți cartea dacă vă întâlniți cu ea. Mulțumesc Editurii Paralela 45 pentru acest moment de lectură plăcut. Cartea o puteți achiziționa aici.