Renegatul

Publicat de

La sfârșitul lunii mai, intram în atmosfera Evului Mediu din Scoția, înconjurată de cavaleri, regi și domnițe în « Rebeliunea », primul volum din seria cu același nume de Robyn Young (despre care am scris aici). Am făcut cunoștință cu Regele Angliei, Edward I, al cărui vis de unificare a Britaniei, se baza pe o profeție de-a lui Merlin, dar un om îi stătea în cale, un tânăr scoțian nobil, pe nume Robert Bruce.

Povestea celor doi eroi continuă și în acest al doilea volum « Renegatul ». Asistăm între cei doi la o întreagă intrigă de-a șoarecele cu pisica. Robert își dorește să fie încoronat regele Scoției şi să o scape de ameninţarea englezilor, Edward vrea să unească Britania sub un singur sceptru. Fiecare are prieteni care le sunt devotați, fiecare are și dușmani care îi urăsc. Dar povestea nu e niciodată atât de simplă pe cât pare.

Robert se va alia cu scoțienii, îi va trăda pe englezi, apoi se va alia cu englezii, trădându-și neamul, menținând însă, de fiecare dată un singur obiectiv în minte, dorința pentru libertatea și tronul Scoției. Edward, pe de altă parte, va porni la război împotriva scoțienilor, îl va primi pe Robert, îi va accepta aparent explicațiile şi se va folosi de el.

« Pentru toți, războiul devenise o cauza personală. Unii dintre ei, cum era Humphrey, își pierduseră vreo rudă răpusă de armele scoțienilor. Alții luptau pentru recompensele promise sau pentru glorie. Dar toți erau aici ca să se răzbune pe cel a cărui trădare se înfipsese în rândurile lor ca un pumnal otrăvit, un bărbat pe care odinioară îl numiseră frate.

Robert Bruce. »

Robert o va întâlni pe cea care-i va fi a doua soție, Elizabeth, fiica lui Ulster, aliat al regelui Edward. Am sperat la un pic de romance, dar așteptările nu mi-au fost îndeplinite, cu toate că acolo, undeva în fundal, poveștile de dragoste între protagonişti există și nu sunt numai alianțe politice. 

Între bătălii epice și trădări, interese contradictorii și lupte fratricide, cititorul se cufundă în viața de zi cu zi în Evul Mediu. Am avut parte de multe detalii despre existența și suferința tăranilor, luptele pentru putere, certurile dintre clanuri, luptele și execuțiile publice. 

« Servitorii știau tot. În timpul ospețelor așteptau invizibili în colțurile sălilor ca să adune farfuriile, ignorați de regi care pregăteau războaie și de lorzii care plănuiau să capete mai multă putere. Umpleau ligheanele din camerele doamnelor și goleau oalele de noapte, martori tăcuți ai iubirilor și ai afacerilor de stat : o armie de urechi ciulite aglomerând coridoarele. »

Magia se strecoară subtil, la fel ca și în primul volum, ca o boare, prin Affraig, vrăjitoarea din satul  natal al lui Robert, care împletește destine și face poțiuni pentru vindecare. Cele patru talismane căutate de regele Edward, Piatra Destinului, Toiagul lui Malachay, Coroana lui Arthur și Sabia Dreptății, dau și ele un iz de legendă și profeție arthuriana, prin care se pecetluiește într-un fel secretul legitimitătii regelui și viitorul regatului său. Printre acești toți acești eroi, îl vom reîntâlni și pe rebelul William Wallace, care prin simplitatea, loialitatea și verticalitatea lui, ne impresionează.  

« Robert îi privi pe oamenii lui Ulster, îndreptând lada banală care nu conținea doar neprețuită relicvă irlandeză. Înăuntrul ei se aflau triumful regelui Edward și înfrângerea sa. Aștepta tăcut, departe de ceilalți, cu frigul pantrunzandu-l în timp ce ramurile dezgolite ale copacilor din grădinile regale zornăiau ca oasele în bătaia vântului. Se gândea mai ales la bunicul lui. Pe vremea când trăia bătrânul lord, lucrurile fuseseră atât de simple și calea lui în viață atât de sigură. Acum lumea întreagă părea clădită pe nisip. »

M-a captivat, încă de la început și această a doua parte, prin descrieri, prin scenele de acțiune și război, urmăririle prin pădurile Scoției, portul, vorba, obiceiuri și credințe. M-au fascinat și intrigile politice, planurile făcute numai pentru a fi schimbate sau descoperite de adversari. 

Într-un fel mi-a fost milă de Robert, atât de ambițios, atât de curajos și totuși atât de lipsit de… să-i zicem, noroc. Veţi înţelege la ce mă refer daca citiţi romanul. De cealaltă parte, adversarul lui, regele Edward, este un rival de temut, are toate atu-urile de partea sa, are puterea, are bogăția, are susținerea. Pare o luptă disproporționată între cei doi și chiar așa este.   

M-am obișnuit între timp cu numeroasele personaje și cu numele lor care pot duce la confuzii, mulți Edward, mulți John, chiar și câțiva Robert. 

« Renegatul » este un roman istoric, de aventură, sângeros și realist în același timp, cu intrigi, cu război, cu trădări și prietenii. Talentul scriitoricesc al lui Robyn Young, nu poate fi negat, cartea se citește ușor, povestea captivează. Bazându-și seria pe evenimente și personaje istorice reale din Evul Mediu, autoarea romanțează și clarifică anumite fapte pe care istoricii nu au putut să le explice. La sfârșitul cărţii, vom regăsi abaterile de la realitate strecurate în roman.

Are un stil de a scrie onest, direct, clar și cursiv. Ne dă o altă perspectivă a istoriei, caracterizând personajele, scoțând în evidență latura umană, nu personajul istoric, pierdut în negura timpului. Se simte documentarea din spatele poveștii, totul pare real, și pentru că o parte chiar este adevărată. Dar nu se oprește aici, strecoară voit sau nu, întrebări în mintea cititorului : destinul este stabilit ? Poate fi influențat de acțiunile noastre ? Își va vedea oare Robert Bruce visul cu ochii ? 

Am rămas cu toate acestea în minte, așteptând să-mi ajungă comanda de la Nemira cu ultimul volum al trilogiei.   

6 comentarii

Lasă un răspuns la nicolepredulea Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s