For the love of Philae Christian Jaqc

Din dragoste pentru Philae

Publicat de

Christian Jaqc este unul dintre autorii mei preferați atunci când vine vorba despre Egiptul Antic. Am citit mai multe serii scrise de autor, despre unele am scris aici, despre altele nu am apucat încă să scriu… Îmi plac romanele lui. “Din dragoste pentru Philae” mi-a creat așteptări, care din păcate pentru mine nu au fost îndeplinite în totalitate. Motivul este că mă așteptăm la mai multă acțiune și, poate, la un final diferit. O să-mi spuneți că totul ține de așteptări și aveți dreptate.

Îmi imaginam ceva în genul poveştii lui Asterix și Obelix care rezistă invaziei romane cu ajutorul poțiunii magice pe lângă curajul și dorința lor de a fi liberi. În cazul marii preotese Isis și a lui Sabni marele preot din templul Philae nu a fost deloc așa. Influența marii civilizații egiptene dispare odată cu apariția creștinismului, ultimul sanctuar al religiei egiptene rămâne Templul lui Isis din insula Philae lângă Elefantina la graniţa Imperiului Bizantin.

« Philae, ultima erezie, ultimul meterez în drumul valului credinței ce se reversa peste lume, trebuia să supraviețuiască drept dovadă a păgânismului învins și simbol al bunătății Atotputernicului. Neștiutorii de ieri aveau să devină credincioșii de mâine. »

Totuși, Isis, marea preoteasă din Philae și Sabni, soțul ei și marele preot țin comunitatea unită. Fără să se lase implicați în intrigiile episcopului Theodor și a celorlalți oameni de stat din Elefantina trimiși de Împăratul Bizanțului, mica comunitate își vede de ritualurile ancestrale, rugându-se la zeii și zeițele adorate din Antichitate.

Isis refuză să renunțe și să aleagă calea ușoară adică convertirea la creștinism și părăsirea insulei. În ciuda ostilității și a tuturor piedicilor puse în calea ei, este hotărâtă să transmită moștenirea vechii religii noii generații. Este înțeleaptă, caută întotdeauna soluția pașnică, cu o singură dorință arzătoare în minte, să fie lăsată în pace impreuna cu adepții ei și cu obiceiurile ancestrale. Dar și acest lucru deranjează… Cu toate acestea, i se cere ajutorul atunci când Nilul nu se revarsă amenințând cu foamete locuitorii din Elefantina și din împrejurimi sau atunci când izbucnește o molimă care decimează ostașii Împăratului. Isis răspunde de fiecare dată pozitiv din dorința de a ajută și de a arăta că nu vrea să facă rău.

Lipsa de toleranță a reprezentanților Împăratului și a episcopului Theodor se manifestă atât de vehement și de violent încât mi-a lăsat la finalul romanului un sentiment de tristețe profundă. Probabil și pentru că această lipsă de toleranță este și în zilele noastre un subiect de actualitate.

« Pe Isis o miră să întâlnească un potrivnic de asemenea talie, a cărui adevărată iscusință îi întrecea renumele. Însușirilor ce se cereau unui bun cârmuitor, Theodor le adăuga priceperea unui om de stat de a se mlădia după împrejurări și forța nesecată a credinței. Dușman neînduplecat, se purta ca un luptător fără milă pe care nici un plânset nu l-ar fi mișcat. »

Înainte de a citi romanul știam destul de puține lucruri despre Egiptul secolului al șaselea, autorul a reușit să mă introducă fără greutate în atmosfera acelei perioade. Cu toate că sunt puţine personaje, fiecare are un rol bine definit în acțiune. Isis este un personaj deosebit, de o frumusețe rară, descendentă a Cleopatrei, insuflă atât comunității din Philae cât și celor din Elefantina calm și liniște ieșite din comun numai prin simpla prezenţă. Autorul lasă să se înțeleagă că ar fi chiar întruparea zeiței, venită să arate adevărata cale.

Sabni, soțul ei și marele preot al templului este diferit de ea, cei doi se completează reciproc. Dragostea dintre ei este foarte puternică și pare că incarnează dragostea dintre Isis și Osiris, aceasta impresionează cititorul câteodată până la lacrimi. Legătura dintre cei doi nu va fi distrusă nici în cele mai întunecate momente, nici atunci când nu mai există nicio speranță pentru Philae.

« Sabni se întinse pe pardoseală călduță de lângă bazinul cu apă proaspătă, umbrit de tamariscă. După investirea sa și după ce descoperise templul închis unde, de-acum înainte, avea să îndeplinească ritualurile în tovărășia lui Isis, noul mare preot din Philae se simțea cuprins de o puternică oboseală. Bătrânul preot se înșelase : Sabni nu era vrednic să conducă mica comunitate. Își strânse pânza în jurul șoldurilor ca și cum gestul i-ar fi oferit siguranța care-i lipsea. Fără îndoială, înaintașii săi simțiseră în timpul ceremoniei o neasemuită înflăcărare, nu o povară copleşitoare care să-i țintuiască la pământ. »

De partea cealaltă, îl regăsim pe Theodor, episcopul Elefantinei. Personaj puternic, manipulator, hotărât să distrugă în numele lui Isus pe acești păgâni din Philae în cazul în care nu reușește să-i convertească. De Sabni îl leagă o prietenie veche din copilărie, credința însă îi desparte. Se reține de mai multe ori pe parcursul acțiunii să ia măsuri drastice împotrivă comunității din Philae. În interiorul său se dă o luptă între loialitatea față de un prieten drag și datoria de episcop, aceiași luptă se transpune și în exterior. Încearcă să protejeze templul de dragul lui Sabni, pe de altă parte sunt momente când ia măsuri administrative radicale pentru a-i convinge pe membrii comunității să renunțe la convingerile lor.

De asemenea, mai este și Maximin, prefectul Elefantinei, care după ce face cunoștință cu Isis se îndrăgostește iremediabil de frumusețea acesteia. Ați putea crede că acest lucru îi ajută pe cei din Philae, și poate că la început, autorul ne lasă această impresie, dar cu cât înaintăm în poveste cu atât acest sentiment se schimbă.

« Isis întredeschise poarta primului pilon. În curtea interioară se strânseseră frații și surorile. Maximin privi cu luare-a-minte la acești bărbați și la aceste femei care aparțineau altor epoci și erau dușmani ai creștinismului. De ce nu fugeau, de ce nu se converteau ca apoi sa se întoarcă la familile lor ? Avea poftă să le strige în față că lumea de azi e neîndurătoare și aspră, dar nici un cuvânt nu ieși de pe buzele sale. Demnitatea acestor victime împăcate cu soarta, seriozitatea lor liniștită îl descumpăneau. Plămădiseră un univers ce se conducea singur, în afara unor vremuri pe care le respingeau. Dar dacă aveau dreptate, dacă existența templului se dovedea mai importantă decât cea a Imperiului ? »

Mai este un personaj negativ, une eremit pe nume Pavel, probabil cel mai înfocat, mai fanatic și mai înverșunat dușman al comunității din Philae. Este protagonistul pe care l-am disprețuit cel mai tare dintre toți. Dacă citiți cartea, veți înțelege și de ce.

Intriga începe destul de lent, de parcă autorul a lăsat timpul să curgă peste această mică și unică comunitate din Philae, ultimul bastion al vechii religii. Încă de la început, aflăm multe amănunte și detalii despre obiceiurile și riturile vechii religii egiptene. Toată această parte poate fi interesantă pentru cei curioși dar poate fi și destul de plictisitoare pentru cei dornici de acțiune. Mi-a lipsit acțiunea, de fapt cum vă ziceam la început, eu mă așteptăm să fie mai dinamic.

Nu pot spune că nu mi-a plăcut … dar m-a lăsat cu un sentiment de tristețe și nostalgie, mai ales la final…

6 comentarii

Lasă un răspuns la cristina cofaru Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s